Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

 

Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare până pe data de 29 decembrie a.c., pe adresa de e-mail, prin poștă sau la sediul instituţiei, la Ghișeul Unic.

Proiectul inițiat de primarul municipiului, Marius Pintilie, va fi supus aprobării Consiliului Local în cadrul unei ședințe extraordinare care este programată pe data de 30 decembrie a.c., cel mai probabil de la ora 10.00.

ȘEDINȚA PROGRAMATA PE 30 DECEMBRIE

Proiectul cuprinde atât indexarea cu rata inflației de 5.6%, cât și majorările substanțiale impuse de Guvernul României. De asemenea, primarul Marius Pintilie a propus majorarea taxei speciale de salubritate de la 15 la 20 lei pentru persoanele fizice, pe lună, pentru fiecare persoană și de la 404 la 755 lei pe tonă. Aleșii locali au însă posibilitatea să stabilească cotele de impozitare care urmează să fie aplicate la valorile de impozitare între cele minime și cele maxime precizate în lege. La Pașcani, edilul municipiului a propus aplicarea cotelor maxime de impozitare pe motiv că administrația locală are nevoie de bani mai mulți, atât pentru funcționare, cât și pentru investiții. De asemenea, primarul Pintilie a precizat că este foarte posibil ca anul viitor municipalitatea să primească de la Guvern sume mai mici din cotele defalcate din TVA, deși deocamdată nu este nicio modificare legală în acest sens.

Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani!

Dacă primarul Marius Pintilie dorește menținerea la maximum a unor cote de impozitare, consilierii locali au dreptul și posibilitatea să le diminueze în cadrul dezbaterilor pe marginea proiectului. Pot fi diminuate cotele pentru taxele și impozitele pentru terenuri, în timp ce cele pentru clădiri trebuie să fie cel puțin la nivelul anului trecut, așa cum sunt deja trecute în proiect. De asemenea, în cazul unor mașini, impozitul poate fi redus cu maximum 30% față de cele maxime și ar putea fi redusă taxa de salubritate. În cadrul conferinței de presă care a avut loc pe 19 decembrie a.c., viceprimarul Claudiu Bodoașcă a lăsat să se înțeleagă, în mod eronat, că toate cotele de impozitare ar trebui menținute la nivelul anului trecut.

De asemenea, consilierii locali pot diminua cu cât hotărăsc taxele și impozitele locale pentru anul 2026 după ce acestea sunt majorate conform prevederilor legale, dacă consideră că o astfel de măsură este necesară pentru contribuabili, conform consilierului primarului municipiului Iași, Petru Movilă.

Menționăm că statul a mărit valoarea de impozitare de la 1492 la 2676 lei pentru fiecare mp la clădirea cu instalații electrice, de apă-canalizare, încălzire și de la 894 lei la 1606 lei pentru clădirile fără instalații. Acestor valori le va fi aplicată o cotă de impozitare de 0,08%, conform prevederilor legale. În ceea ce privește cota pentru clădirile nerezidențiale, ea poate fi stabilită între 0,2 și 1,3%, dar edilul municipiului a propus ca aceasta să fie de 0,85%, ca și anul trecut.

Privitor la impozitul pe terenurile din intravilan, el poate fi între 9508 lei și 23.767 lei pe un hectar aflat în zona A a localității, dar la Pașcani pentru anul 2026 primarul a propus majorarea de la 10.443 de lei la 11.028 de lei. Și pentru terenurile amplasate în extravilan, persoanele fizice vor plăti în 2026 taxe mai mari. Statul prevede un impozit între 60 și 83 lei pe hectar pentru terenuri cu construcții, iar Primăria Pașcani a propus 83 de lei. Terenul arabil are o marjă de impozitare între 112 și 134 de lei/hectar, iar la Pașcani propunerea este de 134 lei.

Tot în maximum sunt și impozitele pentru pășuni, vii, livezi, păduri etc.

În ceea ce privește persoanele juridice pentru clădirile nerezidențiale, administrația locală propune un coeficient de 0.85%, în timp ce minimul prevăzut de lege este de 0,2%.

