Primăria Târgu Frumos angajează un asistent social specialist

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Orașul Târgu Frumos, județul Iași organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, normă întreagă, 8 ore/zi, 40 ore/săptămână a unui post de natură contractuală de asistent social, grad profesional principal, nivel de studii S în cadrul Compartimentului Servicii Sociale.

Concursul va avea loc în data de 05.02.2023, proba scrisă, ora.10,00 la sediul Primăriei oraș Târgu Frumos, județul Iași, din str. Cuza Vodă, nr. 67.

Condițiile de participare la concurs:

Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Condițiile specifice necesare participării la concurs astfel:

  • nivel de studii – studii superioare finalizate cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul asistență socială;
  • vechime – minim 3 ani vechime în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului vacant.

Calendarul de desfășurare a concursului:

  • Depunerea dosarelor: 12-26 ianuarie 2024;
  • Selecția dosarelor: 29 ianuarie 2024;
  • Depunere contestații selecție dosare: 30 ianuarie 2024;
  • Soluționare și afișare rezultate contestație selecție dosare: 31 ianuarie 2024;
  • Proba scrisă – 05 februarie 2024, ora.10,00 la sediul Primăriei oraș Târgu Frumos, județul Iași, din str. Cuza Vodă, nr. 67; afișare rezultate probă scrisă;
  • Depunere contestații probă scrisă: 06 februarie 2024:
  • Soluționare și afișare rezultate contestații probă scrisă: 07 februarie 2024:
  • Desfășurare interviu – 08 februarie 2024; afișare rezultate interviu;
  • Depunere contestații interviu: 09 februarie 2024;
  • Soluționare contestație interviu și afișarea rezultatelor contestațiilor: 12 februarie 2024;
  • Afișare rezultate finale: 13 februarie 2024.

Sursa posturi.gov.ro

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
cer fragmentat
25 ° C
25 °
25 °
55%
1.3m/s
100%
mar
24 °
mie
22 °
J
22 °
vin
25 °
S
30 °

Niciun articol afișat