Proiect fabulos la Iași cu gigantul american IBM – primul centru cuantic educațional și de cercetare din Europa Centrală și de Est

Un discret om de afaceri ieșean a reușit să convingă gigantul american IBM să se implice în deschiderea primului Centru de Inovare Cuanticǎ din Europa de Sud-Est. Investiția ieșeanului este colosală – 400 milioane euro – și este etapizata conform roadmap – ului agreat cu IBM pe cele doua componente: logistic și operațional.

Deși pare un basm, mai ales ținând cont de anvergura investiției, americanii au venit alături de ieșeanul Cristian Berariu iar imediat toate universitățile ieșene au spus și ele ”Prezent”. FreeYa Mind Campus va fi operațional la sfârșitul lui 2026 și va pune România pe harta inițiativelor globale care modeleazǎ viitorul în educație, cercetare și inovație cuantică.


Comunicatul oficial
Proiectul FreeYa Mind promite ”construcția primului campus din România, care va functiona ca Centru de Inovare Cuantică IBM, propunându-și să formeze profesioniști capabili să valorifice potențialul tehnologiei cuantice în multe domenii, de la simulări complexe în cercetarea medicală (cu aplicații inclusiv în industria farmaceutică, dezvoltarea de compuși chimici și știința materialelor) la criptografie și algoritmi avansați de inteligență artificială.
Acest campus unic în România (…) va avea acces la computerele cuantice ale IBM prin cloud și va putea oferi organizațiilor membre acces la cele mai recente sisteme și resurse cuantice ale IBM, inclusiv instruire și suport pentru utilizatorii lor.
În acest centru vor avea loc cursuri și ateliere de lucru despre tehnologia cuantică, accesibile studenților și profesioniștilor din diverse domenii”.
cristian berariu din profil

Centre de cercetare avansată vor transforma Iașul în Harvard-ul studențesc al Europei de Est
Comunicatul de presă al Free-Ya anunță și că ”vor fi înființate centre de cercetare avansată în calcul cuantic, fizică și inginerie, susținute de un centru de date subteran de înaltă performanță, care oferă resurse de calcul și securitate pentru tehnologiile cuantice și AI de ultimă oră.

PULSUL ZILEI

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI
Paşcani
cer fragmentat
13.4 ° C
13.4 °
13.4 °
71%
1.4m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat