Preţurile porumbului şi grâului au urcat la cele mai ridicate niveluri din ultimii peste trei ani. Creşterile au, însă, cauze diferite

Preţurile porumbului şi grâului au ajuns la maximele ultimilor peste trei ani, însă creşterile au cauze diferite: porumbul este susţinut în principal de temerile privind oferta din SUA, iar grâul de perturbarea exporturilor din regiunea Mării Negre, potrivit CNBC. Contractele futures pentru grâu au încheiat vineri în creştere cu 3,1%, la 784 de cenţi pe buşel, după ce au atins 790,25 cenţi, cel mai ridicat nivel din februarie 2023. În această săptămână, grâul s-a scumpit cu 12,1%, cea mai mare creştere săptămânală din martie 2022, iar de la începutul anului avansul depăşeşte 54%.

Porumbul a închis la 536,5 cenţi pe buşel, în creştere cu 0,6%, după ce a atins cel mai ridicat nivel din iulie 2023. Preţul a avansat cu 5,5% în această săptămână şi cu 15,6% în august, fiind pe cale să înregistreze cea mai bună lună din aprilie 2021. Oferta de porumb din SUA, sub semnul întrebării Departamentul american al Agriculturii a redus estimarea privind randamentul culturii de porumb cu 2,3 buşeli pe acru, la 180,7, mai mult decât anticipau traderii, scrie News.ro.

Căldura extremă din iulie, ploile abundente şi apariţia unor boli fungice au deteriorat suplimentar perspectivele recoltei. Presiunile sunt amplificate de seceta şi temperaturile ridicate din Europa, de cererea puternică pentru export şi de restrângerea livrărilor din Ucraina.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

„Orașele-burete” ajung în Europa: UE pregătește sprijin pentru orașele care rețin și refolosesc apa de ploaie

Uniunea Europeană pregătește un mecanism care să ajute orașele să rețină și să refolosească apa de ploaie, după modelul așa-numitelor „orașe-burete”, pentru a face față atât inundațiilor, cât și secetei. Ideea este ca iazurile, zonele umede și șanțurile cu vegetație...

Ora oficială a lumii nu va mai primi secunde în plus, din mai 2027

Din 20 mai 2027, ora oficială a lumii nu va mai fi corectată prin adăugarea de secunde. Decizia a fost adoptată joi, la Versailles, la a 28-a reuniune a conferinței internaționale care stabilește regulile de măsurare a timpului. Până acum,...

Un proces de pomină: un ieșean a luptat nouă ani pe „baricadele” instanțelor ca să obțină anularea unei amenzi minore

După 9 ani de luptă în instanță, un ieșean a fost exonerat de plata unei amenzi minore. Bătălia de principii a impus proceduri îndelungate de citare în străinătate, citarea unui martor căruia nu i se știa decât numele și...

O femeie alungată de iubit de acasă și-a cerut zestrea înapoi în instanță: de la cheltuielile pentru branșamentul la apă până la puii, furajele...

Alungată de iubit, o ieșeancă își cere zestrea înapoi. Ea a cerut în instanță despăgubiri pentru tot ce investise în relația eșuată, de la cheltuielile făcute pentru branșamentul la apă, până la puii, furajele și periuța de dinți electrică...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Cristești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.7 ° C
10.7 °
10.7 °
88%
3.9m/s
97%
D
14 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
17 °
J
14 °

Niciun articol afișat