Plan guvernamental de ajutor financiar pentru comunele sărace din județ. Vezi lista

Satele sărace din judeţul Iaşi pot beneficia de sume importante de bani, prin fonduri destinate „zonelor marginalizate“. Asta a decis Guvernul, într-un Memorandum adoptat recent, după ce a realizat, împreună cu Banca Mondială, o „harta“ a pungilor de sărăcie din fiecare judeţ.

Iaşul are numeroase astfel de zone, printre cele mai multe din ţară. Practic, toate cele 391 de sate ieşene au fost grupate în trei categorii: zone marginale (sărace), zone medii şi zone dezvoltate. În prima categorie sunt practic 35% din sate, grupate în 68 din totalul celor 93 de comune. Dintre acestea, 20 de comune fac parte din aşa-numita grupă de „marginalizare severă“, cea în care sărăcia este peste limita de avarie. În categoria „comune dezvoltate“, din judeţul Iaşi intră doar 8, toate fiind comune situate lângă municipiu

Guvernul şi-a adus aminte că Moldova este cea mai săracă regiune a ţării. Conform unui studiu întocmit de Banca Mondială, în trei sferturi dintre comunele judeţului există comunităţi marginalizate. O treime dintre satele din judeţ sunt sărace, în cazul multora dintre acestea fiind vorba de sărăcie severă. În baza studiului Băncii Mondiale, Guvernul a adoptat în urmă cu o lună un memorandum pe tema dezvoltării unor programe integrate din fonduri europene şi bugetul naţional pentru îmbunătăţirea situaţiei sociale şi economice a locuitorilor din zonele pilot de intervenţie Valea Jiului, Roşia Montană – Munţii Apuseni şi judeţele Vaslui şi Iaşi.

„Memorandumul va sta la baza proiectelor derulate în zonele identificate. El urmează să fie completat cu observaţiile făcute pe marginea lui pe parcursul şedinţei de guvern şi va fi pus în aplicare după publicarea sa în Monitorul Oficial, ceea ce se va întâmpla în zilele următoare“, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

Definiţia oficială a sărăciei

Legislaţia română nu cuprinde noţiunea de „zonă marginalizată“, făcând referire doar la gradul de sărăcie. Conform definiţiei folosite de Banca Mondială, zonele rurale marginalizate sunt zone compacte intravilane în care locuiesc persoane cu familii numeroase, un grad de educaţie scăzut şi o stare de sănătate precară, în care locurile de muncă declarate sunt foarte puţine, populaţia activă lucrând la negru sau în agricultura de subzistenţă, calitatea locuinţelor este slabă, iar racordarea la reţelele de utilităţi publice redusă sau chiar inexistentă.

După aceste criterii, 68 din cele 93 de comune ale judeţului cuprind zone marginalizate. Din cele 391 de sate şi cătune ale judeţului, 138 se încadrează în noţiunea de zonă marginalizată. Din cele 68 de comune marginalizate, 20 sunt încadrate în categoria celor afectate de marginalizare severă, respectiv Ciohorăni, Ciorteşti, Dagâţa, Dolheşti, Drăguşeni, Dumeşti, Fântânele, Focuri, Horleşti, Lungani, Mădârjac, Mironeasa, Oţeleni, Roşcani, Sineşti, Sireţel, Şcheia, Trifeşti, Ţibana şi Voineşti.

Comune dezvoltate, toate lângă Iaşi

Comunele dezvoltate, Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Holboca, Miroslava, Rediu, Tomeşti, Valea Lupului, se găsesc exclusiv în jurul municipiului Iaşi. De altfel, singura comună vecină cu Iaşul şi care nu este în categoria celor dezvoltate este Popricaniul. Chiar şi în aceste comune însă, multe sate intră în categoria comunităţilor marginalizate. La nivelul întregii Moldove, 55% din populaţie este expusă riscului sărăciei, iar salariul mediu net reprezintă doar 17% din media europeană şi 81% din media naţională.

Pentru reducerea decalajului faţă de celelalte regiuni ale ţării, Guvernul intenţionează să deschidă sesiuni de cereri de finanţare dedicate zonelor defavorizate, să acorde punctaje suplimentare cererilor de finanţare provenite din aceste zone sau care vizează proiecte ce vor fi implementate în zonele sărace, ca şi să modifice legislaţia în domeniul ajutorului de stat pentru zonele marginalizate. Pentru coordonarea proiectelor prioritare, la nivelul Guvernului va fi înfiinţată o Unitate Guvernamentală de Asistenţă Tehnică dedicată, cu sediul la Vaslui şi birouri locale în prefecturi. Acestea vor funcţiona ca puncte unice de contact pentru beneficiarii din zonele de intervenţie.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...

Încă o majorare! Taxa de salubritate, mai mare cu circa 10% de anul viitor

Încă o veste neplăcută pentru cetățenii municipiului Pașcani. Taxa de salubritate ar urma să fie majorată pentru anul viitor cu cel puțin 10%. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Marius Pintilie, în cadrul ultimei conferințe de presă în...

„Rampa Teatrală”, locul în care copiii dau viață poveștilor. A IX-a ediție organizată de Casa de Cultură Pașcani – FOTO

Scena Casei de Cultură Mihail Sadoveanu din Pașcani a fost, vineri, 23 octombrie, locul de întâlnire al copiilor și tinerilor pasionați de teatru, veniți din mai multe localități din țară, dar și din Republica Moldova. Cea de-a IX-a ediție...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 23 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 23 OCTOMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate aici. https://www.youtube.com/live/LMzg4ECJWQA?si=35-9uFFtqBg001v_
Paşcani
cer acoperit de nori
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
86%
2.9m/s
0%
S
15 °
D
16 °
lun
14 °
mar
9 °
mie
8 °

Niciun articol afișat