Primii pași pentru refacerea Palatului Cantacuzino

La dezbaterea de ieri, 4 februarie,  a fost adusă de mai multe ori în discuție problema Palatului Cantacuzino.

Cei care s-au înscris la cuvânt au  cerut informații legate de suma care este propusă pentru anul 2015 cu privire la reabilitarea acestei clădiri reprezentative pentru Pașcani.

Edilul pășcănean a explicat celor prezenți că se fac primii pași pentru reabilitarea palatului, dar procesul este unul de durată deoarece se dorește includerea sa într-un proiect amplu, care include un complex muzeal, compus din Biserica Sfinții Voievozi și zona de parc în care se află clădirea.

Primele demersuri necesare proiectului se referă la un studiu de fezabilitate, pentru care se vor aloca de la Bugetul local pe anul acesta 130 de mii de lei.

Pășcănenii prezenți la dezbatere au susținut că suma pentru aceste studii este foarte mare și că ele se pot face cu costuri mai mici, iar primarul a răspuns acestor afirmații, explicând că studiile acestea implică sume mare deoarece clădirea este un monument istoric și așa cum prevede articolul 2, al Legii privind protejarea monumentelor istorice, ”se stabilesc prin lege măsuri stimulative cu caracter economic sau de altă natură”.

Pășcănenii au înțeles în cele din urmă că etapele necesare pentru punerea în practică a acestui proiect amplu implica studii de specialitate care se fac în condițiile date de legile în vigoare.

Palatul Cantacuzino Roznovanu – Brătianu este unul dintre cele mai importante monumente din zona Pașcani și a fost trecut pe Lista monumentelor istorice, după ce a avut mai multe destinații.

Deoarece în prezent este într-o stare avansată de degradare, interesul cetățenilor pentru acest subiect este unul firesc și faptul că există implicare și din partea autorităților pentru valorificarea acestui monument, este un fapt îmbucurător.

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer fragmentat
9.2 ° C
9.2 °
9.2 °
66%
0.9m/s
0%
S
21 °
D
22 °
lun
20 °
mar
21 °
mie
11 °

Niciun articol afișat