Primarul cu construcții ilegale spune ca la Pașcani lumea nu este obișnuită sa respecte regulile. Încep procesele pentru demolări!

Declarații fără precedent din partea primarului Marius Pintilie.

Edilul susține ca ” la Pașcani lumea nu este obișnuită sa respecte regulile” de la cele de circulație pana la cele privind construcțiile.

Primarul a anunțat ca urmează sa deschidă mai multe procese pentru demolarea construcțiilor ilegale, constatate de-a lungul timpului de Poliția Locală.

Este vorba de terase, spații comerciale, garaje, garduri, balcoane, cai de acces si chiar acoperișuri la blocuri, făcute fără autorizațiile sau avizele necesare. Cei in cauza au fost somați sa le dărâme dar au refuzat sa o facă, spune edilul, iar Primăria va cere judecătorilor emiterea unor hotărâri de demolare.
Primarul a făcut, „cu părere de rău”, un apel public la normalitate si la respectarea legii si a subliniat ca nu pot fi făcute construcții mai ales pe domeniul public fără autorizațiile necesare.

Magazine ale primarului, extinse ilegal pe domeniul public, fără contract si fără plata

Declarațiile au fost făcute de nevoie, după doi ani si jumătate de mandat, perioada in care primarul Marius Pintilie a tolerat acesta situație. Curtea de Conturi a verificat mai multe constatări înaintate de Poliția Locală cu propunerea demolării construcțiilor si recuperarea prejudiciilor, dar primarul a spus in repetare rânduri ca are alte alte priorități.

Printre ele se afla si un raport cu mai multe construcții ilegale înaintat Primăriei Pașcani in septembrie 2019. Pe lista construcțiilor ilegale se afla si câteva ale societății primarului, pentru extinderea unor magazine sau cai de acces.

Construcțiile au fost făcute fără avizele si autorizatiile necesare pe terenuri din domeniul public ocupate ilegal, fără licitație, fără contract si fără plata.

Deocamdată nu se știe valoarea prejudiciilor aduse bugetului local si cine va fi tras la răspundere pentru recuperarea lor. Cert este ca Marius Pintilie, in perioada când a fost consilier local i-a acuzat pe reprezentanții Primăriei ca nu au luat măsurile necesare pentru intrarea in legalitate, iar după ce a ajuns primar nu a făcut nimic pentru recuperarea terenurilor si a prejudiciilor.

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
83%
3.5m/s
15%
mar
16 °
mie
16 °
J
13 °
vin
8 °
S
10 °

Niciun articol afișat