Primăvara a început prost pentru hoţul de la Poştă

Hoţul de la Poştă nu a primit libertatea drept cadou de 1 martie. Gioni Culiţă Plop a fost arestat preventiv de judecătorii din Hârlău pentru furt calificat. „Din probatoriul administrat a rezultat faptul că inculpatul Plop, în noaptea de 16/17 februarie, după o înţelegere prealabilă şi împreună cu inculpatul C.C., a pătruns prin forţarea sistemelor de închidere de la uşă în Oficiul Poştal Erbiceni, de unde a sustras un seif în care se aflau bani, cartele telefonice şi alte bunuri, în valoare totală de 2.408,84 lei”, au spus procurorii. Hoţii au urcat seiful în maşina lui Plop şi l-au dus într-o pădure, unde l-au spart, l-au golit şi l-au abandonat.
Complicele lui Plop este un personaj extrem de cunoscut în lumea interlopă, Constantin Cojocaru, supranumit Pasaris. În 2004, acesta era căutat intens de poliţiştii din întreaga ţară, pentru o serie de jafuri armate şi pentru că evadase de două ori dintr-un penitenciar de maxima securitate din Serbia, ultima oară cu preţul vieţii unui om al legii. La Arad, el a reuşit să scape în ultima clipă, pentru ca să fie prins după o urmărire cu împuşcături la Iaşi. Condamnat la 16 ani de puşcărie de judecătorii timişoreni, el a ieşit anul trecut de după gratii şi s-a reapucat de rele.
Plop a contestat mandatul de arestare, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Iaşi. Acum, judecătorii i-au respins contestaţia. Pentru Cojocaru, propunerea de arestare în lipsă nu a fost încă soluţionată la Hârlău.

Sursa Evenimentul

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer fragmentat
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
76%
1.2m/s
0%
S
20 °
D
22 °
lun
20 °
mar
21 °
mie
22 °

Niciun articol afișat