Programul de activitati pentru sarbatorile de iarna, la Pascani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Programul de activitati culturale, sportive și  educative care urmează să fie  organizate la nivelul municipiului Pașcani, în luna decembrie 2019 va fi supus aprobării Consiliului Local în ședința de joi, 28 noiembrie.

Proiectul de hotărâre este initiat de viceprimarul municipiului, Gabriela Nedelcu si cuprinde opt evenimente. Primele trei dintre ele urmeaza sa aiba loc de Ziua Nationala a Romaniei, de 1 Decembrie. Este vorba despre depuneri de coroane la Monumentele Eroilor, sarbatorirea cuplurilor care au implinit 50 de ani casatorie si Cupa “1 Decembrie” la tenis de masa.

Urmatorul eveniment este dedicat elevilor de la Scoala Speciala din Pascani. Ei vor primi cadouri din partea administratiei locale, cel mai probabil pe data de 3 decembrie, cand este marcata  Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Copiii vor primi accesorii vestimentare si dulciuri.

Tot in apropiere de Nasterea Domnului, Primaria Pascani , la fel ca in fiecare an, primeste colindatori, pe care ii asteapta cu pachete cu dulciuri.

„Sania lui Mos Craciun” ar urma sa soseasca in oras chiar in apropierea Sarbatorilor. Primaria le va oferi copiilor un spectacol in aer liber, cu animatori.

Lista activitatilor care vor avea loc in decembrie cuprinde si spectacolul artistic si focul de artificii din seara de Revelion.

Mentionam ca suma alocata din bugetul local pentru organizarea evenimentelor este de 152 950 de lei.

PULSUL ZILEI

Proiect: Cimitirul municipal, la biserică, nu la Primărie. Fără taxa pe morminte!

Cimitirul vechi al municipiului Pașcani ar putea rămâne în administrarea bisericii „Înălțarea Domnului”. Un consilier local, Vlad Macovei de la PSD, a depus la secretariatul primăriei un proiect de hotărâre în acest sens, care urmează să fie supus aprobării...

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici – VIDEO

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici: pe scenă vor urca numeroși artisti, atât tinere talente din localitatile apropiate, cât și persoane consacrate în muzică. https://www.youtube.com/watch?v=60a6nOYHyP0

Medicul, Eduard Nica, își continuă visul de a ajunge în inima Antarcticii. Mai sunt doar câteva luni – VIDEO

Medicul stomatolog pășcănean Eduard Nica merge mai departe cu planul de a ajunge pe Mount Sidley, în Antarctica, ultimul vârf din proiectul său de a urca pe cei mai înalți  șapte vulcani de pe fiecare continent. https://www.youtube.com/watch?v=w0CAzxAz-_0 Mai sunt doar câteva...

Pașcaniului și-a premiat campionii. Gala Olimpicilor, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu – VIDEO

Sute de elevi și sportivi din municipiul Pașcani au fost premiați vineri, 4 septembrie, pentru rezultatele obținute în anul școlar trecut. Gala Olimpicilor a avut loc pe scena Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”, unde au urcat peste 360 de...

Campanie de monitorizare a calității aerului în Iași și Târgu- Frumos

Comunicat -Incepând de astăzi, 3 septembrie 2026, Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași desfășoară,timp de 30 de zile, o nouă campanie de monitorizare a calității aerului cu autolaboratorul.De această dată, monitorizarea se desfășoară în municipiul Iași, în cartierul Nicolina,...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

ANUNT   DE   INTERES   PUBLIC In atentia cetatenilor Municipiului Pascani,  a persoanelor care detin in proprietate stupi / populatii de albine si lucii de apa populate cu pesti S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI,  cu sediul in Municipiul Pascani,...

Poți verifica online cât ai cotizat pentru pensie, fără să mai mergi la ghișeu. Noul portal lansat de Casa de Pensii

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat un nou portal prin care românii pot accesa online mai multe informații și servicii legate de pensii și asigurări sociale. Una dintre cele mai utile funcții este Spațiul Privat Virtual (SPV), de...

Câți bani a făcut statul român în primele 6 luni de la introducerea „taxei Temu”Citeşte întreaga ştire: Câți bani a făcut statul român în primele...

România a colectat peste 320.000.000 de lei în primele 6 luni ale anului 2026 din „taxa Temu”, aplicată coletelor extracomunitare, conform datelor ANAF obținute de G4Media.ro. Cele mai mari încasări au fost în martie, iar cele mai mici în...

Sute de copii pot învăța gratuit programare și siguranță online la cursurile „Cartea Daliei”. Până când se fac înscrierile

Sute de copii au ocazia să învețe programare și alte abilități esențiale pentru o lume digitală. Cursurile sunt predate gratuit de zeci de voluntari din toată țara.Programul „Cartea Daliei” le oferă copiilor și adolescenților acces la cursuri și activități...

Astenia de toamnă. Ce este și cum putem să o recunoaștem după simptome

Astenia de toamnă, cunoscută în termeni medicali drept tulburarea afectivă sezonieră, reprezintă o formă de depresie specifică sezonului rece, care debutează toamna și se ameliorează odată cu sosirea primăverii.  Tulburările de dispoziție, oboseala și slăbiciunea sunt câteva manifestări ale...
Paşcani
cer fragmentat
27.6 ° C
27.6 °
27.6 °
39%
1.6m/s
0%
vin
27 °
S
32 °
D
23 °
lun
23 °
mar
27 °

Niciun articol afișat