Un ieşean încearcă să obţină tratament compensat pentru boala sa necruţătoare. Medicamentul este compensat pentru mai multe tipuri de neoplazii, dar nu şi pentru cea de care suferă el. Bărbatul a cerut o ordonanţă preşedinţială, deoarece e nevoie de o soluţie urgentă până la judecata propriu-zisă. Medicamentul pe care îl solicită este singurul care i-a mai rămas după ce „s-au epuizat toate liniile terapeutice“. Guvernul, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului s-au spălat pe mâini şi au aruncat vina de la o instituţie la alta. Curtea de Apel i-a dat dreptate bolnavului, dar dosarul a ajuns la Înalta Curte.
Un ieşean se luptă cu instituţiile statului pentru simplul drept „constituţional“ de a trăi. Departe de a fi singular, cazul său este ilustrativ pentru indolenţa manifestată de chiar instituţiile pe care le plătim pentru a-şi face treaba şi pentru birocraţia care ajunge să ucidă la propriu. Într-o singură frază, cazul se rezumă simplu. Medicamentul de care are nevoie un om pentru a trăi se găseşte pe piaţă, este autorizat în România, dar nu este recomandat pentru fix acea boală, deci nu se compensează, chiar dacă este singura opţiune terapeutică viabilă. În mai multe fraze, textul ce urmează e povestea unei lupte individuale cu sistemul. Luptă pe care G.A.P. a câştigat-o. Deocamdată, pentru că statul se pregăteşte de recurs. Împotriva dreptului la viaţă.
G.A.P. a fost diagnosticat cu neoplasm colon sigmoid. A fost operat în mai multe rânduri pentru extirparea tumorilor şi a urmat chimioterapia specifică. În februarie, a fost anunţat că „s-au epuizat toate liniile terapeutice“ şi că singura variantă posibilă este tratamentul cu Nivolumab sau Opdivo, după denumirea comercială. Medicamentul este autorizat şi în România, fiind chiar compensat. Firesc, dat fiind că preţul acestuia se ridică la 2.817 – 6.936 lei pe flacon, în funcţie de concentraţie. Pe G.A.P., tratamentul l-ar costa 6.000 de lei lunar, bani pe care evident nu şi-i permite. Compensarea este de 100%, deci medicamentul este gratuit. Dar, numai pentru melanom malign, cancer bronho-pulmonar altul decât cel cu celule mici, carcinom renal avansat şi limfom Hodgkin. Nu şi pentru cancer de colon.
Lista medicamentelor compensate a fost aprobată printr-o hotărâre de guvern din 2008. Aceasta a fost modificată în 2016, dar doar pentru câteva medicamente, nu şi pentru Nivolumab.
Problema trenează de trei ani la instituţiile statului
Conform legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, „lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS, cu consultarea CFR şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului“.
În 2018, Ministerul a iniţiat un proiect de ordin privind constituirea unei comisii pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului. Au avut loc dezbateri, s-au făcut propuneri de îmbunătăţire, dar ordinul nu a fost emis nici până azi.
Dreptul de a contribui la completarea listei medicamentelor şi cu alte indicaţii terapeutice îl are, conform legii, şi Agenţia Naţională a Medicamentului, care „poate iniţia, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru extinderea indicaţiilor“ pentru medicamentele cu indicaţii noi.
Constituţia României garantează dreptul la viaţă, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis numeroase hotărâri referitoare la felul cum trebuie interpretat acest drept, inclusiv sub aspectul îngrijirilor medicale.
Într-un caz similar cu cel al lui G.A.P., un român bolnav de cancer a reclamat la CEDO că nu i s-a asigurat medicamentul Avastin în mod gratuit, fapt care i-a pus viaţa în pericol. Ştefan Panaitescu nu a mai apucat să trăiască pentru a vedea cum CEDO i-a dat dreptate.
