Prognoza meteo: Ce vreme se anunţă în weekend. Cât de cald se face, unde lovesc furtuni periculoase

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sâmbătă  vremea se va menţine caldă în cea mai mare parte a ţării, iar în estul Munteniei şi în jumătatea de sud a Moldovei va fi în continuare călduroasă; astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 şi 30 de grade. În regiunile sudice, în centrul şi nord-estul teritoriului şi în zonele montane, după-amiaza şi noaptea, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, local vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi izolat grindină. Pe alocuri, cantităţile de apă vor depăşi în timp scurt 15…25 l/mp. În restul teritoriului şi al intervalului, cerul va fi temporar noros, ploile se vor semnala pe suprafeţe restrânse, iar probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, în regiunile sud-estice şi izolat, de scurtă durată, şi în celelalte zone, asociat averselor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade. În Capitală se aşteaptă o maximă a temperaturii aerului de 28…29 de grade. Cerul va avea înnorări, temporar chiar accentuate, mai ales în cursul nopţii, când va creşte probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat. Temperatura minimă va fi de 14…16 grade.

Citeste mai mult pe adevarul 

PULSUL ZILEI

Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat, premiați de municipalitate și ISJ

Elevii din județul Iași cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat, au fost premiați de Primaria Iași și ISJ Iași. Printre ei se află și Bianca - Andreia Balan de la Colegiul „Mihail Sadoveanu” Pașcani, cea care a...

Proiecție în aer liber la Pașcani

Administrația locală va invită, din nou, la film în aer liber. „Primăria Municipiului Pașcani vă invită vineri, 17 iulie, începând cu ora 21:00, în Piațeta Primăriei, la o nouă seară de cinema în aer liber.Vom difuza filmul „GOAT”, o producție...

Arta – punte între Emoție și Cultură

Comunicat: În perioada iunie-iulie, Asociația Culturală MIR din Tîrgu Frumos a dat startul implementării proiectului Arta – punte între Emoție și Cultură, proiect finanțat prin programul @StartONG, lansat de @Kaufland România și implementat de Asociația @Act for Tomorrow. Scopul proiectului...

NOU: Benzinăria AFJ Oil, pentru drum bun!

Vești bune pentru șoferi! La doar 10 minute de municipiul Pașcani, în satul Heci, comuna Lespezi, a fost amenajată Benzinăria AFJ Oil, o stație de alimentare modernă și necesară, mai ales pentru cei care tranzitează zona. Noua benzinărie urmează...

Acțiune de dezinsecție la Târgu Frumos

In perioada 23- 24 iulie a.c. la Târgu Frumos este planificată o acțiune de dezinsecție. Iată anunțul

ÎNTREBREA ZILEI LA BIT TV

BIT TV vă invită să răspundeți la următoarea întrebare: Sunteți de acord ca Primăria Pașcani să vândă o parte din averea municipiului /una dintre sursele de venit la bugetul local - terenurile concesionate persoanelor fizice și societăților comerciale? Primarul Marius...

Adio schimbarea orei! Proiectul, votat cu majoritate convârșitoare de Camera Reprezentanților

Camera Reprezentanților din SUA a votat marți în mod covârșitor adoptarea unui proiect de lege care face ca ora de vară să fie permanentă și pune capăt practicii de schimbare a ceasurilor de două ori pe an, implementată în...

Ce sunt marcajele „dinți de dragon” apărute pe drumurile naționale

Trecerile de pietoni de pe drumurile naționale devin mult mai sigure datorită unui proiect modern finanțat prin PNRR. Mii de astfel de zone sunt echipate cu stâlpi de iluminat autonomi cu panouri fotovoltaice și marcaje inovatoare de tip „dinți...

Absolvenții promoției 2026 care pot primi aproape 2.000 de lei de la stat. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

Absolvenții tuturor instituțiilor de învățământ din promoția 2026, indiferent că au finalizat învățământul gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau universitar, în sistemul public ori privat autorizat sau acreditat, au la dispoziție 60 de zile de la finalizarea studiilor pentru...
Paşcani
cer fragmentat
25.2 ° C
25.2 °
25.2 °
63%
1.5m/s
5%
mie
25 °
J
32 °
vin
30 °
S
32 °
D
28 °

Niciun articol afișat