Prejudiciul din „dosarul Agrocomplex”este de 15 ori mai mic. Zuzan – condamnat, bun de plata si sub supraveghere judiciara sase ani de zile

Prejudiciul admis de judecători, în “dosarul Agrocomplex Paşcani” este de 15 ori mai mic decât suma  solicitata de legislativul păşcănean la iniţiativa consilierilor PNL, în aprilie 2015, atunci când administratia locală s-a constituit parte civilă. Mai mult banii trebuie să fie plătiţi de fostul secretar al Primăriei, nu de societatea primarului Dumitru Pantazi – Agrocomplex SA Paşcani aşa cum estimau iniţiatorii acestui demers.
Aşa reiese din hotărârea magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dată în prima instanta în şedinţa de miercuri. Mai exact Mircea Zuzan, secretarul suspendat după ce a fost trimis în judecată are de achitat Municipiului Paşcani 132.544 lei prejudicii, pentru că prin acţiunile sare ar fi împiedicat repunerea în plata a datoriilor societăţii Agrocomplex, şterse de consilieri printr-o hotărâre care a fost mai apoi anulată. Din acesta suma doar 15.000 lei reprezintă chiria pe teren restul fiind penalităţi de întârziere. Pentru recuperarea prejudiciului instanţă a menţinut sechestru pe un teren intravilan estimat la 13.000 de euro şi la conturile deschise la Bancpost şi Raiffaisen şi a dispus calcularea de penalităţi până la achitarea prejudiciului. Mircea Zuzan mai are de plătit administraţiei locale şi cheltuielile de judecată, 20.000 lei, achitate avocatului care a reprezentant Pascaniul în instanţă precum şi alte cheltuieli de judecată în valoare de 17 716 lei pentru inculpaţii achitaţi.
Menţionăm că municipiul Paşcani s-a constituit parte civilă în acest dosar la cererea consilierilor PNL pentru un presupus prejudiciu de peste 2 milioane de lei, aşa cum a reieşit din rechizitoriul procurorilor DNA.
În acelaşi dosar au fost achitate 29 de persoane, printre care primarul Dumitru Pantazi, fostul senator florin Constantinescu, consilierii locali din perioada 2004-2008, funcţionari publici şi reprezentanţii societăţii Agrocomplex SĂ Paşcani, după aproape doi ani de anchete şi procese. În schimb, Mircea Zuzan a fost condamnat pentru abuz în serviciu la 3 ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi civile: de a alege şi de a fi ales precum şi de a ocupa o funcţie implicând exercițiul autorității de stat. Mai mult, secretarul suspendat este sub supraveghere judiciară timp de şase ani de zile perioada în care trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune Iaşi şi să anunţe dacă părăseşte localitatea sau îşi schimba domiciliul. Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de procurorii DNA, în 10 zile.

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
78%
4.3m/s
100%
lun
19 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
7 °

Niciun articol afișat