Profesorul ucigaş. Şi-a ucis fratele, învăţător, sub ochii mamei de 80 de ani

Judecătorii Tribunalului Iaşi au arestat pentru 30 de zile, în a doua zi de Crăciun, un fost profesor din localitatea Deleni acuzat de omor. Dumitru Rotariu, de 61 de ani, şi-a ucis fratele de 44 de ani în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool. Tragedia s-a petrecut în ajunul Crăciunului, când cei doi fraţi au mers împreună la cumpărături şi s-au întors în locuinţa părintească pentru a petrece sărbătorile.
Dumitru şi Florin Rotariu au consumat împreună mai multe pahare de alcool, după care au început să se certe. Victima a anunţat că îşi face bagajele şi va pleca de acasă, moment în care agresorul a luat o secure şi l-a lovit pe Florin Rotariu în zona abdomenului. Scena s-a petrecut sub privirile mamei celor doi, în vârstă de 80 de ani. Victima a fost bandajată de criminal, cu ajutorul mamei, însă niciunul dintre cei doi nu a chemat Ambulanţa. A doua zi, când au observat că victima nu mai respiră, au mers la vecini pentru a cere ajutor, iar la faţa locului au ajuns şi anchetatorii. În faţa acestora, criminalul şi-a recunoscut fapta.
Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Care ar putea fi prețul carburanților după ce statul a decis să intervină

Statul declară situaţie de criză pe piaţa carburanţilor pentru următoarele şase luni şi în al douăsprezecelea ceas ia primele măsuri. Dar nu plafonează preţurile, plafonează adaosurile comericiale. Asta însemană că în cel mai bun caz benzina sau motorina s...

Minivacanțe în serie: câte zile libere primesc românii de 1 Mai și Rusalii în 2026

Anul 2026 aduce vești bune pentru angajați: mai multe sărbători legale pică în timpul săptămânii, ceea ce înseamnă mai multe oportunități de mini-vacanțe. Codul Muncii prevede, în articolul 139, zilele libere în care nu se lucrează în România, stabilind sărbătorile legale...

Să-i țineți minte! Ce parlamentari ieșeni au votat bani cu țârâita pentru A8 în Bugetul pe 2026? Între timp, proiectul se mișcă doar prin...

Cu două excepții, capătul Tg. Mureș-Miercurea Nirajului și punctul de intersecție cu A7, pe traseul Autostrăzii Unirii nu se lucrează. Banii alocați în bugetul pe 2026 ar trebui să ajungă pentru etapele de proiectare ale segmentelor de pe sectorul...

Concursul pentru manager de la Spitalului Pașcani: azi se decide dacă cea eliminată pentru pagini în plus la proiect rămâne sau nu în competiție

Astăzi se va afla dacă concursul pentru funcția de manager al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani va continua cu doi candidați sau doar cu Ionuț Câmpeanu, actualul manager interimar susținut de PSD. După etapa de selecție a dosarelor, Alina Moroșanu...

Incendiu puternic la o casă din Pârcovaci – FOTO

ISU IAȘI: Incendiu la o locuință în localitatea Pârcovaci – intervenție a pompierilor Astăzi, 23 martie, în urma unui apel primit prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iaşi, a fost anunţată producerea unui...

Înscrierile la creșă și grădiniță, în consultare publică. Vezi calendarul

Ministerul Educaţiei anunţă că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi...

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la Pașcani. S-au adunat donații de 3.500 de lei – VIDEO

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la sfârșitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură Pașcani. Asociația Axi Hope în parteneriat cu Apistovet Clinica Medical Veterinară, Roxana Roșu și Roxana Savin au organizat un eveniment cu scopul de a crește gradul...

Lansare de carte și expoziție, la final de săptămâna, la Ruginoasa

Eveniment cultural deosebit la Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa, la finalul acestei săptămâni, unde publicul este invitat la o lansare de carte dedicată patrimoniului tradițional moldovenesc. Sâmbătă, 28 martie, de la ora 11:00, va avea loc lansarea volumului...

Mai sunt câteva zile pentru reducerea de 10% la impozite. Primarul recunoaște șocul din luna ianuarie

Aglomerație la ghișeele pentru plata taxelor și impozitelor locale. Termenul limită pentru a putea beneficia de bonificația de 10% este sfârșitul lunii martie. Din acest motiv, atât persoanele fizice cât și societățile sunt interesate în aceste zile să își...

Primăria Pașcani cere ajutorul unei societăți pentru repararea unei străzi

Una dintre cele mai distruse străzi din municipiul Pașcani ar urma să fie reparată de o societate comercială, nu de Primărie. Este vorba despre strada Unirii pe tronsonul de la poarta 2 până la pod. După sezonul de iarnă, din...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
73 %
1.8kmh
100 %
mar
15 °
mie
14 °
J
16 °
vin
14 °
S
15 °

Niciun articol afișat