Protestele transportatorilor și fermierilor au ajuns și la Iași: Nu-ți mai permiți acum să plătești 26 sau 27.000 de lei, să ai asigurare tot anul!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Marian Iacomi, un transportator cu state vechi din Iași recunoaște că lucrurile au scăpat de sub control. Deși lucrează în branșă de 23 de ani și administrează, în prezent, o flotă de 16 camioane,  antreprenorul spune că nu s-a mai confruntat cu probleme atât de mari din cauza banilor ca până acum.

 

Protestele se țin lanț în rândul transportatorilor și fermierilor. Pentru a șasea zi la rând, nemulțumirile i-au scos, din nou, pe șosele și au circulat în coloană, cu viteză redusă, în semn de protest față de eșecul negocierilor cu reprezentanții Guvernului. Ei condamnă taxele din România și se întreabă dacă se mai merită să mai muncească în țară, când numai asigurarea unui camion, pentru o lună de zile, costă 3.000 de lei.

Marian Iacomi, un transportator cu state vechi din Iași, recunoaște că lucrurile au scăpat de sub control. Deși lucrează în branșă de 23 de ani și administrează, în prezent, o flotă de 16 camioane,  Marian spune că nu s-a mai confruntat cu probleme atât de mari din cauza banilor ca până acum. „Vă spun sincer, în lunile noiembrie și decembrie am avut două camioane care au făcut transport, cu cereale, în Republica Moldova. După ce am plătit tot, salariul șoferului, rovignete, motorină, asigurare- 3.000 de lei pe lună, doamnă! 3.000 de lei pe lună este asigurarea la un camion! Nu-ți mai permiți acum să plătești 26 sau 27.000 de lei, să ai asigurare tot anul! Că, unul la mână,  nu ai de muncă tot anul! Doi la mână, sunt perioade în care rămâi cu camionul în curte, pentru că nu ai șoferi! Șoferii muncesc în Germania, pe salarii de 4.000 de euro. De ce ar mai veni în România, să muncească pe 5-6.000 de lei? Când el se urcă în avion la sfârșitul săptămânii, Stuttgart- Iași, 40 de euro și la revedere! Și luni pleacă iar înapoi sau la două săptămâni sau trei”, s-a plâns Marian Iacomi, administratorul unei firme de transport din Iași.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
ploaie ușoară
20 ° C
20 °
20 °
84%
2.2m/s
100%
mie
22 °
J
21 °
vin
23 °
S
29 °
D
20 °

Niciun articol afișat