O sută de profesori din judeţul Iaşi participă în această perioadă la cursul de formare pentru cadre didactice „Strategii de prevenire şi combatere a comportamentelor de risc în rândul elevilor“, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Casa Corpului Didactic Iaşi.
Cursul reprezintă un demers comun al specialiştilor în domeniul educaţiei, dar şi al reprezentanţilor poliţiei şi are drept scop oferirea de informaţii profesorilor cu privire la comportamentele de risc ale elevilor. Astfel, se încearcă dezvoltarea unor abilităţi menite să iniţieze demersurile educaţionale care să asigure o siguranţă sporită a elevilor şi să diminueze violenţele în mediul şcolar.