Marile lanțuri comerciale din România își ajustează programul de funcționare în perioada sărbătorilor pascale, cu intervale extinse înainte de ziua Învierii Domnului. Majoritatea magazinelor vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar activitatea va fi reluată treptat, începând de luni. Orarele diferă însă de la un retailer la altul, iar clienții sunt sfătuiți să își planifice din timp cumpărăturile și să verifice programul fiecărei unități. Zilele dinaintea sărbătorilor sunt, de regulă, cele mai aglomerate din an pentru marile magazine, cu un flux crescut de clienți.
Programul magazinelor de Paște 2026
Program Carrefour
Magazinele Carrefour vor avea un program extins în zilele dinaintea Paștelui, pentru a răspunde cererii crescute din această perioadă. Astfel, în zilele de joi și vineri, 9 și 10 aprilie, programul va fi prelungit, magazinele fiind deschise până la ora 23:00. Sâmbătă, 11 aprilie, Carrefour va avea un program redus, cu închidere la ora 19:00. În prima zi de Paște, duminică, 12 aprilie 2026, toate unitățile vor fi închise. Activitatea va fi reluată luni, 13 aprilie, când magazinele vor funcționa în intervalul 07:00 – 22:00, revenind ulterior la programul obișnuit.
Program Lidl de Paște
Vineri, 10 aprilie 2026, magazinele Lidl vor funcționa în intervalul orar 07:00 – 22:00. Sâmbătă, 11 aprilie 2026, unitățile vor avea program redus, fiind deschise între 07:00 și 18:00. În zilele de duminică, 12 aprilie, și luni, 13 aprilie 2026, toate magazinele Lidl din România vor fi închise. Activitatea va fi reluată începând de marți, 14 aprilie 2026, când rețeaua va reveni la programul obișnuit de funcționare.
Program Kaufland
Rețeaua Kaufland România va funcționa după un program adaptat în perioada sărbătorilor pascale, cu diferențe de orar în funcție de locație. Până vineri, 10 aprilie 2026, majoritatea magazinelor vor fi deschise începând cu ora 07:00, iar închiderea va avea loc între 21:30 și 23:00, în funcție de locație. Unitățile situate în centre comerciale vor respecta programul stabilit de fiecare mall. Sâmbătă, 11 aprilie, cele mai multe magazine Kaufland vor funcționa în intervalul 07:00 – 18:00. În cazul celor amplasate în centre comerciale, programul poate fi extins până la ora 21:30, în funcție de specificul fiecărei locații.
