Primăria Pașcani primește cererile pentru tichetele de Paște

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Primăria Paşcani se pregăteşte să împartă tichetele sociale pentru masa de Paşte. În acest an vor fi distribuite 1500 de bonuri valorice fiecare a câte 100 de lei.

Administraţia din Paşcani a modificat plafonul de venit de la 450 la 550 lei pe membru de familie pentru păşcănenii care pot solicită astfel de ajutoare sociale.

De luni, 11 aprilie până pe 22 doritorii trebuie să depună la sediul administraţiei locale actele doveditoare pentru acordarea tichetelor sociale. Pe lângă cerere, dosarul trebuie să cuprindă cartea de identitate a solicitantului, certificat de căsătorie, de naştere sau certificate de deces acolo unde este cazul în original şi copii după actele doveditoare a venitului. Evaluarea solicitărilor se face prin anchetă socială.

Reprezentanţii Primăriei fac apel la păşcăneni să nu se îngrămădească la sediul administraţiei locale deoarece au la dispoziţie două săptămâni în care pot depune actele.

Conform spuselor purtătorului de cuvânt al Primăriei tichetele sociale vor ajunge la beneficiari după 25 aprilie.

PULSUL ZILEI

Peste 150 de cadre militare ale ISU Iași, înainte în grad la termen. Printre ei și pompieri din Pașcani și Târgu Frumos

𝐏𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟏𝟓𝟎 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐈𝐒𝐔 𝐈𝐚𝐬̦𝐢, 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐠𝐫𝐚𝐝 𝐥𝐚 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧În conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare și ale Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile...

Lucrările de restaurare a Bisericii „Sfântul Nicolae” din Tătăruși avansează. Până în toamnă este programată montarea încălzirii în pardoseală

Lucrările de restaurare și consolidare a Bisericii „Sfântul Nicolae” din comuna Tătăruși continuă într-un ritm bun, la mai bine de un an de la începerea șantierului. Potrivit reprezentanților parohiei și administrației locale, intervențiile au ajuns într-un stadiu important, iar...

Juniorii suferă pentru susținerea echipei CSM în liga a treia?

Promovarea echipei CSM Pașcani în Liga a III-a vine cu provocări financiare importante, iar primele efecte par să se resimtă în rândul juniorilor. Din cele opt grupe de copii și juniori, în noul sezon competițional au fost înscrise doar...

Concurs pentru noul Consiliu de Administrație la ECOSERV

Primăria Municipiului Pașcani a publicat la sfârșitul lunii iulie pe site-ul instituției anunțul pentru selecția celor trei membri ai viitorului Consiliu de Administrație al societății CLP ECOSERV, operatorul care asigură serviciile de salubritate și transport public local - ANUNTUL...

Măsuri de reducere a consumului de energie și la Pașcani

Măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică și în al doilea municipiu din județul Iași. După ce primarul Iașului a întrerupt iluminatul stradal pe timp de noapte și Primăria Pașcani anunță o serie de măsuri pentru reducerea facturilor. Mai...

CJ Iași, bani pentru sterilizarea câinilor. Primarul Pașcaniului are câțiva câini și cinci pisici 

Primăria Pașcani va cheltui 71.000 de lei pentru sterilizarea câinilor. Banii au fost primiți printr-o recentă rectificare bugetară de la Consiliul Județean Iași si vor fi folosiți doar pentru sterilizarea câinilor cu stăpân.  Acțiunile urmează să fie desfășurate în lunile...

Doi șoferi băuți, opriți de polițiști în Heleșteni și Moțca

Doi conducători auto sunt cercetați de polițiști după ce au fost depistați la volan sub influența alcoolului, în urma unor controale desfășurate sâmbătă, 2 august, în comunele Heleșteni și Moțca. Primul caz a fost înregistrat în comuna Heleșteni, unde polițiștii...

Peste 300 de amenzi pentru viteză, într-o lună, la Târgu Frumos

Polițiștii din Târgu Frumos i-au urmărit pe vitezomani toată luna iulie, iar bilanțul este impresionant. Au fost date peste 300 de amenzi pentru viteză și au fost verificate aproape 1.200 de mașini. "ACȚIUNI PRIVIND NERESPECTAREA REGIMULUI LEGAL DE VITEZĂÎn...

Concurs pentru angajarea unui medic specialist neurologie la Spitalul de Boli Cronice Târgu Frumos

📢 CONCURS – MEDIC SPECIALIST NEUROLOGIE Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” Târgu Frumos organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de medic specialist în specialitatea neurologie, în cadrul Cabinetului de Neurologie al Ambulatoriului Integrat. ✅ normă întreagă ✅ perioadă nedeterminată ✅ termen...

Program liturgic în Postul Adormirii Maicii Domnului la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani

Program liturgic în Postul Adormirii Maicii Domnului la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani "Postul Adormirii Maicii Domnului ne așază înainte una dintre cele mai profunde chemări ale vieții creștine: curățirea inimii prin pocăință, rugăciune, înfrânare, împăcare și apropiere de Sfânta...
Paşcani
cer senin
18.3 ° C
18.3 °
18.3 °
55%
2.8m/s
0%
mar
36 °
mie
38 °
J
39 °
vin
38 °
S
25 °

Niciun articol afișat