Prevenirea furturilor de animale din gospodarii

Furturile de păsări şi animale sunt favorizate de o serie de vulnerabilităţi, printre care lipsa de preocupare a proprietarilor în ceea ce priveşte, în special, asigurarea gospodăriilor. Astfel de infracţiuni sunt şi consecinţa faptului că animalele sunt lăsate la pășunat pe câmp, fără supraveghere, în special pe timpul nopții și la distanțe mari de locuință, iar proprietarii acestora nu iau măsuri de asigurare a pazei. Furturile de păsări sunt adesea săvârşite de infractori nespecializaţi, iar prejudiciul este destinat, de cele mai multe ori, propriului consum. Furturile de animale implică un efort mai mare de organizare şi premeditare din partea infractorilor din cauza dificultăţilor de transport, prelucrare şi comercializare a cărnii.

Astfel de fapte pot fi prevenite, dacă țineți cont de următoarele sfaturi:

  • Pe cât posibil, în timpul nopţii, asiguraţi iluminatul zonelor unde lăsaţi animalele şi păsările;
  • Pe parcursul nopţii, asiguraţi cu sisteme de închidere (lacăte, zăvoare etc.) uşile grajdurilor sau anexelor gospodăreşti unde ţineţi animale şi păsările;
  • Animalele şi păsările lăsate nesupravegheate pe păşuni, izlazuri sau pe marginea drumului constituie o pradă uşoară pentru hoţi. Nu le creaţi această posibilitate!
  • Evitaţi amplasarea grajdurilor sau adăposturilor de animale şi păsări la distanţe mari de locuinţă sau în locuri izolate, fără să asiguraţi paza acestora;
  • Nu permiteţi accesul în gospodărie a vânzătorilor ambulanţi sau a celor ce se recomandă a fi cumpărători de animale, păsări sau de produse agricole;
  • Unul sau doi câini de pază vă pot scuti de multe neplăceri;
  • Acordați o atenție sporită acelor persoane străine care se prezintă drept cumpărători de animale și vă vizitează gospodăria, reținând semnalmentele acestora sau a mijloacelor folosite pentru deplasare;
  • Nu cumpărați, nu vindeți și nu transportați animale, fără a avea actele eliberate de primăria și unitatea sanitar-veterinară din localitatea de domiciliu.

În cazul în care constatați că ați fost victima unei infracțiuni, anunțați cea mai apropiată unitate de poliție sau sunați la numărul de urgență 112.

IPJ IASI

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
23.4 ° C
23.4 °
23.4 °
61%
4m/s
100%
D
26 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat