2.8 C
Paşcani
duminică, ianuarie 26, 2025

Profesori fericiți. Au primit salariile luate de Boc

Bucurie pentru sute de profesorii din judeţul Iaşi. Aceştia au început să primească banii luaţi de guvernarea Boc. Este vorba de sume importante pe care profesorii, care au trecut din 2010 prin învăţământ şi care sunt şi astăzi la catedră, le vor găsi pe card. Sumele ajung si pana la 8 mii de lei.

Veşti bune pentru cadrele didactice cărora le-au fost reduse salariile cu 25% în 2010: îşi primesc banii înapoi, chiar dacă nu au acţionat statul în instanţa!

Cadrele didactice care au avut veniturile reduse cu 25% în timpul guvernării Boc dar nu au făcut parte din sindicatele care au dat statul în judecată, îşi pot recupera drepturile salariale, a anunţat deputatul Partidului Social Democrat Doina Până, membru al Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor.

Profesorii care au făcut parte din sindicate şi au acţionatul statul român în judecată au câştigat procesele în instanţa, şi-au recuperat sau urmează să îşi recupereze drepturile salariale de la Ministerul Educaţiei, din Fondul de rezervă bugetară.

Legea austerităţii din 2010 a dus la diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor sau indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizatiii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii – cadru 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar.

Recomandări