Mai mulţi senatori PNL au depus, la Senat, o propunere legislativă pentru modificarea Legii 53/2003 – Codul Muncii, care prevede că durata minimă a concediului de odihnă anual este de 25 de zile lucrătoare, din care o zi este pentru sărbătorirea zilei de naştere a angajatului, în baza unui acord între acesta şi angajator.
Astfel, alineatul 1 al articolului 145 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii se modifică şi va avea următorul cuprins: „Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 25 de zile lucrătoare, din care o zi este pentru sărbătorirea zilei de naştere a angajatului, în baza unui acord între angajator şi angajat, dar şi cu respectarea prevederilor Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene”.
Liberalii mai precizează că, potrivit unor studii sociologice de specialitate, în România peste 70% din angajaţii din mediul privat şi peste 40% din salariaţii din mediul public suferă fie de sindromul dependenţei de muncă sau al suprasolicitării locului de muncă. Iniţiatorii argumentează că proiectul a fost conceput „pentru a se crea posibilitatea unei motivări prin creşterea perioadei de concediu de odihnă necesar diminuării efectelor psihice, fizice şi intelectuale a suprasolicitării, efecte devastatoare în viitor atât pentru angajaţi dar şi pentru costul forţei de muncă a angajatorului”.
Senatorii PNL au mai precizat că introducerea zilei de naştere ca zi legală poate fi inclusă în aceeaşi categorie a argumentelor expuse, „mai ales că din punct de vedere moral, educaţional, şi etic majoritatea angajaţilor «uită» să-şi ofere un echilibru motivaţional care va avea efecte şi în randamentul ulterior al creşterii productivităţii muncii”. Liberalii au mai depus o propunere legislativă pentru modificarea Legii 53/2003 – Codul Muncii şi care prevede că durata normală a timpului de muncă pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă este de 8 ore pe zi, aceasta putând fi şi de 10 ore pe zi, dar cu respectarea a 40 de ore pe săptămână.
Alineatul 1 al articolului 112 va avea următorul cuprins: „Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Această normă a timpului de muncă se stabileşte cu respectarea prevederilor Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, în funcţie de raportul contractual dintre angajat şi angajator. Ea poate fi şi de 10 ore pe zi, cu respectarea a 40 de ore pe săptămână”. Şi alineatul 1 al articolului 113 se modifică: „Repartizarea timpului de muncă în timpul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus. Această repartizare a timpului de muncă se stabileşte de comun acord între angajator şi angajat şi poate fi de 10 ore pe zi timp de patru zile, cu trei zile de repaus, dar cu respectarea prevederilor Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene”.
Potrivit expunerii de motive, prezenta propunere legislativă are în vedere un precedent apărut la nivel internaţional privind creşterea productivităţii muncii angajaţilor în companiile multinaţionale precum şi în diferite instituţii publice. „Conform specialiştilor, perioada de adaptare la un astfel de program depinde de la om la om, dar, în medie, un astfel de obicei se formează cam în trei luni. În avcelaşi timp, fieccare angajator (fie din mediul privat sau public) trebuie să îşi asume că, cel puţin un timp, randamentul oamenilor nu o să fie acelaşi ca înainte de schimbarea programului. Dar, odată ce trece perioada de acomodare, poate creşte productivitatea muncii, totul depinde foarte mult de domeniul de activitate”, argumentează iniţiatorii.
Senatorii PNL au mai afirmat că, pentru susţinerea propunerii legislative, au avut în vedere şi efectele pe care modificarea programului le-ar putea avea asupra economiei. „Dacă, per total, programul companiei va rămâne de cinci zile pe săptămână, dar niciun angajat nu va munci mai mult de patru zile, rezultă că patronul trebuie să facă noi angajări. Aşadar, s-ar crea mai multe locuri de muncă, cu condiţia ca patronul să aibă cu ce să plătească noii angajaţi”, au subliniat semnatarii propunerii.