Prognoza geografilor ieșeni: Temperaturi de vară săptămâna aceasta la Iaşi

Reprezentanţii platformei Meteo Moldova, formată din doctoranzi, absolvenţi şi cadre didactice ale Facultăţii de Geografie şi Geologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, estimează că săptămâna aceasta în Iaşi vor fi temperaturi caracteristice mai degrabă verii.

„Conform celui mai recent model atmosferic, prima jumătate a săptămânii va aduce un tablou demn de mijloc de iunie, nicidecum potrivit pentru primele zile de aprile“, au precizat aceştia.

Aceştia estimează că, în perioada următoare, către mijlocul săptămânii, este aşteptat un maximum al acestui val de căldură, ce va dura până joi, cu temperaturi maxime cuprinse între 18-20 de grade în partea de sud-est a Moldovei, urcând până la 27 de grade în partea centrală şi sudul şi centrul acesteia. Prin urmare, în zona Iaşului, temperatura va fi una de vară, estimează drd. Ilie Nicolae, cel care a semnat analiza pe platforma Meteo Moldova.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Colecta de alimente de la Pașcani, un succes. Voluntarii Protopopiatului Pașcani: „Unde este unitate, este și putere.”

"Unde este unitate, este și putere." Colecta Națională de Alimente a luat sfârșit, iar rezultatele dovedesc că împreună, putem crea o lume mai bună pentru cei aflați în dificultate. Vă mulțumim din suflet tuturor: Banca Regională pentru Alimente Roman, magazine partenere,...

13 medalii pentru sportivii de la Clubul Long Ho Pașcani, la Campionatul Național de Qwan Ki Do

Sportivii din Pașcani au obținut rezultate extraordinar de bune la Campionatul Național de Qwan Ki Do, desfășurat în perioada 21–22 martie, la Sala Polivalentă Onești. Competiția a reunit participanți din întreaga țară, fiind una dintre cele mai importante din...

Sărbătoarea de Buna Vestire la catedrala din Pașcani. Programul slujbelor

Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din municipiul Pașcani a anunțat programul slujbelor de Buna Vestire, sărbătorită pe 25 martie. "Buna Vestire este începutul mântuirii noastre, pentru că în acest moment Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Se întrupează din Fecioara Maria, de...

Polițiștii printre elevi pentru a preveni violența și drogurile. Acțiuni la Moțca și Todirești

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat luni, 23 martie, acțiuni printre elevi pentru a preveni violența și drogurile. Oamenii legii au mers în școlile din Moțca și Todirești unde au prezentat două programe și anume, ,,Scoate violenţa...

Un șofer băut a avariat două mașini după ce a intrat pe interzis pe o stradă din Pașcani

Un șofer băut a avariat două mașini după ce a intrat pe interzis pe strada Mihai Eminescu din Pașcani, luni, 23 martie. Întâmplarea a fost sesizată prin apel la 112, iar la fața locului au venit polițiștii. "La data de...

Slujbă arhierească, în Duminica Sfântului Ioan Scărarul, la Parohia Valea Seacă

Credincioșii Parohiei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din localitatea Valea Seacă, Protopopiatul Pașcani, s-au rugat în Duminica a IV-a din Postul Mare, 22 martie, împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Lucrările de la Palatul Administrativ se apropie de final

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: 📍Lucrările de la Palatul Administrativ se apropie de final. În aceste zile are loc recepția finală a lucrărilor, urmând ca în perioada următoare clădirea modernizată să fie dată în funcțiune. Mă bucur că acest proiect...

Scumpirea carburanților se va vedea și la raft. Alimentele care ar putea avea prețuri cu până la 10% mai mari

Scumpirea carburanților urmează să aducă și creșteri de prețuri la raft. Producătorii și marile lanțuri de magazine avertizează că unele alimente s-ar putea scumpi cu până la 10% pe fondul costurilor tot mai mari cu energia și transportul. Iar această...

Cum va fi vremea de Florii şi Paşte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 16 martie-13 aprilie 2026. Potrivit specialiştilor, temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. "La începutul...
Paşcani
cer acoperit de nori
14 ° C
14 °
14 °
48 %
3kmh
97 %
mar
15 °
mie
14 °
J
15 °
vin
14 °
S
17 °

Niciun articol afișat