Program special de sărbători pentru instituțiile publice și magazine

Sfârșitul anului și sărbătorile de iarnă aduc un program special de lucru în cadrul instituțiilor publice și a magazinelor în Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, la fel ca în toată țară.

La Primăria Municipiului Pașcani se va lucra până marți, 24 decembrie, în anul de Crăciun. Apoi, va fi liber pe parcursul sărbătorilor de Crăciun, 25-27 decembrie, iar a treia zi, se va recupera ulterior. Guvernul a decis astfel pentru a face punte cu week-end-ul, respectiv 28-29 decembrie.

Luni și marți, 30-31 decembrie se lucrează în administrația locală.

Zilele de 1 și 2 ianuarie 2025 (miercuri și joi) sunt zile libere. Pe data de 4 și 5 ianuarie este weekend. Luni, 6 ianuarie 2025, de Bobotează, dar și marți, 7 ianuarie, de Sfântul Ioan Botezătorul, românii au alte două zile libere legal. Așadar, exceptând ziua de vineri (3 ianuarie) care poate fi luată zi liberă separat, românii vor putea avea o minivacanță în perioada sărbătorilor de iarnă 2025 de până la 7 zile.

În ceea ce privesc Finanțele Publice Locale, pășcănenii trebuie să știe că de pe 24 decembrie se închide plata prin platforma online, ghișeul.ro, iar începând cu data de 31 decembrie nu se mai pot plati taxele.

Prima zi de încasare din noul an pentru plata dărilor către bugetul local va fi 13 ianuarie, anunță reprezentanții administrației locale din Pașcani.

Servicile de salubritate au program special pentru a asigura curățenia, iar serviciul de colectare a gunoiului va funcționa tot cu program normal, cu excepția primei zile de Crăciun și a primei zile din noul an.

În ceea ce privesc supermarketurile din municipiul Pașcani, programul este următorul: Kaufland Penny, Profi și Carrefour sunt închise în prima zi de Crăciun iar LIDL este închis în primele două zile de Crăciun. În celelalte zile, programul variază.

PULSUL ZILEI

Proiectul privind organizarea alegerilor anticipate, pus în transparență decizională. Ce se schimbă pentru românii din străinătate și pentru candidați

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță, luni, că proiectul de lege privind alegerile anticipate a fost pus în transparență, precizând că alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate, în cazul în care se va ajunge în această situaţie.   „AEP consideră că...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de la 1 octombrie. Cine va trebui să plătească pentru mesaje

WhatsApp va introduce, de la 1 octombrie, taxe pentru mesajele trimise de companii și organizații prin intermediul versiunii enterprise a serviciului, WhatsApp Business API. Noua politică îi va viza atât pe agenții umani, cât și pe chatboturile folosite de...

Reguli mai aspre pentru comercianți. Ce informații trebuie să primească românii despre garanții șreparații și actualizări software

Au intrat în vigoare noi reguli privind protecția consumatorilor, care îi obligă pe comercianți să ofere informații suplimentare despre produsele comercializate, de la garanții și posibilitatea de reparare până la actualizările de software și disponibilitatea pieselor de schimb. Modificările...

Adio, boli? Anthropic anunță că modelul său AI, Claude, a descoperit o ”foarfecă” genetică

Descoperirea, realizată de o mie de agenți Claude, în 21 de ore, este încă „preliminară”, dar ar putea duce la apariția unei noi „foarfeci genetice” Nu este un „nou CRISPR” (o tehnologie revoluționară care permite oamenilor de știință să editeze...

Ai lucrat în România și în străinătate? Când poți primi pensie din două țări și cum sunt luați în calcul anii de muncă

Românii care au lucrat în țară și în alte state europene pot valorifica perioadele de asigurare acumulate în fiecare sistem atunci când solicită pensia. Acestea sunt luate împreună în considerare pentru stabilirea dreptului, însă fiecare stat calculează și plătește...

Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele...

Rovinietele încă valabile pentru autoturisme vor putea fi folosite și după 1 octombrie 2026, până la data expirării, indiferent de norma de poluare a mașinii. Noile tarife, stabilite în lei, se aplică celor a căror perioadă de valabilitate începe de...

În anul universitar 2026-2027, studenții au reducere 90% la călătoria cu trenul doar între localitatea de domiciliu și facultate / Studenții din anul I...

În cursul anului universitar 2026 / 2027, studenții români/străini în vârstă de până la 30 de ani, care sunt înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate din România și din Academia Română, beneficiază...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Incompetență și iresponsabilitate la Consiliul județean Iași condus de liberalul Costel Alexe

A trecut un an de la tragedia care a avut loc la Spitalul pentru Copii Sfânta Maria din Iași, un an de când 7 copii internați la această unitate medicală au murit din cauza unei infecții din secția...

Palatul Culturii din Iași lansează „Regina” și „Regalis”, două parfumuri inspirate din identitatea orașului

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași extinde gama de produse destinate promovării imaginii instituției prin lansarea a două parfumuri, „Regina – The Key of Grace” și „Regalis – The Key of Memory”. Noile produse, destinate publicului feminin și masculin, sunt...

Miracol după tragedia de la Stolniceni-Prăjescu! Tânăra grav rănită în accident și-a revenit spectaculos din comă. Fiica ei este internată la Spitalul de Copii

Ramona Petrache, tânăra grav rănită în accidentul petrecut miercuri, 23 septembrie, în comuna Stolniceni-Prăjescu, și-a revenit în mod miraculos. A fost detubată, respiră singură și poate vorbi. Fiica sa, în vârstă de doi ani, este internată încă la Spitalul...
Paşcani
cer senin
14.5 ° C
14.5 °
14.5 °
78%
3m/s
0%
mar
20 °
mie
20 °
J
17 °
vin
17 °
S
17 °

Niciun articol afișat