Prof.dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a declarat într-un interviu acordat platformei 360medical.ro că statul român ar trebui să găsească o formulă ca rezidenţii să îşi ia angajamentul să lucreze o perioadă în ţară, după finalizarea studiilor.
Acesta a fost întrebat dacă ar trebui să urmăm exemplul Albaniei, care a decis, la nivel central, că absolvenţii de Medicină sunt obligaţi să lucreze în ţară pentru cinci ani sau să îşi plătească integral şcolarizarea universitară, dacă aleg să plece în străinătate imediat după studii.
„Dacă un politician va avea curajul să propună o astfel de chestiune, sigur, poate s-o facă, însă contravine unor reguli democratice”, a spus prof. dr. Daniel Coriu pentru 360medical.ro.
El a lăsat să se înţeleagă că faptul că noi avem o problemă mai mare la spitalele mici: acestea aleg să scoată rezidenţiat pe post, nu pe loc, ceea ce înseamnă că rezidenţii care nu au prins un loc la cardiologie într-un spital mare, vin pe post la un spital mai mic. Exemplele oferite de preşedintele CMR sunt oraşe mai mici precum Tulcea sau Călăraşi. Acesta a detaliat că, după rezidenţiat, medicii care devin specialişti rup contractul cu spitalul şi nu se mai prezintă la serviciu, iar prof.dr. Daniel Coriu cere Ministerului Sănătăţii să clarifice această situaţie „pentru că nu este normal”.
„Sigur, există o relaţie contractuală acolo, dar medicul până la urmă a primit bani pentru serviciul prestat, pentru faptul că a muncit. Şi e foarte greu să-l legi chiar de spital. Şi asta face foarte mult rău spitalelor defavorizate. Pentru că vor avea mulţi medici, sau schema de personal va fi plină, dar cu medici rezidenţi pe post. Apoi ei îşi termină rezidenţiatul, după care nu se întorc, nu vor merge niciodată la postul lor. Merg în altă parte”, a completat preşedintele CMR pentru sursa citată.
Prof.dr. Daniel Coriu cere regândirea acestui rezidenţiat pe post şi a reluat în interviul acordat un discurs mai vechi în care avertizat faptul că România riscă să rămână fără medici în viitor, în special cei de familie, în oraşele care nu sunt centre universitare.