Prima femeie chirurg din România, cetățean de onoare al Târgului Frumos. Titlu acordat post mortem maiorului medic, Marta Trancu Rainer

Moment solemn în ședința Consiliului Local din Târgu Frumos, ce a avut loc joi, 25 septembrie. Primarul orașului, Neculai Zugravu a acordat titlul de cetățean de onoare post mortem maiorului medic Marta Trancu Rainer – prima femeie chirurg din România. Data nu este întâmplătoare, dat fiind faptul că marea personalitate s-a născut în oraș pe 25 septembrie 1875.

Distincția a fost acordată în mai multe exemplare. Plachetele vor ajunge în Institutul Medico-Militar din România și Muzeul Militar Național Ferdinand I.

Marta Trancu-Rainer s-a născut într-o familie de negustori armeni. A absolvit Facultatea de Medicină din Iași în 1899, fiind singura femeie din promoția sa, și a devenit prima femeie din țară care a ocupat prin concurs un post de medic chirurg.

În timpul Primului Război Mondial a condus mai multe spitale militare și a operat peste 1.200 de soldați răniți. Regina Maria i-a încredințat conducerea spitalului de campanie din Palatul Regal, iar ulterior a devenit medicul personal al acesteia, precum și al altor membri ai Familiei Regale. Supranumită „doctorița reginelor”, Marta Trancu-Rainer a introdus standarde moderne de igienă și anestezie, reducând considerabil riscurile postoperatorii.

Dincolo de activitatea chirurgicală, a militat pentru accesul femeilor la educație medicală și a sprijinit generații de tinere care doreau să practice medicina. A fost membru corespondent al Academiei Române și membru titular al Academiei de Medicină, contribuind și în plan științific prin articole și cercetări.

Viața ei s-a încheiat tragic, în 1950, în contextul represiunilor comuniste.

PULSUL ZILEI

Cât costă focul de artificii pentru Revelion

Primăria Pașcani se pregătește deja pentru Revelion. La sfârșitul săptămânii trecute au fost demarate procedurile de achiziție pentru focul de artificii care va marca trecerea dintre ani. Potrivit caietului de sarcini, municipalitatea a alocat 25.000 de lei din bugetul local...

Trafic supravegheat din elicopter, în perioada 11 – 19 noiembrie

TRAFIC RUTIER SUPRAVEGHEAT DIN ELICOPTER În perioada 11 – 19 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., vor desfășura, pe drumurile naționale...

Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului

Potrivit calendarului bisericesc, postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. În cele 40 de zile de post, credincioșii ortodocși vor avea 14 zile cu dezlegare la pește.Postul Crăciunului, cunoscut în Biserica...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 10 NOIEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 10 NOIEMBRIE 2026 Vezi în direct aici proiectele de hotărâre dezbătute și votul consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=ZyJRVN035cQ

Atenție șoferi! Cod galben de ceață în zona Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi – VIDEO

Cod galben de ceata Sursa : Administrația Națională de MeteorologieCOD : GALBENData emiterii : 10-11-2026 ora 8:52Nr. mesajului : 3Valabil de la : 10-11-2026 ora 9:00 până la : 10-11-2026 ora 11:00 Județul Iaşi: Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Deleni, Cotnari,...

Doi pădurari din aceeași familie au murit în mod misterios în pădurile deținute de IKEA, în județul Iași. Omerta în cazul tragediei de la...

Un pădurar a fost ucis în 2019 de un hoț de lemne. Șapte ani mai târziu, fratele său a fost găsit mort în aceeași zonă forestieră. Fiul acestuia a preluat postul tatălui, însă a fost oprit de superiori atunci...

Încă 54 de medicamente compensate până la jumătatea lui decembrie, dacă iese calculul ministrului

Pe lista de medicamente compensate ar putea intra 54 de medicamente noi până la jumătatea lui decembrie, a anunțat miercuri, 4 noiembrie, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Pe lângă ele, 16 tratamente deja existente ar urma să poată fi folosite...

Alarmă economică: România a ajuns la cel mai mare deficit comercial din istorie!

Economistul Radu Georgescu avertizează: consumul se prăbușește, dar importurile continuă să înghită economia România se afundă într-o situație economică tot mai îngrijorătoare! Deși consumul intern s-a prăbușit, deficitul comercial continuă să crească, iar cifrele pentru anul 2026 arată o imagine...

Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare

Reformă administrativă explozivă pregătită de PSD, cu efecte directe asupra județului Iași. Toate comunele cu mai puțin de 3.000 de locuitori ar putea fi comasate, iar localitățile care nu mai ating pragul legal de 10.000 de locuitori ar putea...

România pregătește un plan cu 57 de măsuri pentru protejarea copiilor. Peste 20.000 de cazuri de abuz au fost raportate anul trecut

Peste 20.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copiilor au fost înregistrate anul trecut de Protecția Copilului. Iar cifrele oficiale surprind doar o parte a realității.Mulți minori nu știu că sunt victime, alții nu au cui să...
Paşcani
nori împrăștiați
7.9 ° C
7.9 °
7.9 °
86%
3.5m/s
83%
mar
9 °
mie
12 °
J
9 °
vin
20 °
S
7 °

Niciun articol afișat