Proclamarea Independenței României: Adevărul despre 9 Mai și 10 Mai, Ziua Regalității

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Jumătatea a doua a secolului XX, anii odiosului regim comunist, au însemnat pentru România și ruperea statului de principalele valori care au clădit țara. Romanii aveau un termen: ”damnatio memoriae”, adică o ștergere din istorie.

Proclamarea Republicii Populare Române a întors complet pe dos Istoria.

Astfel s-a întâmplat și în cazul României, când comuniștii au îndepărtat din filele istoriei evenimente, personalități, principi, regi, principii liberale și democratice, însuși monarhia.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă Proclamarea Independenței, moment crucial pentru istoria României. Sărbătorirea Zilei Independenței,  fie pe 9 Mai, fie pe 10 Mai de Ziua Regalității, a scindat opinia atât a societății cât și a mediului academic.

Dar cum s-a ajuns aici?

În contextul Războiului Ruso-Turc (1806–1812), România își proclama independența față de Imperiul Otoman.

Mihail Kogălniceanu,  ministrul de externe al României, rostea pe 9 Mai 1877, în Parlament, celebra frază: „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”.

Tot în ziua respectivă, atât în Cameră, cât și în Senat s-a votat o moțiune pentru indepedență, moțiune acceptată de Carol I sub titlul de proclamație.

Continuarea aici 

PULSUL ZILEI

Măsuri speciale pentru ca ecoinsulele să nu fie transformate în toalete

Ecoinsulele pentru colectare selectivă din Pașcani ar urma să fie îngrădite cu garduri, să fie iluminate și dotate cu camere de supraveghere. Ecoinsulele pentru colectare selectivă din Pașcani ar urma să fie îngrădite cu garduri, să fie iluminate și...

Meteorologii anunță o lună cu temperaturi de foc. Prognoza ANM până pe 20 iulie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat, vineri, că intervalul 22 iunie – 20 iulie va fi caracterizat de temperaturi peste valorile normale şi de un deficit de precipitaţii la nivelul întregii ţări.   Săptămâna 22.06.2026 – 29.06.2026 Valorile termice...

Surprize mari pe lista celor expropriați în jurul Iașului pentru construirea Autostrăzii A8. Oameni de afaceri, notari, politicieni și soțul șefei de la Curtea...

Multe nume cunoscute pe lista persoanelor fizice și juridice cărora Statul Român le va achita diferite sume de bani în contul unor suprafețe de teren expropriate în vederea construirii Autostrăzii A8 pe raza județului Iași. Aceștia vor primi zeci...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Cine se aseamănă se adună – nu este o sentință, ci o observație

Deputatul Bogdan Cojocaru: ❗️ Cine se aseamănă se adună - nu este o sentință, ci o observație. Animalul politic autentic nu se recunoaște după principii, ci după instinctul de supraviețuire. Cât timp problemele sunt ale altora, discursul este despre...

Trei tineri au bătut zdravăn doi vecini pe motiv că la rândul lor au fost bătuți de un altul. „Ca prin vis”

Plecați la urat cu „cerbul”, trei tineri din Cotnari au bătut măr doi consăteni în propria ogradă. Cauzele incidentului au rămas neclare. Procurorii au menționat un conflict spontan, pe fondul alcoolului consumat de agresori. Apărarea a invocat o eroare: agresorii...

Tabăra Muncel, singura tabără funcțională din județul Iași, este ocupată aproape integral până în toamnă. „Este în topul taberelor din România”

Singura tabără școlară de stat care mai funcționează în județul Iași este aproape complet rezervată pentru această vară. Este vorba despre Tabăra Muncel, situată în localitatea Muncelu de Sus, comuna Mogoșești-Siret, la aproximativ 85 de kilometri de municipiul Iași,...

De ce primesc pensionarii banii pe card cu două zile mai devreme în iulie. Calendarul plăților de luna viitoare și noile modificări

Pensionarii care își primesc drepturile prin cont curent sau pe card vor avea acces la bani mai devreme în luna iulie 2026. În mod normal, pensiile sunt virate în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu...

Un nou proiect pentru seniorii pășcăneni la Biblioteca Municipală Leonard Gavriliu Pașcani

Vești bune pentru seniori: Hi Digital ajunge în 15 biblioteci noi din România Tehnologia devine mai ușor de înțeles atunci când ai pe cineva alături. De aceea, încă 15 biblioteci din România se alătură programului Hi Digital al Fundației...

Carne proaspătă și preparate pe gustul tuturor, la Star Carn Pașcani (P)

Pentru cei care își doresc produse proaspete și ingrediente de calitate pentru mesele de zi cu zi, carmangeria Star Carn din Piața Agroalimentară Vale Pașcani vine cu o ofertă variată, pregătită zilnic pentru clienți. În vitrine se găsesc carne de...
Paşcani
nori împrăștiați
26.4 ° C
26.4 °
26.4 °
46%
3.8m/s
20%
vin
27 °
S
28 °
D
28 °
lun
29 °
mar
26 °

Niciun articol afișat