Profesori din alte țări, în vizită la Liceul „Miron Costin” din Pașcani FOTO

La inceput de saptamana, Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pascani si-a deschis portile si a fost gazda buna pentru mai multi profesori veniti intr-o mobilitate in cadrul proiectului Erasmus+ The Magic Power of Games.

Este vorba despre cate cinci invitati de la școlile partenere din Turcia, Bulgaria și Macedonia de Nord, care au fost intampinati asa cum se cuvine, intr-o nota traditională, cu paine si sare, de elevii imbracati in straie populare.

Incepand de luni, 27 septembrie, si pana pe 1 octombrie, la Liceul Teoretic „Miron Costin” se anunta o saptamana plina de activitati artistice, ateliere de lucru, dar si doua excursii tematice la Teatru „Luceafărul” din Iasi si la Parcul tematic „Ion Creanga” din Humulesti, pentru micutii din clasele I-IV.

Scopul proiectului, si implicit al vizitei cadrelor didactice din alte tari, este de a incuraja integrarea jocurilor in actul didactic.

Mentionam ca toate activitatile care se desfasoara pe parcursul acestei saptamani la liceu, se vor regasi ulterior in cuprinsul unei brosuri.

Dupa primirea invitatilor, pe scena din curtea liceului au urcat rand pe rand mai multi copii talentati care au reusit să-i emotioneze pe cei prezenti cu cateva momente traditionale.

Precizam ca prima mobilitate de acest tip s-a desfasurat in anul 2019, iar in cadrul proiectului Erasmus The magic Power of Games, Liceul Teoretic Miron Costin este partener alaturi de alte scoli din Turcia, Bulgaria si Republica Macedoniei de Nord.

 

PULSUL ZILEI

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...

De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște 2026. Semnificația tradiției respectate de români în fiecare an

Vopsirea ouălor de Paște se numără printre cele mai răspândite și apreciate tradiții din România, păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor. În fiecare an, înainte de Învierea Domnului, gospodăriile se pregătesc pentru acest obicei, iar ouăle sunt fierte și...

Dimineață de 9 aprilie cu temperaturi de iarnă. Unde s-au înregistrat -11 grade

Mijlocul de primăvară a venit cu temperaturi de iarnă. În această dimineaţă de 9 aprilie, în mai multe zone din țară temperaturile minime au coborât sub 0 grade. La munte a fost ger pătrunzător. Dimineaţă, cerul este mai mult senin...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei,...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei, Iulia Fotea, într-un atelier gastronomic - VIDEO "Primul atelier gastronomic organizat de Parohia Feredeni a avut...

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.8 ° C
4.8 °
4.8 °
89 %
4.7kmh
100 %
J
8 °
vin
8 °
S
11 °
D
14 °
lun
11 °

Niciun articol afișat