Concursul pentru manager de la Spitalului Pașcani: azi se decide dacă cea eliminată pentru pagini în plus la proiect rămâne sau nu în competiție

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Astăzi se va afla dacă concursul pentru funcția de manager al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani va continua cu doi candidați sau doar cu Ionuț Câmpeanu, actualul manager interimar susținut de PSD.

După etapa de selecție a dosarelor, Alina Moroșanu a fost respinsă pe mai multe motive: depășirea numărului de pagini pentru proiectul de management (în condițiile în care nu este clar dacă anexele sunt incluse în acest calcul), neîndeplinirea condiției de vechime în specialitate și lipsa avizului Ministerului Sănătății pentru cursurile de management.

Aceasta susține însă că poate demonstra că îndeplinește toate cerințele și a depus o contestație luni, urmând ca rezultatul să fie publicat astăzi (mai multe informații AICI).

„Am primit un număr de înregistrare și aștept răspunsul. Să vedem dacă, într-adevăr, elementele pe care le-am susținut au validitate. În acest moment nu mai am niciun comentariu de făcut și sper doar ca rezultatul să fie corect”, a declarat acesta.

Legat de cel mai controversat subiect, respectiv numărul de pagini, în regulament este prevăzut un interval de 15–20 de pagini, însă nu se menționează dacă în acest calcul sunt incluse și anexele. Candidata Alina Moroșanu afirmă că proiectul său de management are 19 pagini, însă acesta conține și anexe, care, din experiența sa, nu sunt luate în calcul la numărul total de pagini. Totuși, acest aspect nu este clar precizat în regulament.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Liceul Tehnologic Mihai Busuioc Pașcani: Între performanță profesională și descoperire culturală – trei săptămâni Erasmus+ în inima Italiei

Între performanță profesională și descoperire culturală – trei săptămâni Erasmus+ în inima Italiei Timp de trei săptămâni, 13 elevi de la Liceul Tehnologic ,,Mihai Busuioc” Pașcani, specializarea Mecanic Auto, coordonați de domnul profesor Radu Tataru, au schimbat sala de clasă...

Colegiul Sadoveanu se pregătește de renovare. Licitația pentru lucrări a fost lansată

Pas important pentru modernizarea Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Administrația locală a scos la licitație contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare și eficientizare energetică a unității de învățământ. Investiția vizează cele trei corpuri de clădire ale colegiului – corpul...

O avere pentru un sens giratoriu

O mică avere pentru amenajarea definitivă a sensului giratoriu de la intersecția străzilor Moldovei, Crinilor și Dragoș Vodă. Specialiștii estimează că ar fi nevoie de cca. 3,76 milioane de lei pentru plata lucrărilor. Proiectul pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici se...

Atelier de coronițe și momente folclorice în lanul de lavandă Armonia Naturii de la Todirești – VIDEO

În zi de Sânzîiene și de Ziua Universală a Iei, la Todirești tradițiile au avut loc de cinste. În lanul de lavandă al familiei Damaschin (Armonia Naturii), a avut loc un atelier de coronițe și momente folclorice sustinute de...

Noi provocări pentru consilieri pășcănenii. Gabriela Nedelcu depune jurământul – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară pe 30 iunie, de la ora 9. Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte de hotărâre, patru inițiate de consilierul Vlad Macovei, unul de viceprimar, Claudiu Bodoașcă, iar restul de primarul municipiului,...

BIT TV – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI – 25 IUNIE 2026

https://www.youtube.com/watch?v=7D-34nKwM-o

Primarul propune desființarea cantinei sociale. 32 lei la două zile, în loc de doua mese calde pe zi

Proiect de hotărâre controversat pe ordinea de zi a ședinței legislativului local, programată pe 30 iunie a.c. Primarul Marius Pintilie a propus spre aprobare desființarea cantinei sociale și înlocuirea celor două mese calde pe zi cu tichete sociale pe...

Rugbiștii, Paul Popoaia și Ovidiu Cojocaru și fotbalistul, Alexandru Crețu, propuși pentru titlul de Cetățean de Onoare al comunei Valea Seacă

Primăria comunei Valea Seacă intenționează să acorde titlul de „Cetățean de Onoare” unor sportivi care au dus numele localității pe cele mai importante arene sportive din țară și din lume. Este vorba despre rugbiștii Paul Popoaia și Ovidiu Cojocaru,...

Doliu în învățământul din Hârlău. Fostul director al Colegiului „Ștefan cel Mare”, Aurel Neicu, s-a stins din viață

Comunitatea educațională din Hârlău este în doliu după trecerea în neființă a profesorului Aurel Neicu, una dintre personalitățile care și-au pus amprenta asupra învățământului local și asupra dezvoltării Colegiului Național „Ștefan cel Mare”. Profesorul Aurel Neicu a fost unul dintre...

Cresc indemnizația de însoțitor și salariul asistentului personal de la 1 iulie. Ce sume primesc beneficiarii

Persoanele cu handicap grav au două opțiuni. Fie aleg să aibă un asistent personal angajat de primărie, care primește salariu, fie refuză acest ajutor și în schimb primesc ei o indemnizație lunară de însoțitor. De la 1 iulie, salariul...
Paşcani
cer senin
25 ° C
25 °
25 °
55%
2.3m/s
0%
J
25 °
vin
34 °
S
29 °
D
33 °
lun
35 °

Niciun articol afișat