Profesorii condamnați penal nu vor mai putea preda. Ce spun elevii

Consiliul Național al Elevilor salută inițiativa legislativă nr. 660/2019, prin care profesorii condamnați penal nu vor mai putea activa în sistemul de învățământ.

Anual, mii de elevi din România sunt victime ale abuzurilor unora dintre cadrele didactice, iar statul român nu are în vedere nicio politică educațională coerentă pentru a opri acest fenomen.

Consiliul Național al Elevilor a transmis următoarele:

În acest sens, structura de reprezentare a elevilor din România își arată susținerea față de proiectul de lege prin care comunitatea școlară va putea fi protejată de condamnații penal care pun în pericol integritatea fizică și morală a beneficiarilor direcți ai educației. Actualul sistem de evaluare anuală a cadrelor didactice are un rol pur formal la momentul de față, având în vedere faptul că feedback-ul elevilor nu este integrat sub nicio formă în acest proces (conform procedurii, profesorii sunt evaluați prin 3 mecanisme: autoevaluare, evaluare în cadrul comisiei metodice și evaluarea în cadrul consiliului de administrație, elevii neavând un cuvânt de spus în acest proces, deși aceștia sunt beneficiarii primari ai actului instructiv-educativ).

Concret, cadrele didactice condamnate penal la pedepse ce le privează libertatea pentru infracțiuni săvârșite cu intenție să nu mai poată desfășura activități didactice până la intervenirea unei cauze care să înlăture consecințele condamnării. Pe scurt, noua interdicție îi vizează pe toți profesorii (atât din sistemul preuniversitar, cât și din cel universitar) care au săvârșit o infracțiune cu forma de vinovăție a intenției ( – adică au prevăzut și au urmărit sau au prevăzut și acceptat producerea rezultatului infracțional) și care au fost condamnați penal la pedepse privative de libertate (noțiune care surprinde și condamnările cu suspendare sau cu amânarea aplicării pedepsei, ca modalități de individualizare a pedepsei).

Astfel, elevii și profesorii vor beneficia de un plus de protecție din partea legii, având în vedere că ne confruntăm de o lungă perioadă de timp cu condamnați penal care continuă să desfășoare o activitate didactică, punând în pericol întreaga comunitate școlară.

Consiliul Național al Elevilor susține un act educațional incluziv și calitativ, fapt pentru care eforturile noastre se orientează și către relațiile interumane stabilite în interiorul microsistemelor educaționale. Două dintre măsurile urgente care trebuie asumate de factorii decizionali din sistem – Guvernul și Parlamentul României, sunt adoptarea legii prin care profesorii condamnați penal definitiv nu vor mai putea preda la clasă și asumarea unei politici educaționale coerente și susținute politic prin care elevii vor fi integrați în procesul de evaluare anuală a cadrelor didactice. Un sistem educațional în care abuzurile sunt trecute cu vederea nu este un sistem educațional performant, centrat pe nevoile beneficiarului direct, elevul. Atâta timp cât educația rămâne o temă de siguranță națională, este imperios ca aceasta să fie tratată drept o prioritate, nu doar la nivel declarativ, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

sursa: ziarulevenimentul.ro

PULSUL ZILEI

Comunicat de presă: APAVITAL a obținut autorizarea standardului ocupațional pentru operatori instalații apă și canalizare

APAVITAL S.A. anunță finalizarea și autorizarea standardului ocupațional pentru meseria de Operator instalații apă și canalizare, un demers strategic inițiat și coordonat la nivelul companiei, prin Serviciul Resurse Umane. Procesul de elaborare s-a desfășurat în perioada mai 2024 – aprilie...

Doamna Elena, din Târgu Frumos, cea mai frumoasă lecție de bunătate – VIDEO

O bătrânica din Târgu Frumos a oferit cea mai frumoasă lecție de bunătate în Săptămâna Mare. În cadrul unui experiment făcut în public, vârstnica a vrut să ofere din puținul ei, câștigat prin munca grea, bani unei tinere pentru...

Programul magazinelor de Paște 2026: Zilele în care supermarketurile sunt închise. Singura locație deschisă duminică, 12 aprilie

Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni....

Cele mai bune rețete de drob de miel și pui pentru Paște 2026. Secretele bucătarilor pentru un preparat fraged și aromat

Drobul ocupă un loc de cinste printre preparatele tradiționale servite de Paște, fiind asociat cu una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. Preparat din carne, ouă și verdețuri proaspete, acesta îmbogățește meniul festiv și evidențiază gusturile autentice...

De ce se vopsesc ouăle roșii de Paște 2026. Semnificația tradiției respectate de români în fiecare an

Vopsirea ouălor de Paște se numără printre cele mai răspândite și apreciate tradiții din România, păstrată și transmisă de-a lungul generațiilor. În fiecare an, înainte de Învierea Domnului, gospodăriile se pregătesc pentru acest obicei, iar ouăle sunt fierte și...

Dimineață de 9 aprilie cu temperaturi de iarnă. Unde s-au înregistrat -11 grade

Mijlocul de primăvară a venit cu temperaturi de iarnă. În această dimineaţă de 9 aprilie, în mai multe zone din țară temperaturile minime au coborât sub 0 grade. La munte a fost ger pătrunzător. Dimineaţă, cerul este mai mult senin...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei,...

Cum se pregătesc cozonacii acolo unde tradiția are rădăcini adânci. Ansamblul folcloric Hurgheșul din Deleni, la inițiativa tinerei Dumitrița Voicu și sub coordonarea preotesei, Iulia Fotea, într-un atelier gastronomic - VIDEO "Primul atelier gastronomic organizat de Parohia Feredeni a avut...

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.2 ° C
6.2 °
6.2 °
80 %
6.7kmh
100 %
J
7 °
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
13 °

Niciun articol afișat