Pungile din plastic, cu sau fără mâner, INTERZISE. Amenzi între 15.000 şi 25.000 de lei

Guvernul vrea să interzică, potrivit unui proiect de lege aprobat joi, introducerea pe piaţa naţională, de la 1 iulie 2018, a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner, iar începând cu 1 ianuarie 2019 interzicerea comercializării acestora.

Potrivit unui proiect de lege aflat pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Executivului, se propune interzicerea începând cu data de 1 iulie 2018, a introducerii pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire (sub 50 de microni) şi foarte subţire (sun 15 microni) cu mâner, iar începând cu data de 1 ianuarie 2019, a comercializării acestora.

Potrivit definiţiei din proiectul de lege, pungi de transport din plastic sunt acele pungi de transport, cu sau fără mâner, fabricate din plastic, furnizate consumatorilor la punctele de vânzare de bunuri sau produse.

Nerespectarea acestor modificări vor atrage amenzi cuprinse între 15.000 şi 25.000 de lei.

Potrivit notei de fundamentare, proiectul de lege, care transpune în legislaţia naţională două directive europene, vizează exclusiv pungile de transport din plastic cu mâner, nu şi cele fără mâner.

Conform studiului Jaspers – „Assessment of the impact of various economic instruments on the quantities of waste recycled/recovered and diverted from landfills in Romania” – „Proposed changes to improve the
efficiency of current economic instruments in Romania”, menţionat în nota de fundamentare, nu se poate observa o reducere a acestor tipuri de ambalaje de la introducerea ecotaxei.

PULSUL ZILEI

Tichetele sociale de Paște și Crăciun nu sunt cadouri electorale! PSD-ul insistă, primarul Pintilie refuză. Alte primării au grijă de cei cu venituri mici

Organizația PSD Pașcani insistă ca persoanele cu probleme sociale să primească tichete alimentare de Paști și Crăciun. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost respins deja, dar inițiatorii au revenit cu un alt proiect care ar urma...

Atenție unde parcați mașinile! A început curățenia de primăvară în Pașcani – FOTO

Odată cu încălzirea vremii, a început curățenia de primăvară în municipiul Pașcani, iar șoferi sunt rugați să fie atenți unde își lasă mașinile în următoarele zile. În această perioadă se desfășoară lucrări de curățare a rigolelor și de spălare a...

Exercițiu de evacuare în caz de cutremur la Colegiul Sadoveanu Pașcani

Soneria de la Colegiul Sadoveanu din Pașcani a anunțat miercuri, 4 martie, nu doar începutul pauzei ci și un exercițiu de evacuare în caz de cutremur. A fost vorba despre o simulare organizată de școală și pompieri pentru a verifica...

Și Hârlăul scapă de „păcănele”. Consultare publică pe pagina primarului

  „Păcănelele” vor fi interzise și în orașul Hârlău! Este titlul anunțului prin care cetățenii orașului sunt invitați să completeze un chestionar online în acest sens, pe pagina de Facebook a primarului Radu Curcă. Edilul a propus eliminarea sălilor de...

Ce mai cumpără Primăria Pașcani: servicii de toaletare arbori, consumabile și diferite lucrări

In aceste zile, Primăria Pașcani a deschis o nouă listă de cumpărături. Pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice au fost publicate mai multe achiziții atât pentru diferite lucrări, cât și pentru consumabile. Pe lista de cumpărături se regăsesc servicii de...

Spectacol de Ziua Mamei, pregătit de elevii și profesorii de la Aria Academy Pașcani (P)

Ziua Mamei este unul dintre cele mai așteptate momente ale începutului de primăvară, iar în această perioadă, copiii din Pașcani și împrejurimi pregătesc, cu emoție, spectacole dedicate celor care le sunt mereu alături. La Aria Academy din municipiu elevii au...

Primăria Sirețel premiază bunii platnici printr-o tombolă. Plătește la timp și câștigă

După majorarea taxelor și impozitelor locale, primăriile caută metode pentru a-i determina pe contribuabili să își achite datoriile. Primăria comunei Sirețel vrea să încurajeze plata la timp a taxelor și impozitelor locale printr-o campanie cu premii pentru contribuabili. Este vorba...

Elevi și profesori de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, schimb de experiență în Școala de nevăzători din Belgrad, Serbia

Mobilitate internațională de grup pentru elevi cu dizabilități vizuale din cadrul Liceului Special Moldova și job shadowing în Școala de nevăzători din Belgrad, Serbia Cinci elevi cu dizabilități vizuale din cadrul Liceului Special Moldova, Târgu Frumos, Iași însoțiți de trei...

Echinocțiu de primăvară 2026. Când are loc și ce simbolizează

Echinocțiul de primăvară 2026 marchează momentul în care Soarele traversează ecuatorul Pământului, deplasându-se de la sud spre nord. Înclinarea axei Pământului este cea care produce această deplasare spre nord a traiectoriei aparente a Soarelui pe cer în această perioadă a...

Schimbare radicală la amenzi: persoanele sancţionate nu mai pot plăti jumătate din suma minimă

Guvernul schimbă legea amenzilor. Cine va fi sancţionat nu mai scapă cu jumătate din suma minimă prevăzută de lege, trebuie să plătească jumătate din cât scrie poliţistul în procesul-verbal. În unele cazuri, asta înseamnă şi două mii de lei...
Paşcani
nori împrăștiați
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
76 %
2.6kmh
45 %
J
11 °
vin
8 °
S
9 °
D
9 °
lun
11 °

Niciun articol afișat