Programul Casei de Cultură pentru Zilele Municipiului Pașcani. Vezi în ce ordine intră să cânte artiștii locali

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ce activități sunt programte la Casa de Cultură pentru Zilele Municipiului Pașcani

Mai sunt câteva zile până la marea sărbătoare o Municipiului Pașcani, iar la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu din centrul orașului s-a stabilit lista cu activitățile ce vor avea loc în periaoda 30 iunie – 2 iulie, atunci când este marcată cea de IX a ediție. Nu vor lipsi teatru pentru copii, fanfara Trubadurii și expoziții cu vânzare.

Reprezentanții Casei de Cultură din Pașcani au pregătit un program de activități pentru a marca Zilele Municipiului. Acesta este stabilit pe parcursul celor trei zile. Astfel de pe lista nu lipsesc expozițiile cu vânzare de pietre semiprețioase și minerale, spectacol artistic, muzică de promenadă, teatru pentru copii.

De asemenea s-a stabilit și programul de intrare al artiștilor locali pentru ziua de 30 iunie 2017. De asemenea, fiecare artist sau trupe este rugat să ia legătura cu SAMIR MARCU (0726 040408) JOI, 29 IUNIE 2017, pentru stabilirea detaliilor tehnice. Menționăm petru cei care cântă cu negative, că acestea se vor prezenta în format MP3 pe un memory-styck.

Menționăm că spectacolele artiștilor au loc la baza sportivă de la stadionul Municipal.

 

zmp-c-de-c
lista-artisti-locli-1lista-artisti-locli-2

PULSUL ZILEI

O avere pentru un sens giratoriu

O mică avere pentru amenajarea definitivă a sensului giratoriu de la intersecția străzilor Moldovei, Crinilor și Dragoș Vodă. Specialiștii estimează că ar fi nevoie de cca. 3,76 milioane de lei pentru plata lucrărilor. Proiectul pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici se...

Atelier de coronițe și momente folclorice în lanul de lavandă Armonia Naturii de la Todirești – VIDEO

În zi de Sânzîiene și de Ziua Universală a Iei, la Todirești tradițiile au avut loc de cinste. În lanul de lavandă al familiei Damaschin (Armonia Naturii), a avut loc un atelier de coronițe și momente folclorice sustinute de...

Noi provocări pentru consilieri pășcănenii. Gabriela Nedelcu depune jurământul – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară pe 30 iunie, de la ora 9. Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte de hotărâre, patru inițiate de consilierul Vlad Macovei, unul de viceprimar, Claudiu Bodoașcă, iar restul de primarul municipiului,...

BIT TV – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI – 25 IUNIE 2026

https://www.youtube.com/watch?v=7D-34nKwM-o

Primarul propune desființarea cantinei sociale. 32 lei la două zile, în loc de doua mese calde pe zi

Proiect de hotărâre controversat pe ordinea de zi a ședinței legislativului local, programată pe 30 iunie a.c. Primarul Marius Pintilie a propus spre aprobare desființarea cantinei sociale și înlocuirea celor două mese calde pe zi cu tichete sociale pe...

Rugbiștii, Paul Popoaia și Ovidiu Cojocaru și fotbalistul, Alexandru Crețu, propuși pentru titlul de Cetățean de Onoare al comunei Valea Seacă

Primăria comunei Valea Seacă intenționează să acorde titlul de „Cetățean de Onoare” unor sportivi care au dus numele localității pe cele mai importante arene sportive din țară și din lume. Este vorba despre rugbiștii Paul Popoaia și Ovidiu Cojocaru,...

Doliu în învățământul din Hârlău. Fostul director al Colegiului „Ștefan cel Mare”, Aurel Neicu, s-a stins din viață

Comunitatea educațională din Hârlău este în doliu după trecerea în neființă a profesorului Aurel Neicu, una dintre personalitățile care și-au pus amprenta asupra învățământului local și asupra dezvoltării Colegiului Național „Ștefan cel Mare”. Profesorul Aurel Neicu a fost unul dintre...

Cresc indemnizația de însoțitor și salariul asistentului personal de la 1 iulie. Ce sume primesc beneficiarii

Persoanele cu handicap grav au două opțiuni. Fie aleg să aibă un asistent personal angajat de primărie, care primește salariu, fie refuză acest ajutor și în schimb primesc ei o indemnizație lunară de însoțitor. De la 1 iulie, salariul...

Protest astăzi în Educație. Sindicatele depun peste 160.000 de semnături în Parlament. Ce modificări cer pentru școli

Sindicatele din educație revin în stradă și organizează joi un protest în fața Palatului Parlamentului. Reprezentanții profesorilor vor depune peste 160.000 de semnături pentru susținerea unei inițiative legislative prin care cer modificarea Legilor Educației și eliminarea unor prevederi introduse...

Taxă nouă pentru colete din Asia, de la 1 iulie. Ce se întâmplă în România cu tariful de 25 de lei

De la 1 iulie, clienții din întreaga Uniune Europeană vor trebui să achite trei euro atunci când fac cumpărături mai mici de 150 de euro din Asia.România a introdus deja, de câteva luni, o taxă logistică de 25 de...
Paşcani
câțiva nori
30.3 ° C
30.3 °
30.3 °
43%
5.2m/s
0%
J
30 °
vin
33 °
S
29 °
D
33 °
lun
34 °

Niciun articol afișat