Proiectul pentru convenţiile de facturare individuală la apă a fost aprobat. Amendamente de siguranţă, dezbateri electorale

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

 

Consens politic pentru rezolvarea unei probleme majore din Paşcani. Astăzi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, consilierii păşcăneni au aprobat metodologia privind împărţirea consumurilor de apă şi implicit regulile care duc la incheierea de convenţii privind facturarea individuală, în scările de bloc. Proiectul a fost iniţiat de primarul Dumitru Pantazi şi supus dezbaterii publice până pe dat de 27 mai iar dimineaţa a intrat în dezbaterea comisiilor de specialitate. La Comisia Juridică votul a fost la egalitate iar Comisia Economică nu s-a putut întruni din lipsă de cvorum. Acesta a fost şi motivul pentru care proiectul nu a intrat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare. Imediat după, primarul a convocat o şedinţă extraordinară.’

Dezbaterile au durat aproape două ore. Până la ura el a fos votat cu o serie de amendamente solicitate de consilieri. Unii dintre ei au cerut ca aceste convenţii să fie încheiate pe perioadă nedeterminată nu până la 31 decembrie pentru scările de bloc unde nu sunt asociaţii aşa cum era precizat.
De asemenea s-a stabilit expres că operatorul ieşean să nu mai facă debranşări colective deşi Apa Vital a anunţat deja că acolo unde vor fi încheiate convenţii rau-platnicii vor fi executaţi în instanţă pe baza facturii şi nu se vor mai face debranşări, la intrarea în scara blocului.
Un alt amendament aprobat a fost că titularii de contract, a colo unde conventiile individuale sunt anexa, să nu răspundă material pentru restantele neîncasate, deşi o astfel de obligaţie este implicită odată cu facturarea individuală.
Pe lista amendamentelor solicitate de consilieri a fost trecută şi obligaţi că Soluţia convenţiilor individuale să fie implementată şi cu acceptul în scris al proprietarilor de apartamente care sunt plecaţi în străinătate.

Au mai fost şi alte amendamente dar nu au fot aprobate pe motiv că nu sunt legale sau oportune. Menţionăm că dacă va trece de controlul de legalitate al Prefecturii Iaşi hotărârea ar urma să fie pusă în aplicare în câteva săptămâni de zile. Asta înseamnă ca operatorul ieşean va trece la încheierea convenţiilor individuale în scările de bloc, a colo unde nu au fost încheiate contracte individuale. Conventiile vor fi anexă la contractele de distributie încheiate de ori cu asociaţiile de proprietari ori cu reprezentanţii de scară. Pe baza lor urmează să fie făcută citirea şi împărţirea consumurilor de apă fie de reprezentanţii de scară fie de cei ai asociaţilor iar locatarii vor primi facturile de la aceştia sau prin poştă dacă achita 1,5 lei în plus pe factura. Aşadar plata se va face individual iar cei care înregistrează datorii vor fie executati silit. În paralel administratia locală trebuie să intervină pentru înfiinţare asociaţiilor de proprietari.

PULSUL ZILEI

Accident mortal pe drumul județean între Pașcani și Brătești. Trei persoane și-au pierdut viața – FOTO

UPDATE: În urma accidentului rutier au fost implicate șapte persoane. Din nefericire, trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Alte trei persoane – două femei și o minoră –...

Teren sintetic la CSM Pașcani

Un milion de lei de la bugetul local ar urma să fie cheltuiți pentru amenajarea unui teren sintetic la CSM Pașcani. Conducerea clubului sportiv a aprobat indicatorii tehnico-economici pe 14 septembrie a.c., iar documentația a fost transmisă Primăriei spre...

Vin chinezii la Târgu Frumos. Primarul Zugravu: Trei fabrici, 1000 locuri de muncă!

Primăria orașului Târgu Frumos se pregătește pentru a primi investitori străini. În urma recentei vizite a primarului Neculai Zugravu în China, 28 din cei 40 de oameni de afaceri cu care s-a întâlnit au trimis scrisori de intenție, prin...

Analize gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P)

Locuitorii din Pașcani, dar și din comunele din împrejurimi care au nevoie de analize medicale pot beneficia de investigații gratuite, în baza unui bilet de trimitere. Acestea sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate și pot fi efectuate...

Istoria dincolo de manual, cu Georgeta Filitti și prințul, Max Caradja, la Colegiul Unirea Pașcani – VIDEO

O lecție de istorie altfel, miercuri, 23 septembrie, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Pașcani. Aula instituției a găzduit o întâlnire cu academicianul Georgeta Filitti și Prințul Maximilien Caradja, eveniment dedicat istoriei recente a României și lansării volumului „Ecaterina Caradja...

Demersuri pentru un parc fotovoltaic la Pașcani

Pascaniul ar putea avea in cativa ani un parc fotovoltaic care sa asigure necesarul de energie pentru iluminatul si clădirile publice. Investiția ar ruma sa fie făcuta la ieșirea din oraș spre suburbia Blagesti, in zona unde a fost...

A doua sursă de apă pentru Pașcani, doi ani de promisiuni

Municipiul Pașcani ar fi trebuit să aibă funcțională până la sfârșitul acestui an a doua sursă de alimentare cu apă, din Râul Siret, care ar fi urmat să fie folosită mai ales atunci când apar avarii pe aducțiunea principală,...

Taxele de pod de pe Dunăre dispar de la 1 octombrie. România trece la noul sistem de taxare rutieră

Taxele pentru traversarea podurilor peste Dunăre de la Fetești și Vadu Oii vor fi eliminate începând cu 1 octombrie 2026, odată cu aplicarea noului sistem de tarifare rutieră TollRo. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Transporturilor, Radu...

Cât de mare a ajuns ”tigrul” Pașcani-ului

La finalul anului 2025 estimam că grupul ieșean PROINVEST valorează aproape 50 milioane de euro. Un nou audit al producătorului ieșean de tablă specială (audit făcut de celebra PriceWaterHouseCopoper) arată însă o valoare EBITDA de 8,5 milioane euro la...

Expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil, la Casa de Cultură Pașcani

Luni, 28 SEPTEMBRIE 2026 , ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției SINERGIE, expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil. Expun artiștii Alina Bica, Mihaela Bucur, Cristina Chiciuc, Roxana Ciobanu, Augustin Cojocaru, Mihaela Crăciun, Oana Florea Drăgoi, Constantin Gâlceavă,...
Paşcani
cer fragmentat
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
76%
4.5m/s
0%
J
18 °
vin
19 °
S
19 °
D
19 °
lun
17 °

Niciun articol afișat