Pentru terenurile amplasate în intravilan, Primăria Pașcani propune următoarele impozite: 11.028 lei pe hectar în zona A, în timp ce minimul prevăzut de lege este 9.508 lei, 7.842 lei/hectar în zona B, în timp ce minimul prevăzut de lege este 6634 lei/hectar, 5.023 lei/hectar în zona C, în timp ce minimul este 4199 lei/hectar.

În maximum sunt și nivelurile de impozitare pentru spectacole, respectiv 2% și 5%, iar taxa de reclamă și publicitate este menținută la 3%, taxa minimă fiind 1%.

 

5B – Proiect HCL impozite si taxe pt. anul 2026

PULSUL ZILEI

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...

Noi reguli pentru bicicliști și motocicliști. Camera Deputaților a adoptat legea pentru a încuraja mobilitatea pe două roți

amera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care modifică legislația rutieră pentru a încuraja mobilitatea pe două roți. Actul normativ a fost aprobat cu 238 de voturi pentru, trei împotrivă și 15 abțineri...

De ce creșterile bruște ale glicemiei nu sunt neapărat dăunătoare pentru sănătate

Glicemia care crește după o masă nu este neapărat un motiv de alarmă, arată un articol din BBC. Odată cu popularizarea monitoarelor continue de glucoză și a influencerilor din zona wellness, tot mai mulți oameni sănătoși evită carbohidrații rafinați și își...

Cine își va putea păstra buletinul și permisul pe telefon. Condiția obligatorie pentru românii care vor acces primii la aplicație

Românii vor putea păstra și prezenta documente oficiale direct de pe telefon prin RO Wallet, aplicația de identitate digitală dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne. Accesul publicului este programat în etape, din ianuarie 2027, începând cu titularii cărții electronice de...

Proiect pentru dezincriminarea posesiei de droguri

Proiectul de lege care propune dezincriminarea posesiei de droguri în vederea consumului propriu a fost lansat pentru a prezenta o soluție cu privire la modul în care statul român ar putea combate acest fenomen, a declarat Daniel Fenechiu, unul...

Tinerii profesori, descurajați de salarii și de lipsa de sprijin la început de carieră: „Cadrele cu experiență nu lasă loc tinerilor să se afirme”

Sistemul de învățământ de stat se confruntă cu un decalaj generațional și cu o lipsă de sprijin instituționalizat pentru profesorii debutanți, arată mărturiile din sistem. Salariile neatractive, în special la început de drum, și dificultatea de a găsi posturi,...

A murit Constantin Dram, critic literar și profesor al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Lumea culturală ieșeană este în doliu după moartea lui Constantin Dram, critic literar, prozator și profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași. Născut pe 20 octombrie 1958, la Războieni, Constantin Dram și-a dedicat întreaga carieră literaturii și...

Alocațiile și ajutoarele sociale se plătesc începând cu 8 octombrie

Încep plățile pentru alocațiile și ajutoarele sociale aferente lunii septembrie. Potrivit calendarului ANPIS, alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului și stimulentele de inserție intră în conturile bancare pe 8 octombrie. Pentru cei care primesc banii prin...

Cât de pregătit este Iașul dacă ne lovește ciuma, vezi situația din Rusia? 

Iașul ar fi pregătit pentru un scenariu în care un caz de ciumă ar ajunge aici. Cel puțin așa dau asigurări medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva”. În contextul situației din Rusia, unde o persoană a decedat,...

Bacalaureat 2027: probele de evaluare a competențelor au loc în aprilie, iar cele scrise în iunie. Calendarul complet al examenului

Examenul de Bacalaureat din anul 2027 va fi organizat mai devreme decât în anul precedent. Prima sesiune a examenului național începe în luna aprilie, cu evaluarea competențelor, în timp ce probele scrise sunt programate în perioada 14-18 iunie. Simularea...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.5 ° C
11.5 °
11.5 °
75%
0.2m/s
0%
J
27 °
vin
27 °
S
20 °
D
23 °
lun
14 °

Niciun articol afișat