Primarul Pascaniului, bilanţ la sfârşit de an

Bilanţ la sfârşit de an, mulţumiri şi urări, în ultima şedinţă din acest an a Consiliului Local. Primarul Dumitru Pantazi a prezentat pe scurt realizările administratiei locale în anul 2017 şi le-a mulţumit păşcănenilor pentru plata taxelor şi impozitelor la bugetul local. El a subliniat faptul că şi în acest an au fost realizate o serie de investiţii pentru modernizarea municipiului remarcate şi apreciate mai ales de cei care se întorc din strainatate.

Administratia locală încheie anul 2017 cu un excedent de 1,4 milioane de lei în condiţiile în care veniturile estimate au fost încasate în proporţie de 98.2%. Edilul municipiului a explicat că nu toate investiţiile şi cheltuielile propuse au fost îndeplinite din cauza procedurilor complicate de achiziţie. În schimb administratia publică a reuşit să asigure bună functionare a Primăriei şi a unităţilor subordonate Consiliului Local şiş a continuare lucrările de modernizare ale municipiului apreciate de cetăţeni.
În acelaşi context primarul Pantazi le-a mulţumit consilierilor locali pentru că i-au sprijinit proiectele. El a spus că va reveni cu o parte din cele care nu au fost votate. Mulţumiri au primit şi funcţionarii din subordine, jurnaliştii dar mai ales cetăţenii municipiului pentru plata taxelor şi impozitelor.
Consilierii locali nu prea au fost interesaţi de mesajul primarului. În sala s-a făcut gălăgie imediat după terminarea şedinţei. La final aleşii locali au ciocnit un pahar de şampanie apoi au fost invitaţi să urmărească spectacolul colindatorii veniţi la Primărie.

PULSUL ZILEI

Se caută preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani

Un post de preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani, din cadrul Protopopiatului Pașcani, este vacant și urmează să fie ocupat prin examen de selecționare organizat de Arhiepiscopia Iașilor. Potrivit anunțului publicat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, examenul vizează...

Parc fotovoltaic la Târgu Frumos. Proiect de aproape 5 milioane de lei

Orașul Târgu Frumos pregătește o investiție de aproape 5 milioane de lei pentru producerea și stocarea energiei electrice din panouri solare și pompe de căldură. Consiliul Local a aprobat, pe 23 septembrie, studiul de fezabilitate și participarea orașului la...

12 artiști au expus lucrări diverse în sala Arcadia a Casei de Cultură Pașcani. Operele de artă pot fi văzute până la sfârșitul lunii...

Sala Arcadia a Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani s-a transformat, luni seara, într-un spațiu al întâlnirii dintre stiluri, generații și forme diferite de expresie artistică. 12 artiști din mai multe județe ale Moldovei și-au adus lucrările în...

Noi lucrări de modernizare la Spitalul Municipal. Două rezerve de la Gastroenterologie, renovate

Lucrările de modernizare continuă la Spitalul Municipal, unde două rezerve din cadrul Secției de Gastroenterologie sunt în curs de reabilitare. Spațiile vor avea în total cinci locuri pentru pacienți, iar lucrările sunt realizate în regie proprie, cu echipa unității...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI – 29 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI - 29 SEPTEMBRIE 2026. Vezi în direct aici proiectele de hotărâre discutate și voturile aleșilor locali din legislativul comunei. https://www.youtube.com/watch?v=tG9yCbpJ39o

Prevenirea violenței în mediul școlar – activitate la Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară

Prevenirea violenței în mediul școlar – activitate în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară La Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani s-a desfășurat o activitate de prevenire a violenței în mediul școlar, realizată în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară, din...

Cum vreți să arate platoul central și versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani?

Administrația locală se pregătește să reamenajeze platoul central și versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani. Deocamdată sunt discuții pentru realizarea proiectelor necesare în vederea accesării unor finanțări comunitare prin intermediul Noului Bauhaus European - o platformă europeană de finanțare...

Noul regulament de administrare a cimitirelor din Pașcani este contestat deja și ar urma să fie modificat

Noul regulament de administrare a cimitirelor din Pașcani este contestat deja și ar urma să fie modificat. O procedură administrativă în acest sens a fost inițiată de unul dintre funcționarii publici. În plângerea prealabilă depusă la secretariatul Primăriei, Laura...

Proiectul privind organizarea alegerilor anticipate, pus în transparență decizională. Ce se schimbă pentru românii din străinătate și pentru candidați

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță, luni, că proiectul de lege privind alegerile anticipate a fost pus în transparență, precizând că alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate, în cazul în care se va ajunge în această situaţie.   „AEP consideră că...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de la 1 octombrie. Cine va trebui să plătească pentru mesaje

WhatsApp va introduce, de la 1 octombrie, taxe pentru mesajele trimise de companii și organizații prin intermediul versiunii enterprise a serviciului, WhatsApp Business API. Noua politică îi va viza atât pe agenții umani, cât și pe chatboturile folosite de...
Paşcani
nori împrăștiați
20 ° C
20 °
20 °
46%
2.3m/s
0%
mar
19 °
mie
20 °
J
17 °
vin
17 °
S
17 °

Niciun articol afișat