Primăria Pașcani cumpără combustibil de peste 680.000 de lei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Primăria Pașcani cumpără motorină de peste 510.000 de lei fără TVA. Un anunț în acest sens a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), în urmă cu câteva zile.

Potrivit anunțului, administrația locală vrea să cumpere 65.000 de litri de motorină vrac. Din această cantitate, 45.000 de litri ar urma să fie livrați până la finalul anului 2026, iar restul de 20.000 de litri până anul viitor, pe 30 aprilie.

Firmele interesate pot depune oferte până pe 11 mai 2026, urmând ca acestea să fie analizate de o comisie desemnată de Primărie.

Și nu este singura cheltuială pentru combustibil. În programul anual al achizițiilor publice apare și o altă cheltuială, de data aceasta pentru benzină, care ar fi trebuit realizată în lunile martie-aprilie. Este vorba despre bonuri valorice în valoare de 172.700 de lei.

În total, sumele alocate pentru combustibil ridică semne de întrebare, mai ales în contextul în care nu sunt prezentate public detalii clare despre modul în care vor fi utilizate aceste cantități sau dacă există măsuri pentru optimizarea consumului.

PULSUL ZILEI

Victorie importantă pentru CSM Pașcani

Echipa de fotbal CSM Pașcani a obținut o victorie importantă pentru promovarea în Liga a III-a. A invins in deplasare echipa Cimentul Bicaz cu scorul de 2-3. La meciul care a avut loc sââmbătă 20 iunie a.c. a participat...

Accident rutier în localitatea Valea Seacă

Comunicat ISU: În urma unui apel automat de tip E-Call, primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, forțe și mijloace de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost mobilizate în localitatea Valea Seacă pentru...

Deputatul Sorin Năcuță: Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții!

Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții! România obține un rezultat pozitiv în negocierile cu Comisia Europeană, pentru actualizarea și restructurarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Prin această renegociere, condusă de...

LICEUL VIITORULUI. PROIECT PILOT LA COLEGIUL TEHNIC UNIREA PAȘCANI

https://www.youtube.com/watch?v=anu6v8Ux8Qk&feature=youtu.be

Milionarul de la Proinvest se judecă cu ANAF: nu vrea să plătească 12.000 euro

Patronul companiei Proinvest a dat în judecată ANAF după ce a fost emisă o decizie de plată a penalităților în timpul eșalonării. Vasile Sandu susține că a transferat sumele datorate la timp. ANAF a respins contestația și s-a ajuns...

Bazinul de înot rămâne închis. Nu știu să calculeze tarifele 

Primăria Pașcani nu știe când va fi dat în folosință bazinul de înot, o investiție nouă finalizată încă de anul trecut. Asta deoarece ar fi probleme cu calcularea tarifelor de acces. În cadrul conferinței săptămânale de presă, viceprimarul Claudiu...

Cireșe proaspete de Todirești, livrate direct acasă. Povestea unei familii întoarse din străinătate care a ales să investească în agricultura românească – VIDEO

Dacă sunteți în căutarea unor cireșe mari, gustoase și culese proaspăt din livadă, familia Filip din Todirești, la doar câțiva km de Pașcani, vine cu o ofertă greu de refuzat. În plină campanie de recoltare, producătorul local pune la...

Haos la Primăria Pașcani. Edilul nu știe ce se întâmplă cu cimitirele, dispensarele și locuințele sociale 

Haos în serviciile Primăriei municipiului Pașcani. Edilul susține că aflat din presa locală că cimitirele din suburbii nu au fost date spre folosință bisericilor, conform unei hotărâri a Consiliului Local nr. 90/2024. Conform documentului, administrația locală ar fi trebuit sa...

Licitație pentru zona de agrement Peștișorul 

Vesti bune pentru pășcăneni. Administrația locală a început procedurile de licitație pentru transformarea lacului Peștișorul într-o zonă de agrement. Anunțul a fost publicat deja pe SEAP iar ofertele sunt așteptate pana pe data de 27 iulie 2026, ora 15. Anunțul...

Clădirile publice nefolosite vor fi scoase la vânzare

Administrația locală din Pașcani va scoate la vânzare clădirile publice care nu sunt folosite, pe motiv că nu are bani să le întrețină. Este vorba, în principal, despre sediul fostului operator de apă și canalizare de pe strada Moldovei...
Paşcani
nori împrăștiați
23.3 ° C
23.3 °
23.3 °
74%
1.9m/s
0%
D
31 °
lun
32 °
mar
26 °
mie
26 °
J
27 °

Niciun articol afișat