Proiect MAI: Închisoare pe viață pentru cel care ucide polițiști sau jandarmi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Închisoare pe viață pentru cel care ucide polițiști sau jandarmi! Este una dintre modificările legislative propuse de Ministerul de Interne. Proiectul mai prevede ca cei care înjură sau fac semne obscene unui om al legii să facă închisoare. Această propunere este, însă, contestată pentru că ar aduce atingere… libertăţii de exprimare!

Pentru astfel de situații sunt prevăzute o parte din modificările din proiectul de lege, propuse de Ministerul de Interne. În prezent, cei care l-au împiedicat pe polițist să își facă datoria, nu pot fi pedepsiți. Cu excepția celui care l-a lovit pe agent. Lucrurile se vor schimba și astfel de fapte vor putea fi pedepsite chiar şi cu închisoarea.

Fapta devine infracțiune numai dacă persoana continuă această acțiune după ce a fost avertizată de polițist. Avertizarea constă în faptul că polițistul îi pune în vedere că acțiunea este ilegală și continuarea ei atrage răspunderea penală. Pedeapsa propusă este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă„. (sursa: MAI)

Închisoare între 1-3 luni riscă și cei care înjură sau fac gesturi obscene la adresa unui polițist. Numai că această propunere are opozanți.

În completarea proiectului de lege, organizația neguvernamentală va cere interzicerea supravegherii generalizate. Este vorba despre filmarea de către polițiști sau jandarmi a participanților la manifestații ca o masă. Argumentul ar fi că publicul nu poate fi considerat suspect, ci numai indivizii.

Reprezentanții ministerului spun că au ținut cont de participanții la mitinguri atunci când au propus modificările.

Si poliţiştii sunt nemulţumiţi de unele definiţii propuse în proiectul de lege, aşa cum ar fi termenul „poziție inofensivă”.

Polițistul are dreptul să solicite oricărei persoane care face obiectul unor măsuri polițienești să adopte o poziție inofensivă și, după caz, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat”. (sursa: MAI)

Şi conducerea la sediul poliției se va poate face numai cu informarea cetățeanului asupra motivelor și drepturilor pe care le are cel în cauză.

Sursa

PULSUL ZILEI

Accident mortal pe drumul județean între Pașcani și Brătești. Trei persoane și-au pierdut viața – FOTO

UPDATE: În urma accidentului rutier au fost implicate șapte persoane. Din nefericire, trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Alte trei persoane – două femei și o minoră –...

Teren sintetic la CSM Pașcani

Un milion de lei de la bugetul local ar urma să fie cheltuiți pentru amenajarea unui teren sintetic la CSM Pașcani. Conducerea clubului sportiv a aprobat indicatorii tehnico-economici pe 14 septembrie a.c., iar documentația a fost transmisă Primăriei spre...

Vin chinezii la Târgu Frumos. Primarul Zugravu: Trei fabrici, 1000 locuri de muncă!

Primăria orașului Târgu Frumos se pregătește pentru a primi investitori străini. În urma recentei vizite a primarului Neculai Zugravu în China, 28 din cei 40 de oameni de afaceri cu care s-a întâlnit au trimis scrisori de intenție, prin...

Analize gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P)

Locuitorii din Pașcani, dar și din comunele din împrejurimi care au nevoie de analize medicale pot beneficia de investigații gratuite, în baza unui bilet de trimitere. Acestea sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate și pot fi efectuate...

Istoria dincolo de manual, cu Georgeta Filitti și prințul, Max Caradja, la Colegiul Unirea Pașcani – VIDEO

O lecție de istorie altfel, miercuri, 23 septembrie, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Pașcani. Aula instituției a găzduit o întâlnire cu academicianul Georgeta Filitti și Prințul Maximilien Caradja, eveniment dedicat istoriei recente a României și lansării volumului „Ecaterina Caradja...

Demersuri pentru un parc fotovoltaic la Pașcani

Pascaniul ar putea avea in cativa ani un parc fotovoltaic care sa asigure necesarul de energie pentru iluminatul si clădirile publice. Investiția ar ruma sa fie făcuta la ieșirea din oraș spre suburbia Blagesti, in zona unde a fost...

A doua sursă de apă pentru Pașcani, doi ani de promisiuni

Municipiul Pașcani ar fi trebuit să aibă funcțională până la sfârșitul acestui an a doua sursă de alimentare cu apă, din Râul Siret, care ar fi urmat să fie folosită mai ales atunci când apar avarii pe aducțiunea principală,...

Taxele de pod de pe Dunăre dispar de la 1 octombrie. România trece la noul sistem de taxare rutieră

Taxele pentru traversarea podurilor peste Dunăre de la Fetești și Vadu Oii vor fi eliminate începând cu 1 octombrie 2026, odată cu aplicarea noului sistem de tarifare rutieră TollRo. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Transporturilor, Radu...

Cât de mare a ajuns ”tigrul” Pașcani-ului

La finalul anului 2025 estimam că grupul ieșean PROINVEST valorează aproape 50 milioane de euro. Un nou audit al producătorului ieșean de tablă specială (audit făcut de celebra PriceWaterHouseCopoper) arată însă o valoare EBITDA de 8,5 milioane euro la...

Expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil, la Casa de Cultură Pașcani

Luni, 28 SEPTEMBRIE 2026 , ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției SINERGIE, expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil. Expun artiștii Alina Bica, Mihaela Bucur, Cristina Chiciuc, Roxana Ciobanu, Augustin Cojocaru, Mihaela Crăciun, Oana Florea Drăgoi, Constantin Gâlceavă,...
Paşcani
cer fragmentat
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
76%
4.5m/s
0%
J
18 °
vin
19 °
S
19 °
D
19 °
lun
17 °

Niciun articol afișat