PSA: ANUNŢ DE RECRUTARE ÎN DOMENIUL AUDIT INTERN

PSA: ANUNŢ DE RECRUTARE ÎN DOMENIUL AUDIT INTERN

Denumirea instituției/companiei: SC PREST SERV APA SA Pașcani
Domeniile ofertei: audit intern
Data introducerii anunțului: 27.01.2016
Denumirea postului: auditor intern, pe perioadă nedeterminată
Sarcinile principale și specifice ale postului:
– Verifică dacă activitatea societăţii este în conformitate cu politicile, programele şi managementul acestuiia, conform prevederilor legale;
– Evaluează cât de adecvate sunt controalele financiare şi nefinanciare dispuse de conducerea entităţii economice, şi dacă acestea sunt aplicate şi în ce măsură, în scopul creşterii eficienţei activităţii societăţii;
– Evaluează cât de adecvate sunt informaţiile financiare şi nefinanciare furnizate conducerii societăţii pentru cunoaşterea realităţilor din unitate;
– Protejează elementele patrimoniale bilanţiere şi extrabilanţiere ale societăţii şi identifică metodele de prevenire a fraudelor şi a pierderilor de orice fel.
Specificațiile postului:
• Studii obligatorii: licențiat al unei facultăți de lungă durată acreditate, acreditat ca auditor financiar
• Buna cunoaștere a mediului concurențial de afaceri.
• Experiență în domeniul audit intern de minim 5 ani.
• Spirit de observație, dinamism, eficiență.
• Reale și excelente abilități de comunicare.

Dosarele de concurs vor fi depuse până la data de 16.02.2016, orele 15:00, la sediul SC Prest Serv Apa SA – Biroul Resurse Umane, din str. Moldovei, nr. 33, mun. Pașcani, jud. Iași. Persoana de contact este ec. Gavril Elena Cristina, tel. 0232/719530, e-mail [email protected] , www.serv-apa.ro .
Date suplimentare privind concursul se găsesc pe site-ul societății noastre www.serv-apa.ro .

PULSUL ZILEI

Astăzi este ultima zi pentru plata taxelor locale. Contribuabilii riscă penalități pentru întârziere

Atenție mare pentru toți contribuabilii din țară! Astăzi este termenul limită pentru achitarea celei de-a doua tranșe din impozitele locale pe clădiri, terenuri și mijloace de transport. Direcțiile de Impozite și Taxe Locale amintesc proprietarilor că depășirea acestei date atrage...

DiscoverEU 2026: 1.700 de tineri din România pot primi permise de tren pentru a călători prin Europa

Ai 18 ani și vrei să vezi Europa? De joi poți încerca să obții un permis de tren care îți plătește transportul prin mai multe țări europene. Pentru România sunt disponibile aproximativ 1.700 de locuri, prin programul DiscoverEU. Condiția principală...

Șoferii din România vor fi opriți pentru anchete de trafic. CNAIR începe studiile Origine-Destinație

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, organizează în această toamnă o amplă anchetă privind circulația rutieră pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale. Acțiunea are ca scop identificarea principalelor fluxuri...

România, mult sub media UE la educație. Unul din patru tineri nici nu muncește, nici nu învață

Potrivit celui mai recent raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, la nivelul Uniunii Europene, tinerii nu prea mai pun studiile superioare pe primul loc. În cazul României, e boală mai veche: doar unul din cinci români cu...

Val de scumpiri la raft. Legumele şi fructele vor costa mai mult, iar pâinea se scumpeşte cu 10%

Toamna asta, coșul plin cu legume și fructe cu gust, de la producătorii autohtoni, riscă să rămână o amintire. Merele, perele, strugurii, roșiile, ardeii, cartofii sau ceapa ar putea costa mai mult în perioada următoare. Odată cu trecerea la...

Ieșenii pot cere online alocații și indemnizații prin noua platformă SNIAS. Vedeți ce trebuie să faceți

O nouă platformă națională prin care românii pot solicita online alocații, indemnizații și alte beneficii sociale a devenit funcțională și în județul Iași. Deși sistemul promite să elimine drumurile la ghișee și depunerea dosarelor pe hârtie, doar două persoane...

Cum să nu mori toamna asta – Ciupercile, beciul și conservele care au îngropat mulți ieșeni

Toamna vine cu o serie de pericole pe care mulți ieșeni le trec cu vederea: ciupercile culese din pădure, conservele pregătite în gospodărie sau vinul fementat din beci pot transforma o masă obișnuită într-o urgență medicală. În anii trecuți,...

Șeful Wizz Air anunță nori negri deasupra Aeroportului Iași. Ce zboruri dispar și cine este de vină

Iașul pierde din nou teren pe harta Wizz Air: două rute dispar, iar compania estimează o scădere de 18% a capacității în următoarele luni. Ce spune cofondatorul Wizz Air despre aeroporturile din Chișinău și Suceava într-un dialog în exclusivitate...

Se caută preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani

Un post de preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani, din cadrul Protopopiatului Pașcani, este vacant și urmează să fie ocupat prin examen de selecționare organizat de Arhiepiscopia Iașilor. Potrivit anunțului publicat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, examenul vizează...

Parc fotovoltaic la Târgu Frumos. Proiect de aproape 5 milioane de lei

Orașul Târgu Frumos pregătește o investiție de aproape 5 milioane de lei pentru producerea și stocarea energiei electrice din panouri solare și pompe de căldură. Consiliul Local a aprobat, pe 23 septembrie, studiul de fezabilitate și participarea orașului la...
Paşcani
cer senin
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
83%
1.9m/s
0%
mie
19 °
J
18 °
vin
17 °
S
18 °
D
19 °

Niciun articol afișat