Programul activităților Casei de Cultură Pașcani din acest an – DOC

Programul de activități cultural-artistice din acest an al Casei de Cultură Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani va fi supus dezbaterii legislativului local în ședința de la sfârșitul acestei luni. Potrivit documentelui, ar urma să aibă loc aceleași manifestări ca și în anii trecuți. Anul a început cu marcarea Zilei Naționale a Culturii și cu un concert folcloric de Ziua Unirii.

În februarie, ar urma să aibă loc un spectacol de Dragobete – sărbătoarea iubirii la români, cu un buget estimativ de 5.000 de lei. Luna martie va aduce un spectacol de mărțișor – 26.000 de lei, manifestări închinate povestitorului Ion Creangă și activități de Ziua Internațională a teatrului de păpuși și Ziua Mondială a Teatrului.

Aprilie aduce un spectacol al Trupei Prometeu a Casei de Cultură și manifestări dedicate sărbătorilor pascale.

În mai vor fi patru activități cu ocazia Zilei Europei și cea a Eroilor, simpozionul dedicat academicianului, Constantin Ciopraga și un spectacol aniversar al Ansamblului Rapsozii Siretului.

Prima lună de vară debutează cu mai multe activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului, dar și un spectacol, intitulat Sărbătoarea muzicii cu un buget estimativ de 40.000 de lei.

În iulie vor avea loc Zilele Municipiului, iar Casa de Cultură va avea propriile activități, și anume, expoziții și spectacole. De asemenea, va organiza Târgul Meșterilor Populari.

În restul perioadei de vară, instituția ar urma să organizeze ateliere recreative pentru copii: desen, dans, muzică, teatru și altele, dar cu o finanțare modestă, de doar 2.000 lei și un concert al fanfarelor, cu un buget de 10.000 lei.

Următoarele activități vor avea loc în octombrie – noiembrie, Festivalul Curcubeul Artelor și Rampa Teatrală, fiecare câte 15.000 de lei și Luna Culturii la Pașcani – 32.000 de lei.

Decembrie va aduce magia sărbătorilor de iarnă prin diferite spectacole și concerte de colinde, dar și prin festivalul de datini și obiceiuri de iarnă, ultima manifestare care închide programul de activități.

Potrivit documentului înaintat administrației locale pentru programul de activități, instituția va aloca din subvenția bugetară 330.750 lei, în condițiile în care toate manifestările din lista ar costa 450.000 lei. Din acest motiv, o parte din activitățile din decembrie nu sunt bugetate iar conducerea instituției de cultură solicită o suplimentare pe parcursul anului.

Lista completă a activităților o puteți consulta AICI.

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
12.7 °
81%
4.6m/s
100%
lun
19 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
9 °

Niciun articol afișat