Primăria Paşcani protejează ilegalităţile cu morminte. Tranzacţii cu locuri de veci pe domeniul public

Primăria Paşcani acoperă hoţiile din cimitirul municipal. Cel puţin aşa reiese de vreme ce nimeni nu vrea să clarifice situaţia juridică a terenului aflat pe domeniul public dat spre folosinţă, fără acte, bisericii “Înălţarea Domnului”. Mai exact reprezentanţii administratiei locale nu vor să spună, cla,r dacă credincioşii trebuie să plătească sau nu locul de veci, în cimitir şi mai ales în ce condiţii.
Reporterii BIT TV au solicitat astăzi un punct de vedere pe această temă în urma unei noi reclamaţii. Familia unui bărbat decedat din Paşcani susţine că ar fi dat suma de 6300 de lei pentru un loc de veci în cimitir şi încă 1000 de lei pentru săparea gropii. Asta dup ace reprezentanţii bisericii i-ar fi trimis sa îl îngroape în cimitirul de la Bosteni sau Sodomeni. Problema a fost rezolvată după efectuarea tranzacţiei iar mâine este programată înmormântarea. Nimeni nu a vrut să apară în faţa camerei de luat vederi şi nici să spună cui a dat banii. Singurul care a avut curajul să critice astfel de practice a fost Gheorghiţă Crasmaru, fiul decedatului, întors de curând din Italia.
Părintele protopop Pavel Postolache spune că este vorba de o neintelegere. El a precizat pentru BIT TV ca  biserica nu a încasat nici un leu pentru teren şi ca locul de veci ar fi fost cumpărat de la  familia Timofte de pe strada Crinilor. Altfel spus ar fi avut loc o nouă tranzacţie ilegală cu o suprafaţă de teren dîn domeniul public al municipalităţii.
Părintele Postolache recunoaşte că astfel de practici sunt curente şi că cei care au locuri de veci le vând altora, în funcţie de ofertă. În mod evident plata se face fără nici un document pentru că domeniul public nu poate fi vândut.
În aceeaşi situaţie s-au aflat sute de păşcăneni iar ilegalităţile continuă fără ca autorităţile locale să intervină. De câţiva ani de zile reprezentanţii Primăriei au promis că vor amenaja un nou cimitir cu un regulament clar de folosinţă şi taxe aprobate de Consiliul Local. Până acum nu s-a făcut nimic iar afacerea cu morminte, pe domeniul public a rămas tot la discreţia preoţilor.

PULSUL ZILEI

Primăria plătește tichetele sociale. Numărul beneficiarilor a fost înjumătățit

Vești bune pentru pășcănenii care trăiesc cu câteva sute de lei pe lună din venitul garantat. După câteva luni de întârziere, Primăria Pașcani a anunțat că va începe distribuirea cardurilor pentru tichetele sociale electronice începând cu 14 octombrie. De asemenea,...

Elevii de la Liceul Nicolae Iorga Pașcani au învățat de la pompieri cum să reacționeze în caz de urgență – FOTO

Cum reacționezi dacă izbucnește un incendiu în școală sau dacă are loc un cutremur? Elevii Liceului „Nicolae Iorga” din Pașcani au aflat răspunsurile direct de la pompieri, care au venit marți, 13 octombrie, în mijlocul lor, cu demonstrații practice...

Clarificări privind calitatea aerului la Târgu Frumos 

Clarificări privind calitatea aerului din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a solicitat Gărzii de mediu o verificare la fata locului în urma unor sesizări din partea cetățenilor. Oamenii sunt nemulțumiți de mirosul din aer după ce unele ferme de...

Primăria Pașcani primește dosare pentru ajutorul de încălzire 

Primăria Pașcani a început să primească dosarele pentru ajutorul de încălzire. În primele două zile din această săptămâna au fost depuse deja aproape 30 de dosare. Potrivit unor surse neoficiale, dosarele se pot depune în intervalul orar 9-12.  Pot beneficia de...

Apa și canalizarea, mai scumpe cu doi lei

Sfârșitul de an aduce majorări de prețuri la apă și canalizare în județul Iași. Operatorul ApaVital se pregătește să crească tariful de la 23,5 lei/mc de apă, cât este în momentul de față, la aproape 26 de lei. Mai...

Cine îi va evalua pe candidații la șefia școlilor din Pașcani. Lista consilierilor locali din comisiile de interviu

A început concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din Pașcani. Marți, 13 octombrie, candidații au susținut prima probă, cea de evaluare a competențelor, iar următoarele etape vor testa cunoștințele de management și legislație școlară,...

Festivalul „Toamna de Aur” la Târgu Frumos, într-o altă înfățișare, pe 18 octombrie

Festivalul "Toamna de Aur" la Târgu Frumos va avea o altă înfățișare. Evenimentul este programat duminică, 18 octombrie, de la ora 15:00. "Toamna aceasta se numără pasiunile! ⚽🕺🏽💃🏽🩰🎼🎙️🩺😺👷🏽 Anul acesta,🍂 FESTIVALUL „TOAMNA DE AUR”🍂 vine cu o nouă înfățișare! Ajuns...

Noul cimitir, închis cu lacătul. Nimeni nu se grăbește să îl deschidă! Unde sunt îngropați morții?

Noul cimitir al municipiului Pașcani este cu lacătul pe poartă. Deși lucrările de amenajare au fost finalizate complet de câteva luni de zile, clădirea administrativă și locurile de veci nu pot fi folosite deoarece nu a fost făcută recepția....

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.4 ° C
12.4 °
12.4 °
65%
3.7m/s
0%
mar
12 °
mie
16 °
J
13 °
vin
11 °
S
10 °

Niciun articol afișat