Primarii chemați la discuții cu prefectul
11 primari sunt chemați la discuții cu prefectului Iașului. Întâlnirea are loc săptămâna viitoare, la Pașcani, atunci când Marian Șerbescu va venit pentru a ține audiențe cu cetățenii din Municipiu. “Intenționez să organizez astfel de întâlniri zonale după fiecare sesiune de audiențe în teritoriu.” spune noul prefect.
Joi, 11 mai, după audiențele de la Pașcani, prefectul Marian Șerbescu a chemat mai mulți primari pentru a discuta cu ei. Pe listă sunt cei din Pașcani, Tătăruși, Valea Seacă, Cristești, Moțca, Miroslovești, Stolniceni Prăjescu, Lespezi, Ciohorăni, Hărmănești și Vânători.
“Unul dintre obiectivele importante ale mandatului meu de prefect este legat de susținerea proiectelor comunităților locale. De aceea, vreau să intensific și dialogul cu primarii din județul Iași, practic cu oamenii de la care pornesc aceste proiecte. Cred că astfel de întâlniri sunt benefice atât pentru Instituția Prefectului, cât și pentru primari, având în vedere că bunăstarea cetățenilor pornește în primul rând de la autoritățile locale.” a declarat reprezentantul Guvernului.
Prefectul Marian Șerbescu va fi însoțit la Pașcani și de reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate care pot oferi răspunsuri la eventualele întrebări ale primarilor.
Se dorește ca astfel de întâlniri să aibă loc după fiecare sesiune de audiențe din teritoriu.