Proiectele de asfaltare de la Ruginoasa au fost blocate

Aceasta a contestat condiţia că Primăria plătea când primea banii de la Guvern.

Programul Naţional de Dez­voltare Locală mai mult încurcă decât ajută comunele din judeţ. Proiecte în valoare de 19 milioane lei, aflate în derulare la Ruginoasa, au fost blocate, după ce licitaţiile organizate de primăria comunei au fost atacate de o firmă interesată de contracte.

Viarom SA a invocat în principal condiţiile absurde impuse prin caietele de sarcini, condiţii despre care primarul Ionel Moraru spune că nu le-a putut ocoli. Con­siliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a dat câştig de cauză societăţii, dispunând anularea licitaţiilor. „N-am ce face altceva decât să-i dau în judecată şi mă văd cu ei la Curtea de Apel. Nu am băgat de capul meu condiţiile în caietul de sarcini. Mi-am luat doar măsurile de prevedere. Nu am banii în buzunar, să dau lucrarea în orice condiţii şi să o plătesc eu. Din ce?“, a spus primarul.

Ionel Moraru face parte dintre primarii aleşi din partea PDL în 2012, care au trecut la PSD în schimbul promisiunii că vor primi sprijin pentru proiectele locale. În septembrie, comunei Ruginoasa i s-au aprobat finanţări de 19,11 mi­lioane lei, pentru asfaltarea a 14 km de drumuri. Primăria a lansat trei licitaţii, pentru modernizarea drumului comunal 121C Rugi­noasa – Vaşcani, asfaltarea drumurilor co­munale de pe raza satelor Rugi­noasa şi Rediu şi modernizarea drumurilor comunale din satul Dumbrăviţa.

Toate cele trei licitaţii au fost atacate de Viarom SA, contestaţiile fiind practic trase la indigo. În toate cele trei cazuri, Viarom a contestat în primul rând faptul că primăria comunei îşi asuma res­pectarea termenelor de plată doar în măsura în care primea banii necesari de la Guvern, firma câştigătoare putându-se vedea în situaţia de a lucra pe datorie, cu speranţa că într-o zi va primi şi banii. A fost contestat şi termenul de plată prea mare impus de primărie, respectiv de 12 luni de la data emiterii facturilor.

O altă prevedere contestată a fost cea conform căreia garanţia de bună execuţie putea fi executată de primărie în întregime dacă lucrările stagnau, chiar în situaţia în care întreruperea s-ar fi datorat nefi­nan­ţării. Alături de alte neclarităţi invocate de Viarom SA, cele trei probleme referitoare la finanţare au convins CNSC să anuleze licita­ţiile. „Eu speram să dăm drumul la lucrări de anul ăsta, că oamenii aşteaptă asfalt, nici ei nu mai ştiu de când. Măcar dacă firma ar fi venit la licitaţie, mai înţelegeam, dar ei au contestat fără să depună oferte. N-aveau decât să-i lase pe alţii, care acceptau condiţiile. În­ţe­leg că nu le convine, dar nici eu nu am de unde să plătesc lucrarea da­că nu primesc banii de la Guvern“, a precizat primarul comunei.

continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Târgul localităților la Pașcani: tradiții, producători și spectacol, pe esplanadă

Esplanada municipiului Pașcani a fost, sâmbătă, 3 octombrie, locul de întâlnire pentru producători locali, meșteșugari, artiști și ansambluri folclorice, în cadrul unei noi ediții a Târgului Localităților. Evenimentul a reunit aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea...

Șapte petiții pentru Comisia de Circulație

Comisia de Circulație a municipiului Pașcani se întrunește în ședință pe 7 octombrie a.c. Pe ordinea de zi sunt șapte petiții de la cetățeni care urmează să fie analizate și avizate. Prima dintre ele este semnată de zece cetățeni...

CSM Pașcani, pe ultimul loc. Are un nou portar

Echipa pășcăneană de fotbal CSM Pașcani a ajuns din nou în coada clasamentului. Meciul din etapa a șaptea a fost pierdut cu 5-0 săptămâna trecută, acasă la Aerostar Bacău. Antrenorul echipei, Răzvan Boroianu, spune că a fost o înfrângere...

Eky Sam, fără concurență la o lucrare în Tg Frumos: bază pentru autobuze electrice, stații și trotuare noi

Primăria Târgu Frumos a primit o singură ofertă la licitația pentru modernizarea infrastructurii de transport public și pietonale din oraș. Eky Sam, firmă din localitate, participă cu subcontractantul Loial Impex din Suceava. Contractul are o valoare estimată de 10,7...

Pelerinajul la Sfânta Parascheva 2026. Când începe și cât durează. Programul complet de la Iași

Pelerinajul de Sfânta Parascheva adună în fiecare an, la Iași, mii de credincioși veniți din toate colțurile țării. Și în 2026, perioada hramului vine cu un program special la Catedrala Mitropolitană, cu slujbe, procesiuni și momente importante pentru cei care...

Muniție de război găsită în pădurea Stroești. Aproape 70 de proiectile, bombe și alte elemente

ISU Iași: Mai multe elemente de muniție neexplodată, ridicate din pădurea Stroiești O plimbare prin pădure sau o zi de lucru în natură poate aduce descoperiri care ascund un pericol. Pentru ca oamenii să se întoarcă în siguranță acasă, la...

Pensionarii români care vor primi 500 de lei în plus la pensie în luna decembrie 2026

Pensionarii români cu venituri lunare de până la 3.000 de lei pot primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar oferit de stat conform Ordonanței de urgență nr. 23/2026. Sumele acordate variază între 300 și 500 de lei,...

5 octombrie, Ziua Mondială a Profesorilor. La mulți ani, dascălilor din întreaga lume!

În fiecare an, pe 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Profesorilor, o zi dedicată celor care au un rol esențial în educarea și formarea generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat de UNESCO, în colaborare cu Organizația Internațională a Muncii...

„Rămânem rapid fără timp”: șapte dintre cele nouă sisteme vitale ale Pământului au depășit limitele de siguranță

Sistemele naturale care susțin viața pe Pământ sunt într-o stare tot mai gravă, avertizează oamenii de știință. Șapte dintre cele nouă limite planetare de care depind stabilitatea și reziliența planetei au fost deja depășite, iar patru dintre acestea se...

Reguli noi pentru bagajele de cabină ale pasagerilor din Uniunea Europeană. Când vor intra în vigoare

Pasagerii din UE vor beneficio de încă un bagaj de cabină. Începând de anul viitor, călătorii vor putea lua gratuit la bord, pe lângă obiectul personal, un rucsac, a geantă de mici dimensiuni, un bagaj de cabină de până...
Paşcani
cer fragmentat
20.2 ° C
20.2 °
20.2 °
43%
1.2m/s
0%
lun
23 °
mar
24 °
mie
22 °
J
23 °
vin
25 °

Niciun articol afișat