Premiu pentru dansatorii populari din Pașcani

Trupa de dans tradițional „Busuiocul” formată din elevi de la Școala Gimnazială Pașcani și Liceul Tehnologic Valea Seacă structura Conțești, au participat în perioada 8-10 mai, la Sighetu-Marmației, la a XVII-a ediție a Festivalului International de folclor pentru copii „Am fost ș-om fi”.

sc sp premiu 1

În acest an au participat peste o mie de elevi din România, Muntenegru, Ucraina, Ungaria, Moldova și Slovacia. Au fost prezente ansamblurile de la Palatul Copiilor din Iași, Brăila, Bihor, Brașov, Satu Mare, iar Maramureșul a participat cu cel puțin 10 formații.

Ediția din acest an a Festivalului a avut 6 secțiuni: secțiunea simpozion pentru profesori și elevi, atelierul de creație, secțiunea de folclor, de pictură, secțiunea de meșteșuguri populare (pentru prima dată în cele 17 ediții) și secțiunea pentru informatică.

sc sp premiu

După deschiderea oficială a Festivalului International de folclor „Am fost ș-om fi” și după tradiționala paradă a tuturor grupurilor participante, evenimentul a continuat pe scena amplasată în Parcul Central din municipiu.

Primii care au început spectacolul au fost membrii Ansamblului „Mugurelul” din Sighetu Marmației. După ei, rând pe rând, au urcat toate celelalte grupuri folclorice participante la eveniment atât din țară cât și din străinătate. Oaspeții din acest an au venit din Slovenia, Ungaria, Republica Moldova și Ucraina. Dintre participanții la Festivalul International de folclor „Am fost ș-om fi” amintim: Ansamblul „Mugurelul” din Sighetu Marmației, Ansamblul „Voievozii” – Bogdan Vodă, Ansamblul „Florile Lăpușului” – Târgu Lăpuș, Ansamblul „Florile Bihorului” – Bihor, Ansamblul „Busuiocul” din Pașcani, Ansamblul „Apşenii” și Ansamblul „Speranța” din Solotv Ucraina.

Gala de premiere s-a realizat duminică, 10 mai pe scena din Parcul Central, începând cu ora 16:00. Trupa Busuiocul, coordonată de profesorii Oana Plaiu, Mirela Puiu, Daniela Novac, a luat premiul al III-lea la secțiunea dansuri populare, concurând alături de trupe de dans tradițional de prestigiu.

PULSUL ZILEI

Scandal privind terenul sintetic de la CSM Pașcani. Bogdan Mandric: Clubul pierde sponsori din cauza suspiciunilor de ilegalități

Discuții contradictorii privind amenajarea unui teren sintetic de fotbal la Clubul CSM Pașcani. Investiția a fost aprobată încă de la începutul acestui an, dar de la bugetul local a fost alocată doar o parte din bani, 500.000 de lei. Primarul...

Termenul pentru organizarea concursurilor de manageri a fost prelungit la CSM, Casa de Cultură și Bibliotecă

Primarul Pașcaniului, Marius Pintilie, a solicitat prelungirea termenului impus de legislativul pășcănean pentru organizarea concursurilor de desemnare a managerilor la Clubul Sportiv Municipal, Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” și Biblioteca „Leonard Gavriliu” Pașcani. Proiectul inițiat de edil a fost...

Patinoar fără muzică și cu gratuități, la Pașcani

Și în acest an, în municipiul Pașcani va fi deschis un patinoar pe perioada sărbătorilor de iarnă. Consiliul Local a aprobat un proiect de hotărâre în acest sens, pentru închirierea prin licitație a 800 de mp din domeniul public,...

Taxe și impozite mai mari și anul viitor. Vor fi aprobate în decembrie

Taxele și impozitele locale pentru anul 2027 vor fi stabilite abia la sfârșitul anului, în luna decembrie. Vor crește în urma indexării cu rata inflației, conform precizărilor primarului Marius Pintilie. De asemenea, este foarte posibil să fie și alte...

Biserica Domnească de la Ruginoasa a primit aviz favorabil pentru restaurare

Biserica Domnească de la Ruginoasa, veche de peste două secole și legată direct de istoria lui Alexandru Ioan Cuza, face un pas important spre restaurare * documentația tehnică a primit aviz favorabil în septembrie 2026 * în același județ,...

BIT TV – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 30 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS - 30 SEPTEMBRIE 2026 Vezi aici proiectele de hotărâre discutate și votate de legislativul local. https://www.youtube.com/watch?v=P5HocaDnRNs

Șoferii vor fi opriți pentru anchete de trafic la Pașcani și Moțca. Prima verificare din zonă a avut loc la Maxut

Șoferii care circulă pe drumurile naționale din zona Pașcaniului trebuie să știe că, în perioada următoare, unele mașini vor fi oprite pentru scurte anchete privind traficul rutier. Acțiunile fac parte dintr-un studiu național derulat de CNAIR pentru a afla...

Când o simplă răceală nu mai este doar o răceală. Ce simptome ar trebui verificate la ORL (P)

Nas înfundat, durere în gât, urechi înfundate sau dureroase, tuse, respirație pe gură ori sforăit. Sunt simptome pe care mulți le pun pe seama unei răceli și așteaptă să treacă. Uneori trec. Alteori însă, faptul că reapar sau persistă...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 30 SEPTEMBRIE 2026 – VIDEO

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 30 SEPTEMBRIE 2026 - VIDEO Vezi proiectele de hotârăre ce vor fi dezbătute și votate în ședință de legislativul local, în direct, AICI: https://www.youtube.com/watch?v=MYfpJYy79Y0

Descindere în Mogoșești Siret: un tânăr reținut după ce ar fi făcut retururi fictive la easybox – VIDEO

Descindere în localitatea Mogoșesti Siret într-un dosar de fals informatic și fraudă informatică în formă continuată. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Roman, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, au efectuat, pe 28 septembrie, o percheziție domiciliară la...
Paşcani
cer senin
17.7 ° C
17.7 °
17.7 °
47%
1.8m/s
0%
mie
16 °
J
18 °
vin
17 °
S
17 °
D
19 °

Niciun articol afișat