Primăria nu a amenajat un sens giratoriu, in cateva zile, așa cum a anuntat. Trebuie taiate trotuarele, nu este nici un proiect de investitii asumat de Consiliul Local

Administratia locală din Pașcani nu s-a ținut de cuvânt pentru rezolvarea problemelor de trafic, apărute după ce semafoarele din zona Deal s-au stricat. Intr-un comunicat de presa din 8 iunie a.c. purtătorul de cuvânt a precizat ca pana la sfârșitul săptămânii trecute va fi amenajat un sens giratoriu, la intersecția străzilor Crinilor cu Moldovei, dar lucrările nu au mai fost făcute.

Viceprimarul Cristian Rățoi susține ca planurile inițiale au fost schimbate, fără sa explice din ce motive. Deocamdată se fac măsurătorile necesare si se încearcă obținerea avizelor de la instituțiile abilitate. Specialiștii au ajuns la concluzia ca pentru amenajarea sensului giratoriu este necesară tăierea unor porțiuni de trotuare, spune viceprimarul. Aceeasi măsuri sunt necesare si la sensul giratoriu din zona Kaufland.

Deocamdată nu se știe când vor începe lucrările si de cine vor fi făcute. Dacă pana acum Primăria susținea ca amenajarea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Crinilor cu Moldovei va fi făcută de muncitorii Primăriei, viceprimarul Cristian Rățoi spune ca cele trei sensuri giratorii de pe strada Moldovei vor fi făcute toate o data, de firma care se ocupa de amenajarea noului centru comercial, in locul fostei fabrici Retrom, in baza unui parteneriat public privat. Documentul nu a ajuns încă pe masa consilierilor pentru a fi votat si nici nu se cunosc condițiile, mai ales cine va suporta cheltuielile.

Ideea încheierii unui parteneriat public privat, prin care cei care construiesc noul centru comercial sa facă proiectarea si sa amenajeze, pe banii lor, cele trei sensuri giratorii de pe strada Moldovei, este criticata de unii consilieri locali. Sorin Olariu de la PMP susține ca investitorii trebui sprijiniți si ajutați, nu condiționați, iar Primăria are obligația de a amenaja căile de acces pentru ca se afla pe domeniul public.

Menționăm ca in ultima perioada se observa o ruptura între primarul si viceprimarul municipiului, in ceea ce privește abordarea unor probleme de interes public. Imediat după emiterea comunicatului de presa, prin care s-a anunțat ca urmează sa fie amenajatul sens giratoriu, in câteva zile, in locul semafoarelor defecte, primarul Marius Pintilie a plecat in concediu. Viceprimarul Cristian Ratoi, a rămas sa realizeze imposibilul sau sa isi asume responsabilitatea eșecului previzibil iar situația a fost gestionata prost mai ales pe rețelele de socializare. Unul dintre cei care a îndrăznit sa critice Primăria ca nu s-a ținut de cuvânt si a atras atenția traficul se desfășoară greu fără semafoare, a fost luat la întrebări despre modul cum a realizat un studiu de fezabilitate pentru construirea gardului de la stadionul de rugby.

PULSUL ZILEI

O grădină urbană și un nou spațiu verde, la Târgu Frumos. Investiție de peste 7,1 milioane de lei

O grădină urbană și un nou spațiu verde, la Târgu Frumos. Investiție de peste 7,1 milioane de lei "Mai mult verde. Mai multă sănătate pentru Târgu Frumos! Astăzi, 7 octombrie 2026, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „RECREERE...

Noi măsuri de siguranță în trafic la Pașcani. Trecere de pietoni și limitatoare de viteză pe strada 1 decembrie 

O nouă trecere de pietoni va fi amenajată în municipiul Pașcani, pe strada 1 Decembrie, în dreptul parcului de joacă de la Mârzasca.  Decizia a fost luată miercuri, 7 octombrie, în cadrul ședinței Comisiei de Organizare a Circulației, unde...

Pașcaniul scapă de împrumutul pentru apă

Administrația locală din Pașcani a scăpat de un împrumut împovărător. Este vorba despre un credit de peste 4,2 milioane de euro, contractat în septembrie 2002 de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru noua aducțiune de apă a municipiului...

Sărbătoarea roadelor în comunitate, la Topile

Sărbătoarea roadelor în comunitate, la Topile. Pe 11 octombrie, Biserica Sfântul Gheorghe organizează un eveniment de toamnă pentru localnici. "Un eveniment care reunește comunitatea sub semnul rugăciunii, al binecuvântării și al bucuriei de a fi parte din comunitate. Vă vor...

Șoferii, opriți la ieșirea din Pașcani pentru o anchetă rutieră. „De unde veniți și unde mergeți?”

Șoferii care circulă miercuri, 7 octombrie, pe DN 28A, la ieșirea din Pașcani spre Blăgești, au parte de o oprire mai puțin obișnuită. Mai multe autoturisme au fost trase pe dreapta, iar conducătorii auto au fost invitați să răspundă...

BIT TV LIVE – SEDINTA COMISIEI DE CIRCULATIE, PRIMARIA PASCANI

BIT TV LIVE - SEDINTA COMISIEI DE CIRCULATIE, PRIMARIA PASCANI Vezi în direct aici petitiile discutate si voturile membrilor din comisia de circulație. Pe ordinea de zi sunt șapte proiecte. https://www.youtube.com/watch?v=8SGkjyDkI4g

Un dereglat din Hârlău a amenințat cu moartea un polițist și un jandarm și a fluturat un cuțit în timpul intervenției. Instanța i-a dat...

Un bărbat a fost condamnat pentru două infracțiuni de ultraj după ce, în timpul unei intervenții a poliției și jandarmeriei, ar fi amenințat cu moartea un agent de poliție și un jandarm și ar fi fluturat un cuțit în...

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă "Vrei să faci bine și să te implici în comunitate? Te invităm să te alături echipei noastre de voluntari! Împreună ne vom implica în acțiuni...

Actele românilor devin 100% digitale: MAI anunță calendarul de lansare pentru aplicația RO Wallet

Din 2027, portofelul digital RO Wallet va permite românilor să își păstreze actele oficiale direct pe telefon. Dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ca parte a portofelului european de identitate digitală, aplicația va putea fi folosită pentru legitimare rapidă...

Facturile la energia electrică cresc din toamnă. Estimările AEI pentru perioada următoare

Asociația Energia Inteligentă (AEI) a realizat o reevaluare a costurilor pentru noile contracte de energie destinate populației. Această analiză vine în contextul prelungirii stării de alertă pe piață, al cotațiilor volatile la gaze și al evoluției cursului valutar.  Președintele organizației,...
Paşcani
cer acoperit de nori
24 ° C
24 °
24 °
39%
2.9m/s
0%
mie
23 °
J
27 °
vin
25 °
S
19 °
D
21 °

Niciun articol afișat