Profesorilor le va fi interzis să facă meditații cu elevii de la clasă

Oserie de schimbări importante vor apărea, în următoarea perioadă, la legislația educației, ele fiind conținute de un proiect de lege lansat recent în dezbatere publică de autorități. Potrivit proiectului, profesorii nu vor mai putea să-i mediteze pe elevii cărora le predau la clasă, iar cei ce nu vor respecta această regulă vor putea fi sancţionați disciplinar, în ultimă instanță, chiar cu desfacerea contractului individual de muncă.

În scopul asigurării obiectivității în activitatea de predare și evaluare, personalului didactic de predare îi va fi interzis să desfășoare meditații cu elevii de la clasă, potrivit proiectului de lege prin care este vizată modificarea importantă a legislației educației.

Un profesor va avea, după cum scrie în viitoarea lege, “obligația de diligență să depună eforturi pentru atingerea profilului de competențe ale absolvenților ciclului la care predă prin activitatea de la clasă”.

Cu scop preventiv, dar și de evidență a profesorilor care dau meditații, în fiecare școală va exista un registru al declarațiilor de interese, ce va trebui completat de cadrele didactice.

Procedura de declarare a intereselor și aprobarea modelului Registrului declarațiilor de interese vor apărea ulterior aplicării măsurii, prin ordin al Ministerului Educației.

Meditarea unui elev de la clasă va reprezenta, alături de faptele de violenţă fizică, abuz emoțional, manifestarea convingerilor politice, prozelitismul religios și altele, abatere disciplinară. Sancţiunile disciplinare care se vor putea aplica profesorilor, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

  • avertisment;
  • diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi control, cu până la 15%, pe o perioadă cuprinsă între una și șase luni;
  • suspendarea, pe o perioadă de până la trei ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi control;
  • desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
nori împrăștiați
21.7 ° C
21.7 °
21.7 °
55%
3.9m/s
100%
D
20 °
lun
19 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat