Proiecte in dezbatere publica: Bugetul si investitiile pentru anul 2018 la Pascani – DOC

Au fost publicate proiectul de buget şi lista de investiţii ale municipiului Paşcani pentru anul 2018. Documentele sunt disponibile pe site-ul instituţiei pentru a fi consultate iar administratia locală aşteaptă recomandările şi solicitarile contribuabililor, pentru a fi completate. Deocamdată nu se ştie dacă va avea loc o dezbatere cu public dat proiectele ar urma să fie supuse aprobării consilierilor locali în a doua parte a lunii februarie.

Pascaniul are în acest an un buget estimat de 40,5 milioane de lei, mai puţin cu aproape 50% faţă de anul trecut când a fost propuse încasări de 70,9 milioane de lei şi realizate în proporţie de 113%, inclusiv restante din anii anteriori. Acesta diminuare spectaculoasă a veniturilor generale se datorează faptului că salariile personalului din învăţământ nu mai sunt gestionate de autorităţile locale ci de inspectoratele şcolare judeţene. Chiar şi aşa, executivul local a estimat că va încasa în acest an mai puţin decât în 2017 după modificările guvernamentale privind Codul Fiscal în urma cărora a fost diminuat impozitul pe venit de la 16 la 10%, o importanţă sursa de venit pentru autorităţile locale. Aşadar veniturile proprii sunt în scădere de la 39 la 29,5 milioane de lei iar veniturile curente de la 66,3 la 38,3 milioane de lei. De asemenea şumenele defalcate din TVA sunt mai mici de la 38 la 18,5 miiloane de lei iar subvenţiile de la bugetul de stat sunt prognozate la 2,2 milioane de lei.

Deşi veniturile sunt mai mici în acest an, Primăria Paşcani îşi propune să cheltuie mai mult, adică 50, 7 milioane de lei. Deficitul de 10,2 milioane de lei ar urma să fie acoperit cu excedentul înregistrat la sfârşitul anului trecut. Banii vor alimenta bugetul de investiţii. Creşterea cheltuielilor se datorează în special majorărilor impuse de Guvern. Astfel cheltuielile de personal ale Primăriei au crescut cu peste 3 milioane de lei faţă de anul trecut, la 5,6 milioane de lei, iar cheltuielile materiale sunt estimate la 1,16 milioane de lei.
Poliţia Locală va avea un buget de 1,6 milioane de lei, invatamantul 4,92 milioane de lei – pentru burse şi cheltuieli materiale, cultura 3, 64 milioane de lei pentru Biblioteca şi Casa de Cultură, biserici şi spectacolele care vor fi desfăşurate pe parcursul anului iar sănătatea doar 1,5 milioane de lei, bani pentru personalul şi o parte din cheltuielile de la Spitalul Municipal. În schimb,  asistenta socială are un buget de 6, 2 milioane de lei, mai mult decât sănătatea şi cultură la un loc. Jumătate din bani vor fi cheltuiţi pentru plata salariilor însoţitorilor persoanelor cu handicap iar cealaltă jumătate pentru plata ajutoarelor sociale şi în mică parte pentru cheltuieli materiale.

Cel mai important document supus dezbaterii publice este lista de investiţii pentru anul în curs, o viziune a executivului local. În acest an bugetul pentru investiţii este de aproape 10,3 milioane de lei cu cca 3 milioane mai mare decât cel de anul trecut. În listă sunt cuprinse 43 de investiţii şi achiziţii pentru acest an, în majoritate studii şi servicii de consultată pentru depunerea unor cereri de finanţare şi începerea unor investiţii, actualizarea Planului Urbanistic General şi intabularea domeniului public
Vor fi finalizate lucrarile de modernizare a străzii Gării şi a noului sediu al Bibliotecii Municipale dar şi pe strada Nicolae Iorga unde bugetul a fost suplimentat cu 631 000 de lei. De asemenea sunt prevăzuţi bani pentru realizarea celor trei intersecţii semaforizate şi achizitionarea unor utilaje.
Deocamdată nu se ştie dacă va avea loc o dezbatere cu publicul,  a proiectelor, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi. Totuşi cei care au propuneri privind bugetul şi lista de investiţii le pot trimite pe adresa Primăriei, până pe data de 6 februarie.

Bugetul Local La Venituri Pe Capitole Si Subcapitole Si La Cheltuieli Pe Capitole Si Subcapitole Articole d… by orizontul pascani on Scribd

Expunere de Motive Privind Proiectul Bugetului Local de Venituri Si Cheltuieli Si a Programului Obiectivelo… by orizontul pascani on Scribd

 

Raport de Specialitate La Proiectul de Hotarare Privind Aprobarea Bugetului Local de Venituri Si Cheltuieli… by orizontul pascani on Scribd

Nota de Fundamentare Program de Investitii 2018 by orizontul pascani on Scribd

PULSUL ZILEI

Mobilitate Erasmus+ la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga”, Pașcani

C.P. În perioada 16–20 februarie 2026, un grup  elevi de la Liceul Tehnologic Economic ,,Nicolae Iorga" din  Pașcani a participat la o mobilitate în Franța, în cadrul proiectului Erasmus+, Educație școlară, anul II de acreditare , KA121-SCH-000320009. Grupul format...

Raportul Curții de Conturi privind concursurile și salariile de la Spitalul de Urgență Pașcani

  Curtea de Conturi Iași a publicat raportul de audit privind organizarea concursurilor si salarizarea de la Spitalul de Urgență din pașcani. Auditul a fost fost făcut pe parcursul anului 2025. RAPORT CC - SPITALUL URGENTE PASCANI

64% din amenzile pașcănenilor nu sunt încasate. Restanțe de peste 5,5 mil. lei

Municipiul Pașcani are de încasat 15.580 de amenzi restante de la 3.185 de persoane, în valoare totală de peste 5,5 milioane de lei. Suma reprezintă peste jumătate din contravaloarea amenzilor date de instituțiile statului unor pașcăneni în ultimii cinci...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Lucrările de reabilitare energetică de la Casa Pătrată sunt aproape finalizate (P)

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Lucrările de reabilitare energetică de la Casa Pătrată sunt aproape finalizate (P): "Lucrările de reabilitare energetică de la Casa Pătrată sunt aproape finalizate. Este un proiect pe care l-am demarat în perioada în care am ocupat...

Școala Specială Pașcani lansează Campania Națională de Conștientizare a Autismului „Albastru pentru Solidaritate” – ediția a XIII-a!

Școala Gimnazială Specială Pașcani lansează Campania Națională de Conștientizare a Autismului „Albastru pentru Solidaritate” – ediția a XIII-a!. "💙 Lansăm Campania Națională de Conștientizare a Autismului „Albastru pentru Solidaritate” – ediția a XIII-a! 💙 Prin acest proiect ne propunem să promovăm,...

ETA pentru Anglia devine obligatorie din 2026. Cât costă autorizația digitală de călătorie și cum o obțin românii

Începând din februarie 2026, cetățenii Uniunii Europene, inclusiv românii, nu mai pot călători în Marea Britanie pentru turism, vizite sau alte șederi de scurtă durată fără Autorizația Electronică de Călătorie (ETA). Documentul digital, care nu este echivalentul unei vize,...

Eclipsa totală din 3 martie 2026: Unde va fi vizibil fenomenul supranumit „Luna Sângerie”

Pe 3 martie 2026 va avea loc o eclipsă totală de Lună, însă fenomenul nu va putea fi urmărit din România. Fazele principale, inclusiv momentul de maxim, vor fi vizibile în America de Nord și de Sud, în estul...

Vacanță pentru toți elevii în aprilie 2026. Cât durează și de când începe ultimul modul de învățare

În aprilie, elevii din întreaga țară vor intra în vacanța de primăvară, perioadă prevăzută în structura oficială a anului școlar 2025-2026. Intervalul liber este programat în apropierea sărbătorilor pascale și marchează trecerea către etapa finală a acestui an de...

Social-democrații din Pașcani sărbătoresc femeile din comunitate. Flori și eveniment festiv, cu ocazia zilei de 8 Martie

Organizația locală a PSD Pașcani anunță o serie de acțiuni dedicate Zilei Internaționale a Femeii. În perioada 6–8 martie, social-democrații vor marca momentul printr-un eveniment festiv, dar și printr-o inițiativă în comunitate, adresată doamnelor și domnișoarelor din municipiu. "Împreună pentru...

BZI: Concurs aranjat la Spitalul Municipal Pașcani! Totul a fost descoperit după un control al inspectorilor de la Curtea de Conturi

Un concurs aranjat la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a fost descoperit după un control al inspectorilor de la Curtea de Conturi – Camera de Conturi Iași. Mai exact, unitatea medicală nu a respectat cadrul legislativ în ceea ce...
Paşcani
cer fragmentat
7.7 ° C
7.7 °
7.7 °
56 %
7.2kmh
80 %
mar
7 °
mie
12 °
J
11 °
vin
9 °
S
8 °

Niciun articol afișat