Profesor de la o școală din Pașcani, cercetat pentru agresiune sexuală – VIDEO

Un profesor de la o școală din Pașcani este cercetat penal pentru agresiune sexuală, după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini în care acesta ar fi abordat o minoră  de 13 ani din comuna Sirețel.

Polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani s-au sesizat din oficiu în urma publicării imaginilor. Potrivit anchetatorilor, bărbatul, în vârstă de 57 de ani, ar fi mers la locuința fetei în lipsa părinților și i-ar fi propus să se întâlnească ulterior, fără a preciza scopul.

„La data de 14 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani s-au sesizat din oficiu cu privire la apariția în mediul online a unor imagini în care un bărbat, de 57 de ani, din comuna Sirețel, s-ar fi deplasat la domiciliul unei minore, în lipsa părinților, propunându-i ulterior să se întâlnească cu el, fără a preciza scopul.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun„, a transmis IPJ Iași.

Imaginile au fost intens distribuite în mediul online, iar cazul a stârnit reacții în comunitate. Potrivit unor surse locale, între familia fetei și bărbat ar exista conflicte mai vechi, generate de neînțelegeri legate de muncă și de accesul la o fântână din sat. În prezent, anchetatorii verifică toate informațiile pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate.

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...
Paşcani
cer senin
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
65%
2.3m/s
47%
vin
25 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
10 °

Niciun articol afișat