Proiect european privind abandonul școlar, la Cozmești – Stolniceni Prăjescu

Proiect european privind abandonul școlar, la Cozmești – Stolniceni Prăjescu

Într-o comună din apropiere de Pașcani, unde abandonul școlar era din ce în ce mai mare, comunitatea împreună cu reprezentanții unui ONG au demart un proiect european pentru a preveni lipsa elevilor de la orele de curs. Astfel, zilele trecute, a avut loc o întâlnire pentru a face un rezumat ale activităților și pentru a stabili următoarele momente. La eveniment au participat și profesori din străinătate.

Eveniment de amploare în comuna Stolniceni Prăjescu. Vineri, 14 iulie a fost marcat un eveniment de multiplicare a proiectului PEARLS, ce face referire la combaterea abandonului școlar. A fost o activitate prin care se fac cunoscute rezultatele proiectului tuturor partilor interesate. Astfel, în sală s-au prezentat partenerii, 9, din 5 tari – Romania, Turcia, Germania, Croatia si Ungaria.

Obiectivele proiectului demarat în comună sunt de la crearea unei rețele de persoane – de la profesori,primar, oameni de afaceri interesați să ajute școlile să inlature abandonul scolar. De asemenea au fost luate și mîsuri de sprijin realizate de  ONG-uri in scoli, cum ar fi, de exemplu activitatea asociatiei Gipsy Eye la Cozmesti, prin intermediul clubului „Inimi pentru inimi”.

Tot vineri, 14 iulie, au fost prezentate activitatile de la cele patru intalniri organizate in cei 3 ani, in Germania, Romania, Turcia si Croatia.

Spre finalul evenimentului a fost prezentat și cursul de mobilitate de la Budapesta, unde membrii echipei de proiect PEARLS au fost traineri si au prezentat timp de o saptamana cele 4 module si masurile de sprijin unor profesori selectati de agentiile nationale din Croatia, Germania si Ungaria.

De asemenea a fost publicata si o carte in care au fost create 4 module care sa ii ajute pe profesori.

 

PULSUL ZILEI

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...
Paşcani
ploaie ușoară
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
74%
1m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat