Proiect Erasmus lansat la o cunoscută școală gimnazială din județ

Ieri, la data de 29 octombrie, la ora 12:00, la Scoala GimnazialaPetru Rares” din Hirlau a avut loc conferinta de lansare a proiectului de mobilitate „Gestionarea emotiilor-prioritate in managementul educational”, finantat de Uniunea Europeana prin programul Erasmus plus. La eveniment au participat reprezentanti ai autoritatilor locale ale orasului Hirlau, profesori din scoala, cadre didactice si directori din scolile din imprejurimi si reprezentanti ai Asociatiei Parintilor. In deschidere, directorul scolii, prof. Acsinia Lucia-Marcela a facut o scurta prezentare a obiectivelor si actiunilor cheie ale programului.

Profesorul Bugonea Mirela, in calitate de coordonator de proiect, a prezentat obiectivele si scopul proiectului, rezultatele asteptate si activitatile ce vor fi implementate. Obiectivul general al proiectului este reprezentat de intelegerea nevoilor emotionale ale elevilor cauzate de factori sociali sau economici si promovarea unui invatamant care sa incurajeze stima de sine, cooperarea, respectul pentru diferente. Totodata proiectul stabileste o relatie intre psihologia elevilor care trebuie mai bine gestionata si randamentul scolar. Proiectul este implementat in parteneriat cu Centrul de studii Infol din Roma si isi propune dezvoltarea unui invatamant de calitate prin perfectionarea cadrelor didactice si dobandirea de competente pedagogice necesare in scopul reducerii dificultatilor in invatare si a stresului emotional. sursa bzi.ro

PULSUL ZILEI

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...

Un important investitor belgian intră în forță pe piața din Iași: cumpără un parc industrial într-o tranzacție de peste 20 milioane de euro

Grupul belgian WDP – Warehouses De Pauw, unul dintre cei mai activi investitori în spații logistice din România, intră pe piața din județul Iași prin preluarea parcului industrial dezvoltat și controlat de grupul Proinvest, condus de omul de afaceri...

Posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate miercuri, 8 aprilie, ca urmare a etapelor de mobilitate / Calendarul concursului...

Miercuri, 8 aprilie, lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate...

Romalimenta anunţă un nou val de scumpiri la alimente după Paște: „Nu avem altă soluție”

Prețurile alimentelor au înregistrat o creștere de aproximativ 10% în primele luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2025, iar după sărbătorile pascale sunt așteptate noi majorări, avertizează Aurel Popescu, președintele Federației Patronale Române din Industria Alimentară...

Statul vrea banii românilor. Titluri de stat Tezaur. De ce dobânzi pot beneficia cetățenii care investesc

Românii pot investi din nou în titlurile de stat Tezaur, în perioada 6 aprilie – 8 mai 2026, beneficiind de dobânzi anuale de până la 7,50% și de un regim fiscal avantajos, cu venituri neimpozabile și acces facil atât...

A început Săptămâna Patimilor 2026: Preotul explică ce tradiții și obiceiuri trebuie să respecte credincioșii în Lunea Mare

Creștinii ortodocși marchează luni, 6 aprilie 2026, începutul Săptămânii Patimilor, prin Lunea Mare, o zi dedicată pregătirii spirituale înaintea Învierii Domnului. În biserici au loc slujbe speciale, denii și rugăciuni solemne, care au rolul de a aprofunda semnificația jertfei...

Harta roșie a turismului în primele două luni ale anului 2026. Iașul, în scădere cu 6%, Rediul la egalitate cu Pașcaniul

Turismul din Iași a început anul 2026 sub semnul scăderii. În primele două luni, județul a pierdut 6% dintre vizitatori comparativ cu perioada similară din 2025, potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, analizate de ZDI. Deși municipiul...

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...
Paşcani
cer senin
16 ° C
16 °
16 °
63 %
3.7kmh
9 %
lun
22 °
mar
13 °
mie
8 °
J
5 °
vin
6 °

Niciun articol afișat