Proiect: Alimentele aproape expirate, donate nevoiaşilor, in schimbul unor facilitati fiscale

Magazinele ar putea dona în viitorul apropiat produsele alimentare aflate aproape de termenul de expirare. Beneficiarii ar urma să fie asociaţiile sau fundaţiile, precum şi centrele şi serviciile sociale aflate în subordinea sau în colaborare cu administratiile locale. Iniţiativa aparţine unui parlamentar din Iaşi şi a fost deja depusă la Camera Deputaţilor. Este vorba despre deputatul Petru Movilă, vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară.

Dacă va fi votată şi de Senat atunci comerciantii care fac astfel de donaţii vor pute beneficia de o serie e facilităţi. Tot printr-un proiect ar urma să fie modificat şi Codul Fiscal aşa încât donaţiile să fie deductibile iar societăţile care fac astfel de donaţii să fie scutiţi de la plata TVA pentru alimentele date gratuit.

În momentul de faţă comerciantii sunt obligaţi să distrugă pe cheltuiala lor alimentele expirate. De asemenea produsele aflate aproape de expirarea termenului de garanţie sunt expuse la capăt de raft şi vândute cu reduceri de până la 70%.

Comunicat de presa

In cursul acestei saptamani, deputatul Petru Movila a depus un pachet de legi ce vizeaza reglementarea unui aspect foarte important pentru societatea civila: donatia de produse alimentare catre asociatii, fundatii, unităţi spitaliceşti din subordinea autorităţilor publice locale precum şi catre cantinele sociale şi centrele de servicii sociale din subordinea Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Din pacate, la acest moment, companiile si ONG-urile se lovesc de legislația în vigoare care nu este foarte îngăduitoare cu privire la donațiile pe care le pot face. Datorită legislației în vigoare, pentru o companie este mai uşor să distrugă alimentele decât să le doneze.
Conform prevederilor actuale, produsele aproape de termenul de expirare beneficiază în marile magazine de o atenţie sporită, respectiv un capăt de raft dedicat acestora, bine semnalizat, care de cele mai multe ori beneficiază de reduceri de până la 70 la sută sau pachete 1+1 gratis. Mai apoi, după ce expiră, magazinele sunt obligate să le distrugă, pe cheltuiala lor. Conform proiectului, toate alimentele care sunt aproape de perioada de expirare, deci inca in termenul de valabilitate, pot fi donate catre diverse asociatii sau cantine, care mai apoi sa le proceseze sau doneze oamenilor care au nevoie.
“Adoptarea acestui proiect de lege reprezinta un real ajutor. Produsele care inca se afla in termenul de valabilitate pot fi date unor familii care au nevoie sau catre cantinele primariilor unde mananca sute de oameni care traiesc de pe o zi pe alta. Totodata, in paralel cu proiectul de lege privind donatia de alimente am depus si un proiect de modificare a Codului Fiscal care are ca scop includerea donatiilor ca si cheltuieli deductibile”, a declarat deputatul Petru Movila.
Astfel, donatorii care valorifică patrimoniul existent la nivelul ONG-urilor sau altor beneficiari vor primi facilități fiscale pentru activitatea desfășurată, strict pentru cantitățile respective de alimente donate, respectiv scutirea de la plata TVA-ului pentru respectivele produse precum şi a altor taxe şi impozite aferente.

PL Donatie 1 Rev by orizontul pascani on Scribd

PL Donatie Alimente by orizontul pascani on Scribd

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...

Noi reguli pentru bicicliști și motocicliști. Camera Deputaților a adoptat legea pentru a încuraja mobilitatea pe două roți

amera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care modifică legislația rutieră pentru a încuraja mobilitatea pe două roți. Actul normativ a fost aprobat cu 238 de voturi pentru, trei împotrivă și 15 abțineri...

De ce creșterile bruște ale glicemiei nu sunt neapărat dăunătoare pentru sănătate

Glicemia care crește după o masă nu este neapărat un motiv de alarmă, arată un articol din BBC. Odată cu popularizarea monitoarelor continue de glucoză și a influencerilor din zona wellness, tot mai mulți oameni sănătoși evită carbohidrații rafinați și își...
Paşcani
cer senin
22.4 ° C
22.4 °
22.4 °
41%
1.7m/s
0%
J
26 °
vin
26 °
S
21 °
D
23 °
lun
13 °

Niciun articol afișat