În Tradiția Bisericii Ortodoxe, privegherea de toată noaptea nu este doar o slujbă „mai lungă”, ci o adevărată școală a pocăinței și a luminii lui Dumnezeu. Ea împletește, ca o singură slujbă, Vecernia Mare cu Litie, Utrenia și, spre miezul nopții, Sfânta Liturghie. Este modul în care Biserica trăiește, într-o singură noapte, întreaga istorie a mântuirii: mulțumire pentru binefacerile lui Dumnezeu, pocăință, rugăciune pentru toată lumea și unire cu Hristos în Sfânta Împărtășanie.
Mântuitorul Însuși ne-a lăsat pildă de priveghere: „a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu” (Lc 6,12) și ne-a poruncit: „Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită” (Mt 26,41). De aceea, în primele veacuri, creștinii se adunau mai ales noaptea la rugăciune și la Liturghie, când persecuțiile nu le îngăduiau întâlniri în timpul zilei. Privegherea de azi este continuarea vie a acestei respirații nocturne a Bisericii.
Sfinții Părinți văd în priveghere o lucrare îngerească. Sfântul Isaac Sirul spune că prin privegherea de noapte omul „se dezbracă de omul cel vechi și se înnoiește în minte”; iar Sfântul Ioan Scărarul arată că privegherea este „domolirea patimilor trupului, ochi înlăcrimați și inimă smerită”. În viața Sfântului Grigorie Palama vedem cum rugăciunea de noapte devine loc al întâlnirii cu lumina necreată a lui Dumnezeu, adică al adevăratei cunoașteri a lui Hristos.
Pentru noi, credincioșii de astăzi, care trăim într-o lume grăbită, zgomotoasă și fragmentată, privegherea este o chemare concretă de a rupe o noapte din comoditatea noastră și de a o dărui lui Dumnezeu. Este un timp în care mintea se desprinde de grijile zilnice, inima se încălzește prin psalmi și cântări, iar sufletul se întărește în nădejde. A sta o noapte întreagă în biserică, în fața icoanei Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, înseamnă a spune lui Hristos: „Tu ești mai important decât somnul meu, decât programul meu, decât oboseala mea”.
În Postul Nașterii Domnului, o astfel de priveghere devine și mai adâncă: ne pregătește să-L întâmpinăm pe Hristos Care Se naște în peștera sărăciei și a tăcerii. Prin rugăciunea de noapte, prin psalmi, acatiste și Sfânta Liturghie de la miezul nopții, Îi cerem Domnului „curățirea inimii, luminarea minții și întărirea în dreapta credință”, iar prin mijlocirea Sfântului Arsenie ne rugăm pentru familiile noastre, pentru bolnavi, pentru cei rătăciți de la Biserică și pentru întreaga lume.
De aceea, vă chemăm cu dragoste părintească să fiți împreună-rugători la această priveghere: cu lumânare aprinsă, cu pomelnic, cu inimă smerită. O singură noapte petrecută în casa lui Dumnezeu poate schimba mult în viața noastră, dacă venim cu credință, cu pocăință și cu dor după Hristos.