Primarul din Tătăruși a mutat un sat din Austria la el în comună. Chiar și străinii vor să își construiască case aici. „Spun că au ajuns în Europa”

Una dintre cele mai dezvoltate comune din județul Iași este Tătăruși, numită și „Mica Bucovină”, desprinsă parcă din povești. Cei care vin din alte zone ale țării în localitatea cu 5.600 de suflete spun că satele sunt la fel ca cele din Austria. Comuna a fost modernizată începând cu anul 2004, în primul mandat al primarului Costel Iosub, care spune că nu trebuie să existe diferențe între sat și oraș, întrucât există soluții pentru dezvoltarea mediului rural

 


Una dintre comunele din Iași care s-a dezvoltat și a devenit un exemplu pentru alte localități este Tătăruși, situată la 100 de kilometri de Iași. Chiar la intrarea în comuna Tătăruși, din Iași, există o poartă care anunță vizitatorii că au pătruns în „Țara fagilor”. Drumurile curate, modernizate, casele frumos aranjate, cu flori în fața fiecărei curți, liniștea și aerul curat, dar și stâlpii de pe marginea drumului cu panouri fotovoltaice și eoliene atrag atenția chiar de la intrarea în localitate. Jumătate din teritoriul administrativ al comunei, peste 4.000 de hectare, este acoperită cu păduri de fagi de aici și mândria localnicilor, care și-au supranumit comuna „Bucovina Mică”, pornind de la faptul că „Bucovina” înseamnă „Țara fagilor”.

„Este cea mai veche localitate din zonă atestată documentar la 2 iulie 1398. Este situată la 10 kilometri de Suceava și aproape 100 de kilometri de Iași. Existența noastră este legată mai mult de Suceava, de Bucovina, care înseamnă pădure de fagi. Din cele 8.000 de hectare, cât înseamnă suprafața comunei, peste 4.000 sunt împădurite preponderent cu fagi. Aveți și rezervația forestieră, cu o faună și floră deosebită, care este atractivă pentru turiștii și curioșii din zonă. Aici găsim cel mai curat aer”, spune Costel Iosub, primarul comunei Tătăruși.

Costel Iosub, primar Tătăruși: „Spun că satele din Tătăruși seamănă cu cele din Austria”

Edilul se laudă cu faptul că oamenii care trec de poarta de la intrarea din Tătăruși spun că au ajuns în Europa.

„Am observat două opinii din partea celor care vin aici. Una este de la taximetriștii din Pașcani care, după ce trec de poarta de la intrarea în comună, spun că au intrat în Europa și alta este de la cei care vin în vizită aici, chiar și din alte zone ale țării sau din străinătate, care spun că satul din Tătăruși seamănă cu cele din Austria”, mai spune primarul comunei, care adaugă că în ultimii ani persoane care locuiesc în orașul Iași au cumpărat teren în satele din Tătăruși și vor să își construiască case.

„Știu de la cei de la fond funciar că există aceste intenții din partea unor persoane. Ba chiar un cetățean englez, prieten cu o fată care a copilărit în Tătăruși, ne-a spus că ar vrea să cumpere teren aici să își facă o casă. Ca în alte comune sunt mulți tineri plecați în străinătate pe care îi așteptăm să revină acasă. Mai mult de atât, garantez că Tătăruși nu va fi unul din satele părăsite, ci unul interesant pentru tătărușeni, în special, dar și pentru cei care ne calcă pragul”, mai spune Costel Iosub.

Continuarea pe BZI

PULSUL ZILEI

Când trecem la ora de iarnă

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când ceasurile vor fi date înapoi cu 60 de minute, iar ora 4:00 va deveni 3:00. Revenirea la timpul standard are loc cu o zi...

Primarul Pașcaniului: „Am împărțit somații la piața vale”

Comercianții de la chioșcurile din apropierea Pieței Agroalimentare din zona Vale a municipiului Pașcani au fost somați să își închidă sau să își mute afacerile în alte locații. Terenurile care fac parte din domeniul public sau privat al municipiului...

O parte din Primăria Pașcani a fost închisă

Sala de spectacole din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani a fost închisă din nou, pe perioada nedeterminată.  Primarul muncipiului Marius Pintilie a emis o dispoziție in acest sens in cursul zilei de 13 octombrie a.c. la solcitarea inspectorilor de la ISU,...

Când va fi scos la concurs postul de șef al Poliției Locale 

Au trecut aproape trei luni de zile de când șeful Poliției Locale Pașcani s-a pensionat iar funcția este ocupată de un interimar. De atunci si pana acum, administrația locală nu a făcut demersurile necesare pentru scoaterea la concurs a...

Scutece pentru adulți, compensate cu 80% pentru persoanele cu dizabilități și vârstnici. Proiectul, adoptat de Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede compensarea scutecelor pentru adulți în proporție de 80% din prețul de referință, pentru pacienții asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Produsele vor putea fi acordate pe...

Biserica Sfânta Vineri plină de oameni la hramul Sfintei Parascheva – VIDEO

Sute de oameni s-au adunat miercuri, 14 octombrie, pentru a o cinsti și sărbători pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, nu doar la Iași ci si la Pașcani.  Biserica Sfânta Vineri din zona Vale a municipiului are hramul Cuvioasei, iar programul...

O personalitate a științei internaționale revine la rădăcini: profesorul Vania Atudorei, oaspetele Colegiului Tehnic „Unirea” din Pașcani

Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani va găzdui vineri, 16 octombrie 2026, începând cu ora 9:45, o întâlnire deosebită cu profesorul universitar doctor Vania Atudorei, reputat specialist în microbiologie, cercetător, inventator și cadru didactic cu o remarcabilă...

 Întrerupere temporară a furnizării apei în municipiul Pașcani (parțial) pentru remedierea unei avarii

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, pentru remedierea unei avarii apărute la conducta de distribuție a apei din strada Vasile Alecsandri, furnizarea apei potabile este întreruptă astăzi, 14 octombrie 2026, până la ora estimată 16.00, pentru utilizatorii din municipiul Pașcani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐒𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧ț𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚𝐫ă, 𝐝𝐚𝐫 𝐬𝐚𝐧𝐜ț𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬ă 𝐟𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭𝐞 ș𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞!

Am adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, prin care solicit explicații privind noile prevederi introduse prin OUG nr. 17/2026, referitoare la sancționarea celor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. 𝐀𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐮𝐩𝐫𝐢𝐧𝐬𝐞 î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝟐𝟎.𝟎𝟎𝟎 ș𝐢 𝟓𝟎.𝟎𝟎𝟎...

Pensii 2027 și scenariile care pot schimba veniturile pensionarilor

După doi ani fără creșteri, pensionarii ar putea primi majorări în 2027. În discuție sunt procente de 5%, 7% sau 10%, însă nicio decizie oficială nu a fost luată până acum. Pensiile din România ar putea fi majorate în 2027,...
Paşcani
cer senin
12.5 ° C
12.5 °
12.5 °
69%
2.8m/s
20%
mie
12 °
J
15 °
vin
11 °
S
10 °
D
13 °

Niciun articol afișat