Cum boala nu aşteaptă ca instituţiile statului să mişte, G.A.P. s-a adresat instanţei pentru a obţine emiterea unei ordonanţe preşedinţiale care să oblige statul să-i asigure gratuit Nivolumab. Ordonanţa preşedinţială este o procedură de urgenţă, prin care se pot dispune măsuri vremelnice imediate, până la judecarea fondului problemei. În subsidiar, G.A.P. a cerut şi obligarea Ministerului Sănătăţii la emiterea ordinului la care se lucrează din 2018.
Pârâţi în proces au fost Guvern, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România. Toate instituţiile au depus întâmpinări, prin care au cerut unanim respingerea acţiunii. Totodată, pe rând, toate au afirmat că problema nu ţine de competenţa lor.
Guvernul dă vina pe CNAS, ministerul nu are atribuţii
Guvernul a cerut respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât problema ar fi una de contencios administrativ. Or, contenciosul administrativ, ca problemă de fond, nu poate face obiectul unei ordonanţe preşedinţiale. Pe de altă parte, nu Guvernul ca instituţie are responsabilităţi în furnizarea de medicamente gratuite, ci CNAS.
Ministerul Sănătăţii a afirmat că nu are atribuţii în finanţarea programului naţional de oncologie şi nici nu se ocupă de acordarea de medicamente compensate. Prin urmare, nici nu ar fi trebuit să fie chemat în judecată, aşa că a cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Ministerul doar aprobă lista medicamentelor, nu o şi redactează, această atribuţie revenind CNAS şi ANMDMR.
CNAS se opune pentru că ar însemna „o prejudecare a fondului“
CNAS a cerut şi ea respingerea acţiunii ca neîntemeiată. În opinia reprezentanţilor acestei instituţii, ANMDMR propune lista de medicamente, iar aceasta este aprobată în funcţie de politicile bugetare ale guvernului şi priorităţile naţionale stabilite de Ministerul Sănătăţii. Şi această instituţie a cerut judecarea întâi a fondului.
„Nu poate fi acceptată solicitarea reclamantului de obligare a CNAS la asigurarea în mod provizoriu a medicamentului, ca şi măsură premergătoare operaţiunii de decontare, întrucât analiza necesară în vederea soluţionării cauzei presupune un probatoriu complex care nu se poate administra decât în cadrul acţiunii de fond. Or, din acest punct de vedere, cererea reclamantului este inadmisibilă, întrucât această analiză reprezintă o prejudecare a fondului“, au apreciat reprezentanţii CNAS.
Agenţia Medicamentului nu are studii despre eficacitatea medicamentului
O poziţie similară a fost adoptată şi de ANMDMR, care a invocat la rându-i lipsa calităţii procesuale. Agenţia nu are atribuţii în asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat, deci nu e treaba ei să furnizeze medicamentul. Ea poate doar să declanşeze din oficiu procedura de evaluare a medicamentului, dar asta ţine de „marja sa de apreciere“. Or, nu există studii care să dovedească eficacitatea Nivolumab în cancerul de colon, deci nu e cazul să se autosesizeze.
Excepţiile ridicate de cele patru instituţii au fost respinse în bloc de magistraţi. „Curtea apreciază că fiecare dintre pârâţi are atribuţii specifice în procedura de întocmire şi de actualizare a listelor cu medicamente eliberate cu sau fără contribuţie personală, astfel încât se constată îndeplinită pentru fiecare dintre aceştia condiţia identităţii între persoanele chemate în judecată şi cele care ar putea fi obligate de către instanţă de a suporta pretenţiile solicitate de reclamant“, au afirmat judecătorii.
Aceştia au apreciat că este îndeplinită pe deplin şi condiţia urgenţei, dată fiind natura bolii şi consecinţele ce pot rezulta în lipsa tratamentului. „Obligă pârâţii să asigure reclamantului, în mod provizoriu şi pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100%, medicamentul Nivolumab până la soluţionarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curţii de Apel. Dispune executarea ordonanţei fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen“, au conchis magistraţii.
Chiar dacă G.A.P. a obţinut dreptul de a primi medicamentul, procesul este însă departe de a se încheiat. Dosarul a intrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Deocamdată, Ministerul Sănătăţii a cerut reexaminarea valorii taxei de timbru.