Prevenirea delicvenței juvenile la Pașcani

Zeci de adolescenţi din Paşcani au învăţat astăzi de la oamenii legii cum să îşi apare lucrurile personale, să nu fie implicaţi în acte de violenţă, dar mai ales elemente esenţiale pentru o navigare pe internet sigură. La sfârşitul prezentării elevii au fost recompensaţi cu tricouri şi pliante.

Activităţi de prevenire a delicvenţei juvenile şi victimizarea minorilor la Colegiul Tehnic “CF Unirea” din Paşcani. Reprezentanţi ai Poliţiei de Proximitate au stat de vorba cu elevii claselor XI – XII pentru a le explica principalele reguli ce trebuie respectate pentru a nu ajunge victime ale hoţilor sau agresorilor. Evenimentul a avut loc astăzi, 27 septembrie începând cu ora 10.00.

Timp de o ora adolescenţii au învăţat cum să se protejeze în mediul virtual, să nu distribuie informaţii personale sau poze compromiţătoare.

Cei mai activi dintre elevi au fost recompensaţi. Aceştia au primit de la reprezentanţii Poliţiei tricouri personalizate “Şi eu vreau să fiu poliţist”, dar şi materiale promoţionale cu reguli de siguranţă personală.

La final adolescenţii s-au declarat mulţumiţi de activitate. Pe lângă premiile primite, elevii spun că au învăţat cum se reacţioneze în diferite situaţii.

O oră mai târziu şi elevii Liceului Teoretic “M. Costin” au fost vizitaţi de poliţişti. Reprezentanţi de la Inspectoratul de Poliţie Iaşi şi Paşcani le-au prezentat adolescenţilor reguli de prevenire a delicvenţei juvenile şi victimizarea minorilor.

PULSUL ZILEI

Deputatul Maricel Popa: România are un nou Guvern!

Parlamentul României a acordat marți votul de încredere noului Executiv, cu 𝟐𝟖𝟎 𝐝𝐞 𝐯𝐨𝐭𝐮𝐫𝐢 „𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮”, peste pragul de 233 de voturi necesare pentru învestire. 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐮𝐬 𝐝𝐞 𝐋𝐮𝐜𝐚 𝐍𝐢𝐜𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮 î𝐢 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐦𝐢𝐭 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐬𝐮𝐜𝐜𝐞𝐬 î𝐧 î𝐧𝐝𝐞𝐩𝐥𝐢𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 ș𝐢 î𝐧 𝐚𝐬𝐮𝐦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭ăț𝐢𝐥𝐨𝐫...

Despăgubiri pentru terenurile expropriate în cadrul proiectului hidroenergetic de la Pașcani – DOC

Primăria Municipiului Pașcani a publicat mai multe convocări adresate proprietarilor sau moștenitorilor unor terenuri care urmează să fie expropriate pentru realizarea Amenajării Hidroenergetice Pașcani, pe râul Siret. Persoanele vizate sunt chemate la sediul administrației locale pentru verificarea documentelor de...

Până unde pot crește prețurile pentru energie electrică, după ce s-a spart bariera de 1.200 lei/MWh

Electrocentrale București (Elcen), principalul producător de energie termică al Capitalei, a reușit să vândă energie electrică profil bandă, cu livrare în luna noiembrie, la un preț de 1.256 de lei/MWh, potrivit publicației E-nergia.ro. Această valoare reprezintă un nou record pe...

Cum poţi fi şters din Biroul de Credit. Români, ajunşi pe lista neagră pentru câteva zeci de lei

Ai plătit tot, până la ultimul leu, dar pentru bancă tot rău platnic ești. O întârziere avută la un moment dat, chiar şi de câteva zeci de lei, te poate ține ani întregi pe lista neagră a Biroului de...

De ce a fost picat Revolut timp de 8 ore în România

Probleme majore la Revolut în opt ţări printre care şi România! Zeci de milioane de clienţi nu au putut să facă plăţi, transferuri şi să scoată bani de la bancomate ore în şir. În România, unde banca digitală are 5...

Natalitatea din România, la cel mai scăzut nivel din ultimii 100 de ani. Ce județe riscă să rămână pustii

Scumpirile se ţin lanţ şi cum, costul de creştere al unui copil este ridicat, natalitatea la noi în ţară a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 100 de ani. Se nasc tot mai puţini copii, tinerii aleg...

Trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor. Ce trebuie să știe călătorii în noaptea de 24 spre 25 octombrie

CFR Călători a anunțat cum vor circula trenurile în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când România va trece la ora oficială de iarnă. Deși ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, de la 04:00 la 03:00,...

Calendarul Evaluării Naționale 2027 a fost definitivat

Elevii de clasa a opta știu când vor susține simularea și examenul de Evaluare Națională din 2027. Ministerul Educației a definitivat calendarul probelor, iar simulările sunt programate în luna martie, cu aproximativ trei luni înaintea examenului propriu-zis. Prima probă,...

Când se pot pensiona femeile în perioada următoare? Calendarul oficial arată o pauză în decembrie 2026 și noi condiții de vârstă și cotizare

Femeile care îndeplinesc condițiile pentru pensionarea la limită de vârstă nu au o nouă categorie programată să iasă la pensie în decembrie 2026, potrivit calendarului de eșalonare prevăzut în anexa nr. 5 a Legii nr. 360/2023. După femeile născute...

Când intră banii în cont de la Tezaur? Datele exacte la care românii primesc dobânzile și își recuperează banii dați statului

Românii care investesc în titlurile de stat Tezaur în octombrie–noiembrie 2026 trebuie să urmărească două momente importante: data la care primesc dobânda anuală și data la care își recuperează banii investiți. Ministerul Finanțelor a stabilit trei emisiuni, cu dobânzi...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
88%
3.2m/s
67%
mie
16 °
J
17 °
vin
13 °
S
15 °
D
16 °

Niciun articol afișat